"România a făcut paşi importanţi în ultimii şapte ani pentru a-şi îmbunătăţi finanţele publice controversate. Suntem îngrijoraţi că, în forma sa actuală, acest Cod Fiscal, ar periclita aceste realizări. El ar presupune o pierdere anuală de venituri de aproximativ 2,2% din PIB şi o majorare a deficitului bugetar de până la cel puţin 3% din PIB, plasând astfel datoria publică pe o traiectorie ascendentă", se arată într-o opinie cu titlul "Decizie crucială", semnată de şefa misiunii FMI pentru România, Andrea Schaechter, şi reprezentantul rezident al FMI pentru România şi Bulgaria, Guillermo Tolosa. Cei doi arată că, în mod alternativ, s-ar impune reducerea cheltuielilor statului şi renunţarea la iniţiativele noi de cheltuieli, inclusiv la cele de infrastructură, apărare, salarii, sănătate şi educaţie, pentru a menţine sub control deficitul. "Mai există oare şi o a treia alternativă care să permită României să îşi reducă treptat datoria publică, să relaxeze povara fiscală şi să finanţeze noi proiecte? Noi credem că există, dacă amploarea şi viteza de implementare a măsurilor de politică fiscală, precum şi noile planuri de cheltuieli sunt mai temperate", notează reprezentanţii FMI. Ei consideră că măsurile de stimulare fiscală trebuie aplicate la momentul potrivit şi că nu este evident că o stimulare fiscală suplimentară ar fi de dorit în prezent, dacă trebuie finanţată printr-o datorie mai mare, arătând că România are un ritm rapid de creştere, iar salariile au crescut în acest an cu peste 7%, deşi situaţia economică este încă foarte dificilă pentru mulţi români."Austeritatea va deveni în mod inevitabil necesară atunci când finanţarea ieftină şi abundentă va înceta şi datoria va atinge niveluri mai mari. România a trecut deja în ultimul deceniu printr-un astfel de ciclu nefericit de stimulare excesivă în vremuri bune şi de austeritate strictă în vremuri grele. El nu ar trebui să fie repetat", se precizează în document. FMI punctează că politica fiscală trebuie să fie sustenabilă, mai ales în condiţiile în care, după mulţi ani în care "a strâns cureaua", România a reuşit să ajungă anul trecut la un deficit structural sustenabil, nemaiavând nevoie de alte reduceri de deficit în anii 2015 sau 2016.
joi, 6 august 2015
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu