duminică, 24 iulie 2016

Turcia va suspenda temporar Convenția Europeană a Drepturilor Omului, după ce a anunțat instituirea stării de urgență, în urma puciului eșuat. Anunțul a fost făcut de vicepremierul Numan Kurtulmus (foto). Consiliul Național de Securitate din Turcia și Cabinetul de la Ankara au aprobat, azi-noapte, recomandarea președintelui privind instituirea stării de urgență. „Scopul acestei declarații de alertă este, în fapt, să putem face pași eficienți, pentru a scăpa de amenințarea aceasta, cât mai curând posibil, fiindcă este vorba de o amenințarea la adresa democrației, a statului de drept și a drepturilor și libertăților cetățenești din țara noastră”, a explicat Recep Erdogan... Vicepremierul Numan Kurtulmus a declarat, azi, că Turcia va urma exemplul Franței, care a făcut același lucru după atacurile teroriste din noiembrie anul trecut, de la Paris, conform The Independent.  Anterior, președintele turc, Recep Erdogan, a declarat stare de urgență pentru trei luni, în Turcia, astfel încât „autoritățile să acționeze rapid și mai eficient împotriva celor care au pus la cale lovitura de stat.”  Într-o declarație citată de NTV, Kurtulmus a spus că starea de urgență se va încheia într-o lună și jumătate. El a vorbit despre „eșecuri structurale și personale ale serviciilor secrete”, în timpul tentativei de lovitură de stat, și a precizat că restructurarea armatei este în curs.  Democrația turcă este mai puternică decât oricând, după eșecul loviturii de stat de weekendul trecut, pentru că a unit turcii din tot spectrul politic, a spus vicepremierul Mehmet Simsek, citat de Reuters. „Mediul propice pentru compromisul politic este mai puternic decât oricând”, a declarat Simsek postului de radio NTV. El a precizat că economia de piață din Turcia va continua să funcționeze, așa cum a făcut-o și până acum, în ciudat șocurilor politice recente șia declarării stării de urgență.

sâmbătă, 23 iulie 2016


vineri, 22 iulie 2016

 
"Deutsche Bank" AG, cel mai mare grup bancar german, îşi va închide 188 din cele 723 de sucursale din ţara de origine, în baza unui program de austeritate, dar şi ca urmare a modificării preferinţelor clienţilor spre operaţiunile online, anunţă agenţia DPA.   Potrivit unei liste publicate pe pagina de Internet a băncii germane, cel mai afectat va fi landul Renania de Nord - Westfalia, unde, pe parcursul anului 2017, ar urma să fie închise 51 de sucursale "Deutsche Bank".  Alte 43 de sucursale sunt programate să se închidă la Berlin, dintre care 26 sunt sucursale "Berliner Bank", filială a "Deutsche Bank". În Frankfurt, unde se află sediul băncii, vor fi închise cinci sucursale.   Directorul "Deutsche Bank" pentru persoane fizice, Christian Sewing, a precizat că decizia închiderii sucursalelor este cauzată de faptul că din ce în ce mai mulţi clienţi se îndreaptă spre online banking. Potrivit lui Sewing, banca germană va investi 750 de milioane de euro în oferta sa digitală, până în 2020.   În luna iunie, "Deutsche Bank" şi-a anunţat intenţia de a renunţa la 3.000 de locuri de muncă în Germania, dintre care 2.500 sunt de la diviziile de clienţi persoane fizice şi comerciali. De asemenea, banca germană s-a retras de pe zece pieţe străine după ce, în 2015, a înregistrat pierderi record de 6,8 miliarde de euro.  Amintim că, la finele lunii iunie, Fondul Monetar Internaţional (FMI) a avertizat că "Deutsche Bank" este, posibil, cel mai mare risc la adresa sistemului financiar din lume. Într-o analiză a sectorului bancar şi de asigurări din Germania, FMI a realizat o comparaţie a posibilelor ameninţări la adresa stabilităţii financiare mondiale, care ar putea veni din partea băncilor de importanţă sistemică. FMI a precizat: "În rândul băncilor de importanţă sistemică globală, Deutsche Bank pare să fie cel mai important contributor net la riscurile sistemice, urmată de HSBC Holdings Plc şi Credit Suisse Group AG".

joi, 21 iulie 2016

Potrivit Bloomberg, Curtea Europeană de Justiţie a confirmat, ieri, că prevederile Uniunii Europene (UE), conform cărora banii contribuabililor nu pot fi folosiţi pentru salvarea băncilor, nu contravin legislaţiei comunitare.  "Împărţirea costurilor între acţionari şi deţinătorii de obligaţiuni reprezintă o precondiţie pentru aprobarea, de către Comisia Europeană, a ajutorului de stat pentru o bancă aflată într-o situaţie dificilă şi nu contravine legislaţiei comunitare", se arată într-o decizie a Curţii de Justiţie a UE, care este obligatorie şi nu poate fi contestată, transmite Agerpres.  Avocatul Gheorghe Piperea este de părere că decizia CJUE este o nenorocire pentru premierul Italiei Matteo Renzi. "Dacă s-a tranşat acest lucru, atunci nu avem altceva de făcut decât să îl acceptăm ca atare", ne-a spus Gheorghe Piperea, adăugând: "Dar, eu cred că, pe chestiunea aceas¬ta, competenţa nu apaţine CJUE, ci aparţine Curţii Europene a Drepturilor Omului , pentru că este vorba de a proteja dreptul de proprietate.  Se pune în discuţie o ierarhie a drepturilor: ce este mai important, dreptul de proprietate al omului pe bănuţul lui care este în depozit sau «dreptul» băncii respective de a se salva de la faliment?  Pe altă parte, eu cred că vestea aceasta este o nenorocire pentru Matteo Renzi, care nu va mai avea altă soluţie, decât să ia banii deponenţilor, ca să salveze băncile italiene. O să iasă lumea în stradă. Acolo, băncile sunt foarte vechi şi, realmente, sunt finanţate din depozitele oamenilor.  Monte dei Paschi este nu numai cea mai veche bancă din lume, dar are şi o conotaţie religioasă. Italianul îşi ţine acolo economiile şi pentru că a crezut că este un vorba despre un anumit tip de bancă, cu o tentă religioasă, care nu îşi va permite niciodată să facă prostii, să confişte depozitele.   Ca să poată fi desfiinţată, directiva europeană pentru salvarea băncilor trebuie atacată la CEDO".  Comisia Europeană (CE) a revizuit, în anul 2013, reglementările referitoare la ajutoarele acordate băncilor în perioade de criză, în ideea de a transfera costurile de salvare a băncilor de la contribuabili spre investitorii privaţi.  Potrivit Curţii, reglementările prevăd norme clare cu privire la situaţiile în care se aplică împărţirea costurilor între acţionari şi deţinătorii de obligaţiuni şi când poate fi evitată. "Împărţirea costurilor poate fi înţeleasă ca fiind destinată să împiedice recursul la ajutoarele de stat ca un simplu instrument care să permită băncilor să depăşească dificultăţile financiare", precizează Curtea Europeană de Justiţie  În ultimele săptămâni s-a discutat foarte mult despre prevederile referitoare la împărţirea costurilor între acţionari şi deţinătorii de obligaţiuni, în condiţiile în care guvernul italian caută o modalitate pentru a recapitaliza o parte din băncile din Peninsulă, inclusiv cea mai veche bancă din lume, Banca Monte dei Paschi di Siena SpA.

miercuri, 20 iulie 2016

Statele membre ale Uniunii Europene au acceptat vineri propunerea Comisiei Europene de a investi 263 milioane de euro într-o serie de proiecte cheie pentru infrastructura energetică europeană, informează un comunicat de presă al executivului comunitar.  Cea mai mare parte dintre aceste investiţii va merge spre susţinerea construcţiei unei infrastructuri în domeniul gazelor naturale în regiunea Mării Baltice precum şi pentru sprijinirea sectorului electricităţii din întreaga Europă. Un număr de nouă proiecte, niciunul din România, au fost selectate în urma unei proceduri de depuneri de propuneri în cadrul facilităţii "Conectarea Europei".  "O infrastructură energetică bine conectată este esenţială pentru realizarea Uniunii Energetice. Acest sprijin de la UE va ajuta la acoperirea golurilor existente în infrastructura energetică, ceea ce ne va permite să realizăm o piaţă energetică europeană conectată. Acest lucru este necesar pentru a întări securitatea aprovizionării energetice şi a utiliza mai eficient resursele energetice", a declarat comisarul european pentru Energie, Arias Cańete, citat de Agerpres.   Din cele nouă propuneri selectate pentru finanţare, cinci sunt în sectorul gazelor naturale (care vor beneficia de un sprijin de la UE în valoare de 210 milioane de euro), iar patru în sectorul energiei electrice (care vor beneficia de un sprijin de la UE în valoare de 53 milioane de euro). De asemenea, trei dintre propuneri selectate se referă la lucrări de construcţii (sprijin de 236 milioane de euro) şi şase se referă la efectuarea de studii (sprijin de 27 milioane de euro).  În sectorul electricităţii, lista proiectelor selectate include şi construcţia unei noi linii de transmisie a energiei electrice cu o lungime de 100 de kilometri între Dobrudja şi Burgas în Bulgaria. Acest proiect va întări rezistenţa reţelei de transport a energiei electrice din Bulgaria. Proiectul va beneficia de un sprijin de la UE în valoare de 29,9 milioane de euro.

marți, 19 iulie 2016


Lovitura de stat din Turcia a avut o desfășurare de neînțeles în cazul unei operațiuni planificate de strategi militari. Mai ales că Armata din Turcia avea experiența a patru lovituri de stat începând din 1960. Cine a dirijat operațiunea, cât din loviotua de stat este o diversiune televizată, cine câștigă după evenimentele stranii din noaptea de 15 iulie?  Preluarea prin forță a puterii de stat presupune capturarea și izolarea Executivului, scoaterea din joc a Parlamentului, preluarea controlului asupra punctelor de comunicație și eliminarea forțelor loiale guvernului. În epoca modernă, sprijinul popular și controlul opiniei publice este important, susținerea de către manifestanți, în stradă, asigurând legitimitate noii puteri.  Nici unul dintre aceste obiective nu a fost atins de puciști. Imaginea pe care au lăsat-o a fost de mimare a unor lovituri de forță, sau a unor măsuri luate pe jumătate, care nu au zdruncinat regimul Erdogan, dar I-au activat susținătorii.
Prin victoria împotriva loviturii de stat, Erdogan a compromis armata, care nu va mai putea niciodată să se amestece în politica Turciei, cum a mai făcut înainte. Astfel, Erdogan și-a eliminat singurul rival. A dispărut singura cale de limitare a puterii personale enorme pe care a acumulat-o președintele Turciei. Armata, garantă a laicității și democrației, cu ofițeri antrenați la Washington, a evitat până acum derapaje către formule dictatoriale sau către o guvernare teocratică. Acum, Armata e compromisă, iar Erdogan beneficiază de un mare sprijin popular. Are controlul total al Armatei. Mai mult, a obținut sprijinul Washingtonului, președintele Obama cerând ”sprijinirea guvernului ales”. După acest semnal, situația prezentată de media turce a evoluat rapid spre lichidarea focarelor de rezistență și arestarea puciștilor. Dacă până acum, Erdogan a fost un lider cu victorii economice și politice, acum este un lider cu victorii militare.