Moneda americană s-a apreciat ieri, pe pieţele externe, faţă de euro, în condiţiile în care banca centrală a SUA (Federal Reserve - Fed) şi-a început reuniunea de politică monetară de două zile, la finalul căreia analiştii aşteaptă menţinerea dobânzii cheie, în contextul unor date economice mixte privind economia SUA şi al situaţiei internaţionale dificile. Decizia Fed urmează să fie anunţată în această seară şi nu va fi urmată, ca de obicei, de o conferinţă de presă a preşedintelui Fed, Janet Yellen. Dolarul a urcat cu 0,1% ieri, la ora 11.46, la New York, atingând 1,0983 unităţi/euro. Datele privind evoluţia pieţei muncii din SUA arată o creştere a locurilor de muncă, în luna iunie. Situaţia pentru luna iulie va fi anunţată la data de 5 august, astfel că pieţele nu aşteaptă ca Fed să ia vreo decizie privind dobânda mai devreme de publicarea datelor referitoare la evoluţia pieţei muncii. De asemenea, cifrele privind evoluţia economiei americane în trimestrul al doilea vor fi publicate vineri, după reuniunea Fed. Amintim că, în luna iunie, Federal Reserve a decis să menţină dobânda cheie în intervalul 0,25 - 0,50%, în condiţiile în care, atunci, Marea Britanie încă nu se pronunţase pentru ieşirea din Uniunea Europeană, iar ritmul de creare a noilor locuri de muncă din SUA era lent, conform datelor oficiale. În plus, cifrele arătau o creştere economică modestă. Fed a majorat dobânda cheie în decembrie 2015, la 0,25-0,50%, de la 0-0,25%, aceasta fiind prima creştere a costului creditului din ultimul deceniu. În luna iulie, după votul Marii Britanii pentru ieşirea din UE, traderii au pariat că banca centrală a SUA nu va mai recurge, nicidecum, la o majorare a dobânzii anul acesta (aşa cum anticipau anterior), ci mai degrabă la o tăiere, în contextul actual incert. Conform unei analize Bloomberg, traderii anticipează că nici măcar în 2017 Fed nu va mai creşte dobânda cheie.
vineri, 29 iulie 2016
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu