China General Nuclear Power Corporation este acuzată de guvernul SUA de spionaj nuclear, potrivit departamentului de justiţie al SUA, citat de The Guardian. Potrivit actului de punere sub acuzare de 17 pagini, inginerul din domeniul nuclear Allen Ho, angajat al China General Nuclear Power Corporation şi această companie au conspirat în mod ilegal pentru a dezvolta material nuclear în China fără aprobarea SUA, "cu intenţia de a asigura un avantaj pentru Republica Populară China". Procurorul general adjunct al SUA, John P. Carlin a spus că "Allen Ho, la indicaţiile unei companii chineze de energie nucleară deţinută de stat ar fi abordat şi recrutat experţi nucleari rezidenţi în SUA pentru a furniza asistenţa integrală pentru dezvoltarea şi producerea de material nuclear special în China". "El a făcut acest lucru fără să se înregistreze la Departamentul de Justiţie ca agent al unei naţiuni străine şi fără autorizaţie din partea Departamentului SUA pentru Energie", a explicat procurorul general adjunct. "Punerea sub acuzare a celor care încearcă să eludeze legile SUA prin obţinerea de tehnologie nucleară importantă, pentru ţări străine, este o prioritate a Diviziei de Securitate Naţională", a adăugat Carlin. Ho ar fi lucrat ilegal pentru China din 1997 până în aprilie 2016, se spune în actul de acuzare. Pedeapsa maximă pentru conspiraţii pentru angajarea şi participarea ilegală în dezvoltarea de material nuclear în afara SUA este de închisoare pe viaţă şi amendă de 250.000 de dolari, conform sursei citate.
vineri, 12 august 2016
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu