Guvernul francez a redus la jumatate lista meseriilor pentru care pot candida rezidentii straini din afara Uniunii Europene ce pot imigra legal in Franta pentru a ocupa locuri de munca pentru care se gasesc greu candidati pe piata muncii clasica, relateaza AFP. Restrictiile vor afecta, insa, si romanii care vor sa se lucreze in Franta, in conditiile in care guvernul de la Paris nu a liberalizat complet piata muncii odata cu intrarea Romaniei in UE, iar angajarile se fac doar pe meserii aflate pe lista.Aceasta lista a fost redusa de la 30 la 14 familii de meserii, potrivit unei hotarari a Ministerului Muncii si Internelor, publicata vineri.Noua lista nu se refera la strainii care se afla deja in Franta, nici la cetatenii tarilor cu care Franta a semnat acorduri de gestionare comuna a fluxurilor de imigranti, ca Tunisia sau Senegal. Anual sunt acordate aproximativ 20.000 de vize de lucru, o mare parte fiind schimbari de statut pentru persoanele prezente deja pe teritoriul francez, cum ar fi studentii. In noua lista, meseriile din domeniul constructiilor si lucrarilor publice si din sectorul informatic vor disparea. Reducerea listei de meserii pentru straini se inscrie in cadrul unei politici generale a Guvernului de reducere a fluxului de imigranti, considerata o miza electorala in apropierea alegerilor prezidentiale prevazute pentru primavara lui 2012. Decizia Parisului va afecta si lucratorii romani, in conditiile in care, desi Romania este membru UE, Franta nu a liberalizat total accesul lucratorilor romani si bulgari pe piata muncii.
marți, 25 octombrie 2011
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu