joi, 25 aprilie 2013

Spania a inregistrat in 2012 un deficit public de 10,6% din PIB, cel mai ridicat din Zona Euro, potrivit datelor publicate luni de oficiul european de statistica si citate de AFP. O alta tara ca a ratat tinta de deficit bugetar anul trecut este Franta, dar agentia Reuters noteaza ca, pe ansamblu, situatia din zona euro s-a imbunatatit.La finele lui 2012, Romania (37,8%) se afla pe locul patru in clasamentul tarilor cu cea mai mica rata a datoriei guvernamentale in PIB, dupa Estonia, Estonia (10,1%), Bulgaria (18,5%) si Luxemburg.  Potrivit Eurostat, Romania a inregistrat in 2012 un deficit de 2,9% din PIB.  Deficitul inregistrat de Spania ia in calcul ajutorul furnizat de Madrid pentru recapitalizarea bancilor si este mult mai mare decat cifra de 6,7% promisa de guvernul condus de Mariano Rajoy si de cea de 6,3% negociata cu Comisia Europeana.
Franta a inregistrat un deficit public de 4,8%, dupa un deficit de 5,3% in 2011. Franta si Spania spera sa obtina o amanare de la Comisia Europeana in ceea ce priveste tintele de atingere a deficitelor. Parisul doreste un an plus pentru a reveni sub pragul de 3% cerut de tratatul de la Maastricht, respectiv 2014 in loc de 2013. La randul sau, guvernul lui Mariano Rajoy spera sa obtina o relaxare a obiectivului pentru 2013 pana la 6% si amanarea pana in 2015 sau 2016 a revenirii sub pragul de 3% din PIB. Programul de stabilitate pentru Spania, negociat cu Comisia Europeana, prevede aducerea deficitului public la 4,5% in 2013 si 2,8% in 2014.
Germania a afisat in 2012 un excedent public de 0,2%.
Comisia Europeana va prezenta in 3 mai previziunile pentru deficit, datorie si crestere pentru 2013 si 2014. Acestea se vor baza pe estimari si pe programele de stabilitate pentru cele 27 de tari membre si ar putea acorda mai multa flexibilitate unor state.
Decizia finala va interveni la publicarea recomandarilor macroeconomice ale Bruxelles, prevazuta pentru 29 mai.(sursa hotnews)
 

miercuri, 24 aprilie 2013

Uniunea Europeană (UE) ar putea avea nevoie de modificarea tratatului, pentru crearea unei autorităţi unice de reglementare bancară, a declarat şeful Eurogroup, olandezul Jeroen Dijsselbloem, relatează sursele de presă.
Dijsselbloem a precizat că UE poate aplica cea mai mare parte a strategiei de uniune bancară în cadrul actualului tratat, însă ar putea fi nevoie de o modificare în cazul autorităţii de reglementare.
"Ştiu că putem pune în practică cel puţin 80-90% din proiect, iar decizia finală pentru o autoritate unică de reglementare bancară ar putea avea nevoie de o modificare de tratat", a declarat Dijsselbloem la Washington.
Banca Centrală Europeană şi Michel Barnier, comisarul UE pentru servicii financiare, au cerut înfiinţarea unei Autorităţi Europene de Reglementare care să intervină în cazul băncilor lovite de criză.
Barnier urmează să prezinte proiectul de lege în luna iunie.
Dijsselbloem a arătat că există o diferenţă de opinie în legătură cu autoritatea unică de reglementare, Germania solicitând modificarea tratatului, în timp ce Comisia Europeană consideră că există deja o bază legală.

marți, 23 aprilie 2013

Confuziile dosarului Kosovo. In privinta provinciei Kosovo, pozitia exprimata cu incapatanare de presedintele Traian Basescu in ultimii 5 ani de zile, pare lipsita de sens. Subiectul Kosovo revine in actualitate punand in evidenta stilul nebulos in care administratia Basescu a abordat acest subiect din 2007 si pana astazi. Presedintele nu a argumentat niciodata in mod clar si convingator optiunea Romaniei de a nu recunoaste independenta provinciei Kosovo, pentru care pledasera solidar SUA si cele mai influente state ale Uniunii Europene. In toamna anului 2007, presedintele Traian Basescu dadea asigurari ministrului de externe al Serbiei, Vuk Jeremic, ca va sustine cauza sarba. In ianuarie 2008, aflat in vizita la Belgrad, presedintele declara mult mai apasat ca sustine integritatea teritoriala a Serbiei, insistand in mod curios asupra gratuitatii gestului sau, scrie Deutsche Welle.
Cetatenia europeana poate fi si cumparata. Daca banii nu aduc neaparat fericirea, macar ofera detinatorilor sansa intrarii pe usa din dos in familia celor cu pasaport european. Ciprul este doar una din aceste cai laturalnice de acces intr-un spatiu rivnit. Uniunea Europeana stirneste sentimente contradictorii: este vorbita de rau, dar mai toti sunt bucurosi sa faca parte din tot mai numeroasa ei familie. Numarul cetatenilor cu pasaport european sporeste nu doar prin aderarea tarii lor la Uniune ci si prin darea de mina pe care unii dintre ei o au, fara a fi neaparat originari din statele membre. Ei isi pot cumpara cetatenia europeana, sau ea le poate fi acordata, ca rasplata sau despagubire. In acest din urma caz, Ciprul este adresa potrivita, informeaza Deutsche Welle.

luni, 22 aprilie 2013

FMI ar trebui sa "monitorizeze" efectele adverse ale planurilor anti-criza puse in practica de bancile centrale si sa se asigure ca aceste dispozitive nu provoaca, ca efect secundar, un "soc" in tarile emergente, a declarat sambata director general al Fondului Monetar International, Christine Lagarde.
"Exista ingrijorari din ce in ce mai acute cu privire la impactul politicilor monetare neconventionale" care combina achizitii de active si rate ale dobanzilor apropiate de zero, a explicat Lagarde intr-un text ce stabileste ordinea de zi a institutiei.
Seful FMI, care marti i-a felicitat pe bancherii unitatilor centrale descriindu-i drept "eroi" ai crizei, considera ca aceste politici ar putea avea "efecte adverse", alimentand fluxurile de capital spre pietele emergente cu riscul de a perturba piata valutara si de a umfla pretul anumitor active.
Aceste efecte "ar trebui sa fie monitorizate", a precizat seful Fondului Monetar International care organizeaza saptamana acesta, la Washington, o reuniune generala.
Lagarde si-a exprimat totodata "preocuparea tot mai mare" privind terminarea actiunii acestor dispozitive, care se traduc prin injectarea a mii de miliarde de dolari in circuitul financiar.
"Multe tari in curs de dezvoltare sunt ingrijorate de posibilul soc pe care l-ar putea suferi sistemul lor financiar daca intrarile mari de capital s-ar diminua rapid", a adaugat ea.

duminică, 21 aprilie 2013

Antreprenorii romani au lansat o asociatie - Forumul Investitorilor Autohtoni, dupa modelul Consiliului Investitorilor Straini - Antreprenorii romani au lansat miercuri o asociatie care sa le reprezinte interesele in relatia cu autoritatile, dupa modelul Consiliului Investitorilor Straini (CIS), sub denumirea "Asociatia Forumul Investitorilor Autohtoni 2013"...."Antreprenorii romani nu aveau o astfel de organizatie precum investitorii straini din Romania. In toate actele normative date in Romania in ultimii ani se vede lobby-ul CIS", a declarat miercuri, la evenimentul de lansare, presedintele Interagro, Ioan Niculae, citat de agentiile de presa.
Niculae este unul dintre fondatorii asociatiei si cel mai bogat roman, potrivit revistei Forbes. Ceilalti membri fondatori sunt Adina Elena Niculae, Mihai Emilian Sofian, Radu Petrica Enache, Catalin Daniel Grigoriu.
In asociatie sunt reprezentate companii romanesti precum Tiriac Holding, Ana Holding, CrisTim, Pambac Bacau, Romconstruct, Romenergo, Albalact, Class, Vincon, Armax Gaz Sibiu, Paralela 45, Raureni, Sanador, Bostina & Asociatii, Banca Carpatica, Electromontaj.
Potrivit presedintelui Interagro, la constituirea asociatiei participa antreprenori si manageri de firme romanesti care totalizeaza 1,2 milioane de locuri de munca.
"Ideea a aparut pe fondul unei crize economice fara precedent, pe care de multe ori incercam sa o musamalizam. Ideea nu e sa facem o asociatie impotriva cuiva, sa ne batem cu cineva. De foarte multe ori, in majoritatea actelor normative se vede lobby facut de Consiliul Investitorilor Straini. Trecem binisor 1.2 milioane de oameni angajati pe care ii avem la firmele noastre. In ultimele sase-noua luni exista o reactia furibunda din partea statului la adresa celor care suntem investitori romani. Cele mai multe acte normative care vin contra investitorilor romani vin cu formula "asa vrea FMI, asa vrea Bruxelles". De multe ori este o minciuna. Aceasta asociatie nu va fi niciodata instrumentul de joaca a cuiva, nici a lui Niculae, nici a lui Luchi Georgescu, nici a lui Turcu. Ne-a intrebat vreodata cineva cand tu Guvernul ai privatizat energia electrica, gazele romanesti? Noi trebuie sa luptam la noi in tara sa fie egalii strainilor", a declarat Ioan Niculae.
La eveniment au mai luat cuvantul antreprenorii Anca Vlad, Luchi Georgescu, Maricel Pacuraru, Rdu Enache, Vasile Turcu, Stefan Vuza, Mihai Sofian, Dragos Balteanu, Radu Timis, George Copos, Marian Alecu, Alin Borcea, Daniel Tanu, s.a.
Conform statutului, scopul infiintarii Asociatiei il constituie reprezentarea, identificarea, promovarea si sustinerea unitara a intereselor capitalului romanesc in relatia principalele institutii ale statului si Uniunii Europene, precum si cu alte persoane fizice sau juridice in plan national si international.
Printre obiectivele principale figureaza informarea sistematica a autoritatilor despre problemele investitorilor romani si propunerea de solutii, elaborarea de propuneri legislative, crearea de parteneriate intre antreprenorii romani, promovarea comunicarii, acordarea de consultanta si consiliere, promovarea activitatilor de studii de piata, cercetari, sinteze, documentare si analiza, elaborarea de baze de date, monitorizarea presei romanesti si internationale, editarea, producerea si difuzarea de materiale despre Asociatie, facilitarea implementarii programelor UE in Romania.

sâmbătă, 20 aprilie 2013

Banca Centrală a Ciprului a respins ieri ofertele depuse de Banca Transilvania şi Raiffeisen Bank pentru preluarea totală sau parţială a sucursalei Bank of Cyprus din România, potrivit unor surse, citate de Mediafax. Banca Naţională cipriotă caută, acum, alternative de transfer a depozitelor de la unitatea locală. Depozitele de la BoC au coborât sub 100 milioane euro. În presă a circulat informaţia potrivit căreia cele două oferte au fost considerate mult prea mici în comparaţie cu ceea ce a evaluat comitetul de restructurare a sistemului bancar din Cipru, prin consultanţi. Raiffeisen Bank ar fi cerut un dis-count mai mic pentru creditele pe care urma să le preia de sucursala din România a Bank of Cyprus, dar Banca Transilvania, deşi a solicitat un dis-count mai mare, a fost dispusă să includă în portofoliu majoritatea creditelor cu un serviciu bun al datoriei.
Deşi a solicitat un discount peste cel cerut de Raiffeisen, Banca Transilvania ar fi mandatat avocaţii şi reprezentanţii trimişi în Cipru să continue negocierile, dar aceştia au avut o marjă destul de limitată de îmbunătăţire a ofertei, sub presiunea acţionarilor BERD şi IFC. Activele înregistrate în sucursala BoC din România însumea-ză circa 450 de milioane euro, din care puţin pes-te 350 milioane euro reprezintă credite. Comparativ cu cele mai recente cifre publicate de sucursala locală, care indicau un nivel al depozitelor de peste 200 de milioane euro, în prezent portofoliul rămas însumează puţin sub 100 de milioane euro. De la momentul închiderii sucursalei, în data de 1 aprilie, s-au efectuat retrageri care însumează circa 3 milioane de euro.  De asemenea, există informaţii că unii deponenţi români au acceptat înainte de declanşarea crizei din Cipru să realizeze plasamente prin intermediul sucursalei locale direct în Cipru, la un randament uşor mai ridicat.
Rămâne de văzut ce soluţie va găsi Banca Centrală a Ciprului pentru a scoate depozitele Bank of Cyprus din România de sub procesul de "bail-in", aşa cum au procedat în Grecia şi Marea Britanie. În cazul Bank of Cyprus, deponenţii cu mai mult de 100.000 de euro vor afla în septembrie cu exactitate cât vor pierde din sumele care depăşesc acest prag de garantare, banca centrală din Cipru anticipând un procent între 37,5% şi 60%. Deşi a informat iniţial sucursalele că măsurile nu vor fi aplicate şi în unităţile din alte state, Bank of Cyprus a decis să închidă sucursala din Româ-nia începând cu 1 aprilie, iniţial pe termen de o săptămână, timp în care urma să identifice un cumpărător pentru activele din bilanţul local. Măsura a fost prelungită, o săptămână mai târziu, până luni, 22 aprilie, inclusiv.(sursa ziarul bursa)