Potrivit Bloomberg, Curtea Europeană de Justiţie a confirmat, ieri, că
prevederile Uniunii Europene (UE), conform cărora banii contribuabililor nu pot
fi folosiţi pentru salvarea băncilor, nu contravin legislaţiei comunitare.
"Împărţirea costurilor între acţionari şi deţinătorii de obligaţiuni
reprezintă o precondiţie pentru aprobarea, de către Comisia Europeană, a
ajutorului de stat pentru o bancă aflată într-o situaţie dificilă şi nu
contravine legislaţiei comunitare", se arată într-o decizie a Curţii de Justiţie
a UE, care este obligatorie şi nu poate fi contestată, transmite Agerpres.
Avocatul Gheorghe Piperea este de părere că decizia CJUE este o
nenorocire pentru premierul Italiei Matteo Renzi. "Dacă s-a tranşat
acest lucru, atunci nu avem altceva de făcut decât să îl acceptăm ca atare",
ne-a spus Gheorghe Piperea, adăugând: "Dar, eu cred că, pe chestiunea aceas¬ta,
competenţa nu apaţine CJUE, ci aparţine Curţii Europene a Drepturilor Omului ,
pentru că este vorba de a proteja dreptul de proprietate. Se pune în
discuţie o ierarhie a drepturilor: ce este mai important, dreptul de proprietate
al omului pe bănuţul lui care este în depozit sau «dreptul» băncii respective de
a se salva de la faliment? Pe altă parte, eu cred că vestea aceasta este
o nenorocire pentru Matteo Renzi, care nu va mai avea altă soluţie, decât să ia
banii deponenţilor, ca să salveze băncile italiene. O să iasă lumea în stradă.
Acolo, băncile sunt foarte vechi şi, realmente, sunt finanţate din depozitele
oamenilor. Monte dei Paschi este nu numai cea mai veche bancă din lume,
dar are şi o conotaţie religioasă. Italianul îşi ţine acolo economiile şi pentru
că a crezut că este un vorba despre un anumit tip de bancă, cu o tentă
religioasă, care nu îşi va permite niciodată să facă prostii, să confişte
depozitele. Ca să poată fi desfiinţată, directiva europeană pentru
salvarea băncilor trebuie atacată la CEDO". Comisia Europeană (CE) a
revizuit, în anul 2013, reglementările referitoare la ajutoarele acordate
băncilor în perioade de criză, în ideea de a transfera costurile de salvare a
băncilor de la contribuabili spre investitorii privaţi. Potrivit
Curţii, reglementările prevăd norme clare cu privire la situaţiile în care se
aplică împărţirea costurilor între acţionari şi deţinătorii de obligaţiuni şi
când poate fi evitată. "Împărţirea costurilor poate fi înţeleasă ca fiind
destinată să împiedice recursul la ajutoarele de stat ca un simplu instrument
care să permită băncilor să depăşească dificultăţile financiare", precizează
Curtea Europeană de Justiţie În ultimele săptămâni s-a discutat foarte
mult despre prevederile referitoare la împărţirea costurilor între acţionari şi
deţinătorii de obligaţiuni, în condiţiile în care guvernul italian caută o
modalitate pentru a recapitaliza o parte din băncile din Peninsulă, inclusiv cea
mai veche bancă din lume, Banca Monte dei Paschi di Siena SpA.
joi, 21 iulie 2016
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu