marți, 11 august 2015

Un celebru avocat din Luxemburg, Gaston Vogel, a cerut masuri impotriva cersetorilor romani "dezgustatori" si "obraznici", atragand reactia Ambasadei Romaniei, care a denuntat o tentativa de generalizare si stigmatizare, transmite Mediafax.  Aerul s-a umplut de duhoarea pe care o degaja zilnic grupurile de cersetori dezgustatori, obraznici, care, in virtutea prevederilor generoase ale Acordului Schengen, ajung in Luxemburg, fara niciun control, din indepartata Romanie", a declarat celebrul avocat Gaston Vogel intr-o scrisoare deschisa adresata Primariei orasului, potrivit site-ului 5minutes.rtl.lu.  Avocatul luxemburghez a cerut Primariei sa combata mai eficient cersetoria si sa asigure "siguranta publica, linistea si salubritatea" orasului.  Primarul orasului Luxemburg, Lydie Polfer, a explicat ca exista eforturi pentru combaterea cersetoriei organizate, criticand termenii folositi de Gaston Vogel. "Ca raspuns la scrisoarea deschisa adresata Primariei, tin sa precizez ca securitatea cetatenilor, linistea publica si salubritatea raman prioritati absolute", a explicat Lydie Polfer.  La randul sau, ambasadorul Romaniei in Luxemburg, Roxana Iftimie, a criticat atentia exagerata pe care presa o acorda avocatului Gaston Vogel, denuntand "discursul de ura" al acestuia.  "Libertatea de exprimare este esentiala. Cu toate aceastea, nu trebuie sa conduca la promovarea, mai ales in spatiul public, a unui discurs de ura, indreptat impotriva unor persoane sau comunitati. Chiar daca intelegem ca scrisoarea domnului Vogel nu reflecta decat punctul de vedere al autorului, apreciem ca este necesara o atentie suplimentara, pentru a evita promovarea prin presa a stigmatizarilor si generalizarilor nocive, pe care suntem convinsi ca nu le impartasiti. O generalizare de acest tip este cea prin care Romania este numita ca fiind tara de origine a tuturor persoanelor care cersesc, descrise de altfel intr-un mod discriminatoriu si nedemn. Amintim ca Europa se bazeaza pe o serie de valori comune, printre care se numara dreptul la respectarea demnitatii cetatenilor", a transmis Ambasada Romaniei din Luxemburg.

Niciun comentariu: