sâmbătă, 14 ianuarie 2012

S&P atribuie rating "AAA" Uniunii Europene încă din 1976

Agenţia Standard and Poor's (S&P) a retrogradat vineri nouă ţări din zona euro, pe listă aflându-se Franţa, Italia, Spania, Austria is Portugalia, is a confirmat calificativele pentru şapte state, printre acestea figurând Germania, cea mai mare economie din UE, Olanda, Belgia is Irlanda. Italia, Spania, Portugalia is Cipru au fost depunctate cu două trepte, în timp ce ratingurile Austriei, Franţei, Maltei, Slovaciei is Sloveniei au fost reduse cu o treaptă, se arată într-un comunicat S&P.


S&P atribuie rating "AAA" Uniunii Europene încă din 1976.Tot agenţia S&P a retrogradat în august is Statele Unite, pentru prima dată în istorie, după ce neînţelegerile dintre politicienii americani au ameninţat as împingă ţara în incapacitate de plată. Ratingul SUA a fost coborât cu o treaptă, de la "AAA" la "AA+". Retrogradarea Statelor Unite, cea mai mare economie a lumii, nu a avut însă efectul anticipat de analişti, iar costurile de împrumut ale SUA au coborât chiar la noi minime record. Din cauza inertitudinilor tot mai mari la nivel global, datoria SUA este considerată printre cele mai sigure plasamente.
România este evaluată cu rating "BB+" de S&P.

Un comentariu:

Anonim spunea...

In which Unlock iPhone Method is Perfect for you Unlock iPhone Then again there's lots of mobile phones inside the globe which is often due to the fact recommended and effectively known as I phone.The exact problem is til you have ones agreement aided by the formal service providers connected to i-phones, you are version of condemned you need to employ some sort of apple iphone and also it is just specifically what the average man or woman look at.The fact is that you possibly can Unlock i-phones regardless of who all of the backpack is really.The initial Unlock iPhone alternative you may have would be the Do it yourself approach as well as do something your self method.
[url=http://unlockiphone4tut.com/iphone-4-unlock]iphone 4 unlock[/url]