La sfârşitul lunii iunie 2013, expunerea totală a băncilor austriece pe România se ridica la aproximativ 26,7 miliarde de euro, cu 2 miliarde de euro mai puţin decât în iunie 2012, arată studiul “ Facts on Austria and its banks” , realizat de banca centrală a Austriei. Comparativ cu anul 2011, reducerea depăşeşte 4 miliarde de euro. De altfel, în raportul lansat în octombrie 2013, ţara noastră este dată ca exemplu negativ. “ La sfârşitul lui iunie 2013, băncile austriece aveau o expunere totală de 209,7 miliarde de euro pe zona Europei Centrale şi de Sud-Est. Activele totale deţinute în regiune au ajuns la 267,2 miliarde de euro, în scădere faţă de acum un an. Reducerea se datorează vânzării subsidiarelor din Kazakhstan şi Kârgâstan(Kirgizstan) dar şi reducerii activităţii în România, Ucraina şi Ungaria”, arată economiştii băncii austriei.
Capitalul austriac reprezintă cea mai importantă prezenţă în peisajul bancar românesc. Patru dintre cele mai mari bănci locale, inclusiv liderul sistemului, sunt deţinute de acţionari austrieci. Este vorba despre BCR(locul 1 după active, deţinută de Erste), Raiffeisen Bank(deţinută de instituţia cu acelaşi nume), Volksbank(refuzată de investitorii ruşi şi rămasă în portofoliul băncii omonime din Austria) şi Unicredit Ţiriac( deţinută de Unicredit Austria). În total, austriecii deţin 20% din capitalul social pe sistem şi peste 30% din active.
Popor manipulat și dezbinat de 23 de ani .
Cine sunt Basescu , Ponta , Antonescu si clasa politică 1990-2013 ?
1. Sunt cei care vor Chevron în România .
2. Sunt cei care au dat Roșia Montana companiei
Gabriel Resources .
3. Sunt cei care vor Regionalizarea României (dezmembrarea).
4. Sunt cei care au falimentat și vândut industria României , apoi s-au împrumutat la FMI ca să devenim sclavi .
5. Sunt cei care au introdus în agricultură (ianuarie 2010) produsul cancerigen iniţium . Ne-au condamnat la moarte, pentru că aşa au primit ordin de la stăpânii din exterior (Comisia Europeană , FMI , BM , SUA , Rusia).
Cine sunt ?
6.Sunt cei care s-au aliat cu ungurii si țiganii 23 de ani și au servit interesele acestora .
7. Sunt cei care au schimbat denumirea de "țigan" în "rrom" pentru a distruge identitatea națională a românilor .
8. Sunt cei care i-au protejat pe torționarii comuniști timp de 23 de ani , pentru că ei nu sunt altceva decât urmașii torționarilor .
Toate acestea demonstrează că la conducerea României nu sunt români , este un regim anti-românesc !
De la ei așteptați dreptate ?! Români , uniți-vă și salvați România !