Liderii Uniunii Europene şi reprezentanţii statelor membre ale Parteneriatului Estic au semnat, la Riga, o declaraţie, potrivit căreia UE îşi reafirmă susţinerea faţă de cele şase state asociate. Republica Moldova, considerată ”performerul” parteneriatului, ar fi dorit să primească asigurări pentru o viitoare aderare la Uniunea Europeană, în timp ce Ucraina şi Georgia ar fi sperat la liberalizarea vizelor, însă în concluziile Summitului nu se regăsesc aceste lucruri.
În ce priveşte aşteptările Moldovei, Georgiei şi Ucrainei, încă dinaintea summitului acestea au fost spulberate. Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat, la sosire, că cele şase state partenere nu sunt pregătite să adere la Uniunra Europeană. ”Trebuie să menţionăm în mod clar că perspectiva europeană nu există pentru niciuna din ele. Nici ele nu sunt pregătite, nici noi nu suntem pregătiţi', a subliniat preşedintele Comisiei Europene. Mai mult, în declaraţia adoptată, se arată şi faptul că UE este sceptică vizavi de respectarea suveranităţii statelor şi a integrităţii teritoriale, despre care se afirmă că ”nu pot fi luate ca pe un drept în secolul 21 pe teritoriul european”, făcând referire la evenimentele din Ucraina şi Georgia. Din acest motiv, liderii europeni vor susţine în continuare independenţa Ucrainei, cerându-le partenerilor să respecte prevederile pactului de la Minsk. ”Cerem urgent eliberarea tuturor ostaticilor şi a persoanelor reţinute în mod ilegal. Uniunea Europeană îşi reafirmă poziţiile luate după Summitul din Ucraina de pe 27 aprilie, inclusiv anexarea ilegală a Crimeei şi Sevastopol”, se arată în declaraţia adoptată.
După sosirea oficială, liderii UE au ţinut să sublinieze faptul că Parteneriatul Estic nu este creat împotriva Rusiei şi că nu este un afront adus Kremlinului, aşa cum partea rusă a afirmat.
”Parteneriatul Estic nu este un concurs de frumuseţe între Rusia şi Uniunea Europeană. Dar să fiu sincer: frumuseţea chiar contează. Dacă Rusia ar fi mai şarmantă, mai atractivă, poate ar mai compensa faptul că este distructivă, agresivă şi foloseşte violenţa împotriva vecinilor ei”, a transmis, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, la deschiderea Summitului Parteneriatului Estic.
Mai mult, ministrul de Externe al Marii Britanii, Philip Hammond, a punctat şi faptul că fiecare stat ”are libertatea să ia singure decizii cu privire la viitorul lor, făcând referire la influenţa Rusiei în statele partenere. Acest lucru a fost inclus şi în declaraţia adoptată la finalul summitului. ”Participanţii reafirmă dreptul suveran al fiecărui partener de a decide liber nivelul de ambiţie şi obiectvele la care aspiră în relaţia cu Uniunea Europeană. Este la latitudinea UE şi a partenerilor suverani să decidă cum vor proceda în relaţiile lor”, se arată în declaraţia adoptată.
La finalul summitului de la Riga, şi preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat mulţumit de rezultate, reiterând faptul că Moldova are nevoie de Uniunea Europeană.
”Atingem obiectivul parteneriatului estic. Perspectiva pentru Moldova, după părerea mea, trebuie să rămână una europeană”, a spus Iohannis, la Riga.
Ultimul Summit al Parteneriatului Estic a fost în 2013, la Vilnius, cel mai mare eşec fiind pentru Ucraina. Imediat după, situaţia în Ucraina a degenerat, culminând cu EuroMaidanul şi, mai apoi, cu războiul cu Rusia şi anexarea Crimeei de către Rusia. După Summitul de la Vilnius însă, mare câştigător a fost Republica Moldova care, în februarie 2014, a obţinut liberalizarea vizelor, iar în iunie 2014 a semnat Acordul de Asociere cu UE. De altfel, Republica Moldova este văzută ca statul cu cele mai mari performanţe din cadrul Parteneriatului Estic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu