Este pentru prima oară când Banca Greciei trage un semnal de alarmă serios referitor la consecințele eșecului semnării unui nou acord de împrumut cu FMI, BCE și CE, în contextul în care cele două părți negociază de multă vreme și nu reușesc să ajungă la un acord. Guvernul de la Atena și creditorii externi se acuză reciproc că nu reușesc să ajungă la un numitor comun privind reformele economice din țară. De aceea nu poate fi eliberată o nouă tranșă de împrumut de 7,2 miliarde de euro. Circa 30 de miliarde de euro au fost retrași din depozitele bancare elene între octombrie 2014-aprilie 2015. Pe de altă parte, premierul Alexis Tsipras, care a primit, ieri, vizita cancelarului austriac Werner Faymann, a declarat într-o conferință de presă că va spune „NU” Europei, dacă nu se va ajunge la un acord „acceptabil”. „Dacă nu avem un compromis onorabil, noi vom spune încă o dată un „nu” clar”, a afirmat Tsipras. Prim-ministrul grec susține că pensiile nu mai pot fi tăiate și îi critică pe oficialii UE și FMI, care cer noi reforme și măsuri de austeritate.
marți, 30 iunie 2015
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu