Comisia Europeană, în legătură cu Banca Centrală Europeană, estimează că necesarul brut de finanţare al Ciprului se ridică la 23 de miliarde de euro pe parcursul programului de trei ani, 2013-2016. Acest total include necesarul de recapitalizare pentru sectorul bancar, răscumpărarea datoriei care ajunge la maturitate, precum şi necesarul fiscal. Pe lângă impactul de 10,6 miliarde de euro din restructurarea sectorului bancar, Cipru trebuie să genereze din vânzarea de active alte 1,8 miliarde de euro. Astfel, guvernul de la Nicosia va fi nevoit să obţină din privatizări 1 miliard de euro până în 2016 şi alte 400 de milioane de euro ulterior.
Statul trebuie să obţină şi 400 de milioane de euro din vânzarea "rezervei de aur în exces" de la banca centrală, se arată în evaluarea privind sustenabilitatea datoriei. Potrivit calculelor Financial Times, Cipru ar trebui să vândă 10 tone din cele 13,9 tone aflate în rezervele băncii centrale pentru a obţine suma vizată. Fondurile ar fi urmat să fie transferate către stat prin intermediul unei plăţi excepţionale a profitului obţinut din vânzare.
Banca centrală a Ciprului a negat, joi, vânzarea aurului din rezerve, însă ulterior un purtător de cuvânt al guvernului a admis că este o variantă luată în calcul. Cipru trebuie să crească şi taxe, precum impozitul pe profit sau cel pe venituri de capital, măsură care ar urma să aducă până la 600 de milioane de euro pe parcursul programului. Guvernul va încuraja investitorii locali (bănci, companii de asigurări şi companii de stat) să rostogolească obligaţiuni guvernamentale de până la 1 miliard de euro pe parcursul programului de finanţare cu zona euro şi FMI. O restructurare a termenilor împrumutului primit de Cipru de la Rusia în 2011, de 2,5 miliarde de euro, ar reduce costurile guvernului cu 100 de milioane de euro, se arată în raport.
Comisia Europeană estimează că economia Ciprului se va contracta cu 8,7% în acest an şi cu 3,9% anul următor, urmând să revină la o creştere modestă, de 1,1%, din 2015. Anul trecut, PIB al Ciprului a scăzut cu 2,4%.
Bank of Cyprus este prezentă în România printr-o sucursală supravegheată de banca centrală din Cipru. Depozitele constituite la Bank of Cyprus România sunt garantate de guvernul din Cipru până la pragul de 100.000 de euro. Laiki este prezentă în România prin subsidiara Marfin Bank România.










