Parlamentul grec a aprobat duminica dimineata planurile premierului Alexis Tsipras de a organiza un referendum, la 5 iulie, pe tema propunerilor de reforme ale creditorilor internationali ai Greciei, relateaza Mediafax citand BBC. Premierul Tsipras, care se opune unor noi reduceri bugetare, a propus vineri seara organizarea referendumului si le-a cerut alegatorilor greci sa respinga pachetul de reforme propuse de creditori. Motiunea sa pentru convocarea referendumului a primit 178 de voturi din totalul de 300 de parlamentari. Tsipras a declarat, chiar inaintea votului, ca propunerile creditorilor reprezinta un "ultimatum jignitor" si a apreciat ca respingerea pachetului prin referendum va consolida pozitia de negociere a Greciei. Insa partenerii din zona euro au criticat anuntul lui Tsipras privind referendumul si au respins inca de sambata, in cadrul unei reuniuni la Bruxelles, cererea Greciei de prelungire a programului de ajutor dincolo de data-limita de 30 iunie. Un comunicat al Eurogroup a precizat ca Grecia a intrerupt "unilateral" negocierile privind un nou pachet de ajutor. Prin urmare, Grecia trebuie sa achite datoriile de 1,6 miliarde de euro catre FMI scadente pe 30 iunie, riscand sa intre in incapacitate de plata. Aceasta situatie a generat temeri ca Grecia ar putea parasi zona euro, iesind de sub cizma nazista plasaqta pe grumazul tarii, iar economia sa s-ar putea prabusi in lipsa unor noi fonduri de salvare.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu