Poate un impas al economiei Chinei să trimită datoria Australiei pe o cale nesustenabilă? Un material al publicaţiei britanice The Telegraph avansează acest scenariu. Stocul creditului contractat extern se cifrează deja la 955 miliarde dolari, echivalent cu 60% din Produsul Intern Brut, iar industria minieră a ţării deja este în suferinţă într-un context de piaţă în care cotaţiile internaţionale ale minereului de fier s-au reîntors la minimele crizei financiare din anul 2008. Principalul motor pentru creşterea nominală a economiei australiene în ultimul deceniu a fost "boom"-ul industrial al Chinei care a creat o cerere majoră pe pieţele de mărfuri, explică un raport al băncii elveţiene de investiţii UBS care avertizează asupra iminenţei intrării într-un nou ciclu. Guvernul de la Canberra şi Banca Rezervelor a Australiei sunt nevoite să mizeze pe o depreciere a monedei naţionale în vederea susţinerii industriei miniere pe care se bazează întreaga economie a ţării. Din acest punct de vedere, aceasta seamănă cu cea a Arabiei Saudite, dependentă de producţia de petrol. Declinul din pieţele de mărfuri s-a răsfrânt într-un deficit comercial record de 4,14 miliarde dolari australieni în aprilie a.c. Nimeni nu se aştepta la o asemenea discrepanţă între valoarea bunurilor exportate şi a celor reprezentând necesarul de import. Spre exemplu, minereul de fier se vinde pentru 50 dolari pe tonă faţă de maximul de aproximativ 180 dolari pe tonă atins în anul 2011. Pentru o ţară în care comerţul cu resurse naturale reprezinta, în anul 2012, 65% din balanţa externă, un aşa şoc al preţurilor era imposibil de resorbit în totalitate.
vineri, 7 august 2015
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu