luni, 15 august 2016

 
"Statele Uniunii Europene au decis să anuleze amenda pentru Spania şi Portugalia şi au stabilit noi termene pentru aducerea deficitului bugetar sub ţinta din Pactul de Stabilitate", se arată într-o ştire Reuters. Decizia din Consiliul UE a venit în urma propunerilor înaintate de Comisia Europeană. Noul termen pentru Spania este 2018, iar ambele ţări trebuie să prezinte planuri de acţiune până la mijlocul lunii octombrie 2016. După vacanţă, Comisia Europeană va decide dacă va suspenda acordarea unor fonduri europene Spaniei şi Portugaliei în 2017, după cum mai arată Reuters.   În condiţiile în care economia Spaniei se "bate" cu a României pentru primele locuri în clasamentul european al creşterii şi criza politică pare să se îndrepte către o soluţie de compromis, viitorul arată bine. Financial Times a scris recent că "bancherii şi oficialii financiari din Spania se bucură de o vară liniştită", pe fondul rezultatelor mulţumitoare obţinute la ultimul test de stres al Autorităţii Bancare Europene şi a progresului înregistrat în ceea ce priveşte restructurarea sistemului bancar.  Mai mult, "băncile noastre se află acum în poziţia de a finanţa redresarea economică fără nicio problemă", după cum a declarat Jose Maria Roldan, preşedintele Asociaţiei Băncilor Spaniole, pentru FT. Dar este justificat acest optimism al bancherilor şi autorităţilor spaniole? Nu cumva liniştea despre care scrie Financial Times este, de fapt, doar calmul dinaintea furtunii? Din păcate pentru Spania, "performanţa" economică din ultimii ani se poate dovedi iluzorie, în condiţiile în care gradul de îndatorare al sectorului privat este încă deosebit de ridicat, iar datoria publică a cunoscut o creştere explozivă. Reformele structurale încă se lasă aşteptate. În clasamentul datornicilor de la Eurostat, Spania ocupă locul 6, cu o datorie publică de 100,5% din PIB în T1 2016, după Grecia (176,3%), Italia (135,4%), Portugalia (128,9%), Cipru (109,3%) şi Belgia (109,2%). Toate aceste estimări se calculează pe baza Procedurii de Deficit Excesiv (PDE), însă aici se apelează la "ajustări" statistice ale componentelor datoriei publice. Ajustările exclud anumite datorii ale administraţiei centrale, administraţiilor regionale sau ale companiilor de stat din totalul datoriei publice, iar rezultatul este raportat la Eurostat.  Cotidianul El Economista a scris recent că datoria publică "reală" a Spaniei a depăşit 1,5 trilioane de euro în T1 2016 şi reprezintă 140,5% din PIB, în condiţiile în care datoria "oficială" este de 1,095 trilioane de euro, adică de 100,5% din PIB.

Niciun comentariu: