Lovitura de stat din Turcia a avut o desfășurare de neînțeles în cazul unei operațiuni planificate de strategi militari. Mai ales că Armata din Turcia avea experiența a patru lovituri de stat începând din 1960. Cine a dirijat operațiunea, cât din loviotua de stat este o diversiune televizată, cine câștigă după evenimentele stranii din noaptea de 15 iulie? Preluarea prin forță a puterii de stat presupune capturarea și izolarea Executivului, scoaterea din joc a Parlamentului, preluarea controlului asupra punctelor de comunicație și eliminarea forțelor loiale guvernului. În epoca modernă, sprijinul popular și controlul opiniei publice este important, susținerea de către manifestanți, în stradă, asigurând legitimitate noii puteri. Nici unul dintre aceste obiective nu a fost atins de puciști. Imaginea pe care au lăsat-o a fost de mimare a unor lovituri de forță, sau a unor măsuri luate pe jumătate, care nu au zdruncinat regimul Erdogan, dar I-au activat susținătorii.
Prin victoria împotriva loviturii de stat, Erdogan a compromis armata, care nu va mai putea niciodată să se amestece în politica Turciei, cum a mai făcut înainte. Astfel, Erdogan și-a eliminat singurul rival. A dispărut singura cale de limitare a puterii personale enorme pe care a acumulat-o președintele Turciei. Armata, garantă a laicității și democrației, cu ofițeri antrenați la Washington, a evitat până acum derapaje către formule dictatoriale sau către o guvernare teocratică. Acum, Armata e compromisă, iar Erdogan beneficiază de un mare sprijin popular. Are controlul total al Armatei. Mai mult, a obținut sprijinul Washingtonului, președintele Obama cerând ”sprijinirea guvernului ales”. După acest semnal, situația prezentată de media turce a evoluat rapid spre lichidarea focarelor de rezistență și arestarea puciștilor. Dacă până acum, Erdogan a fost un lider cu victorii economice și politice, acum este un lider cu victorii militare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu