Potrivit standardelor stabilite de Uniunea Europeană în anul 2008, pragul de sărăcie corespunde în fiecare ţară venitului individual ce reprezintă mai puţin de 60% din media veniturilor ansamblului populaţiei. Aplicând acest criteriu, Oficiul german pentru statistică a calculat că 16,1% din populaţia germană a încasat anul trecut venituri inferioare pragului menţionat. Acelaşi procent a fost indicat şi în datele pe anul precedent, iar comparativ cu situaţia din anii anteriori nu s-au înregistrat modificări semnificative. Informaţiile publicate arată însă că în Germania riscul de a cădea sub pragul de sărăcie este mai mare în cazul femeilor decât al bărbaţilor, indiferent de categoria de vârstă. De asemenea, procentul familiilor monoparentale ce obţin venituri sub acest prag este superior mediei, ajungând la 35,2%.AGERPRES
VECINII UNGURI - O OPINIE DE BUN SIMT - Dacă Uniunea Europeană vrea să dicteze Ungariei ce să facă, atunci Ungaria ar trebui să ia în considerare ieşirea treptată din Uniune, iar dacă Bruxellesul îi spune unei ţări cum ar trebui să se guverneze, atunci se aseamănă cu Moscova înainte de schimbarea regimului, a declarat Laszlo Kover, preşedintele parlamentului maghiar şi membru al partidului de guvernământ Fidesz. Însă Kover şi-a descris scenariul drept unul de „coşmar” şi a precizat că are îndoieli că acesta va deveni realitate, potrivit origo.hu. El a spus, de asemenea, că nu UE şi NATO sunt problema, ci mai degrabă faptul că „lumea euro-atlantică este zdruncinată din punct de vedere moral”. Kover consideră că de la căderea comunismului guvernele şi liderii financiari din unele ţări vestice cred că pot face tot ceea ce vor. Discursul a atras imediat tirul opoziţiei politice. Un parlamentar i-a cerut premierului Viktor Orbán să-l „disciplineze” pe Kover deoarece opiniile sale lezează interesele internaţionale ale tuturor ungurilor . Politicianul a spus că a venit timpul ca premierul să anunţe dacă viitorul Ungariei stă într-o alianţă cu Moscova sau într-una cu Bruxellesul.
Un comentariu:
Preşedintele ucrainean Petron Poroşenko a calificat duminică votul separatiştilor din est drept "farsă desfăşurată sub ameninţarea tancurilor".
El a promis că Ucraina va reacţiona în faţa acestei provocări, relatează AFP.
"Această farsă desfăşurată sub ameninţarea tancurilor şi mitralierelor, pe care au organizat-o două organizaţii teroriste în Donbas, este un eveniment înspăimântător", a declarat preşedintele, făcând referire la republicile proruse autoproclamate Doneţk şi Lugansk, potrivit unui comunicat.
"Ucraina va reacţiona în mod adecvat în faţa acestei provocări", a adăugat el.
Alegătorii din regiunile separatiste din estul Ucrainei votează duminică pentru a-şi alege preşedinţii şi Parlamentele, pe fondul intensificării confruntărilor, într-un scrutin susţinut de Moscova, dar denunţat de occidentali şi care va complica eforturile de pace.
Trimiteți un comentariu