marți, 3 ianuarie 2012

Fragmentarea Europei - ungaria cel mai bun exemplu

Pe fondul extinderii uniunii, noţiunea consimţământului universal este văzută din ce în ce mai mult ca fiind impractică, cu semne că ar putea ceda. Legislatorii încearcă să găsească noi abordări care să permită grupurilor mai mici de ţări să adopte legi între ele însele, fără ameninţarea unui veto dacă toţi cei 27 de membri nu se pun de acord. Sub noile reguli, grupuri de cel puţin nouă state membre pot înainta cu legislaţia, dacă un acord mai general se împotmoleşte. Însă nu pot face asta decât după un proces îndelungat în care toţi membri chiar încearcă, dar nu reuşesc să se pună de acord. Până acum, s-a întâmplat cu două ocazii, dar altele pentru care acest principiu s-ar putea aplica răsar încet, dar sigur, în întreg sistemul. Mişcarea către grupuri mai mici reflectă o tendinţă de fragmentare a Uniunii Europene care se dezvoltă de ceva timp, insă a căpătat o însemnătate mai mare după spectaculara dispută de la summit-ul din decembrie, unde premierul britanic, David Cameron, a blocat modificarea tratatului după ce a eşuat în a obţine măsurile de protecţie pentru sectorul financiar al Londrei.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Germania are cel mai mare stoc de proprietăţi închiriate din Europa şi germanii preferă în continuare chiria în locul proprietăţii. Circa 54% din populaţia Germaniei locuieşte cu chirie, în timp ce în România procentul este derizoriu, de doar 4%.fara indoiala ca asta sunt preturile in germania unde procentul de proprietari este sub 40% ...in romania, 97% dintre cetateni sunt proprietari, din care 95% nu au ipoteci...unde mai pui ca majoritatea au si ceva hectare "de la bunioca" , conturile din banci cresc in fiecare luna, iar veniturile medii ale celor peste 4 milioane de angajati care primesc bani de la stat ( la vedere sau mascat - SA-uri, companii nationale,etc) sunt peste 3500Euro/luna (poti calcula intrind pe siturile respective si impartind sumele bugetate la rubrica salarii la nr. de angajati)...* germaniei este saraca , comparativ cu cea a romaniei..nu conteaza cit cistigi, conteaza cu cit ramii dupa ce platesti toate obligatiile !
România are cel mai mare procent de proprietari din Europa, circa 96% din populaţie deţinând cel puţin un imobil. Românii sunt urmaţi în clasament de lituanieni, cu 89%, slovaci, tot cu 89%, şi de unguri, cu 87%, potrivit unei statistici Eurostat, de asemenea, cele mai mari venituri (cu exceptia tarilor Benelux)