După cum era de aşteptat, jalnica farsă a guvernului Cameron, "Noi ne facem că vrem să ieşim din UE, voi ne mai daţi nişte avantaje şi toată lumea-i mulţumită"face valuri, iar unele dintre ele ar putea fi mult mai mari decît şi-au dorit organizatorii circului. Tema posibilei restructurări a UE, de data aceasta prin plecări, a devenit una foarte serioasă. Ieşirea Greciei nu mai este de mult o simplă ipoteză discutată de dragul scenariilor sau pentru uzul presei. Evoluţia economică, dar mai ales cea politică, complicată de tema gestiunii fluxurilor de refugiaţi pe ruta balcanică şi de "eterna" competiţie cu Turcia, în care Atena, ca şi Ankara, de altfel, vrea să marcheze puncte din orice poziţie, nu face decît să complice ecuaţia rămînerii elenilor în zona euro şi, per ansamblu, în UE. Astăzi, spre disperarea Atenei, instituţiile şi oamenii politici importanţi ai Europei repetă pe toate tonurile că Turcia a devenit mai importantă pentru Europa, decît Grecia. Rezultatele aşa ziselor restructurări economice şi bugetare, au adîncit recesiunea, sărăcia şi nemulţumirea socială, iar creşterea capacităţii de plată a datoriilor este mai mult o dorinţă decît o realitate. Între timp politicienii de la Atena sunt mai preocupaţi să-şi păstreze poziţiile şi puterea electorală, decît să lucreze pentru a ajuta Grecia să iasă din fundătura în care se află.
luni, 14 martie 2016
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu