Comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, Marianne Thyssen, va prezenta marţi o serie de propuneri menite să combată dumpingul social în Uniunea Europeană, propuneri ce vor avea la bază principiul 'pentru muncă egală, salariu egal", informează astăzi AFP. "Marţi la Strasbourg comisarul Thyssen va prezenta un pachet de măsuri sociale", a confirmat purtătorul de cuvânt comunitar Alexander Winterstein. Acest pachet vizează o revizuire a normelor ce se aplică lucrătorilor dintr-o ţară a UE detaşaţi temporar într-o altă ţară a UE. Astfel de lucrători sunt în general est-europeni veniţi să lucreze pe salarii foarte mici în statele vest-europene, motiv pentru care sunt acuzaţi de concurenţă neloială pe piaţa muncii. Corectarea acestei situaţii s-a încercat mai întâi în anul 1996, când a fost elaborată o primă directivă europeană, urmată de o a doua în anul 2014. Dar numeroşi responsabili consideră insuficiente măsurile luate atunci şi critică faptul că lucrătorii est-europeni distorsionează piaţa muncii în vestul Europei, unde vin să muncească pe salarii derizorii în agricultură, abatoare sau pe şantiere. Conform unei surse europene, primul principiu al iniţiativei ce va fi prezentată marţi colegiului comisarilor va fi: 'pentru muncă egală, salariu egal la acelaşi loc de muncă', ceea ce înseamnă că, de exemplu, un est-european venit să lucreze într-o ţară din vestul Europei ar trebui să fie plătit la fel ca un localnic angajat pentru aceeaşi activitate. În schimb, accesul est-europenilor pe piaţa muncii din vest ar putea fi îngreunat în condiţiile în care angajatorii lor nu ar mai putea beneficia de avantajul salariilor mici pe care le oferă acestor lucrători. Pe de altă parte, nu se va schimba regula ce prevede că lucrătorul detaşat rămâne în evidenţele sistemului de securitate socială din ţara sa de origine.
joi, 17 martie 2016
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu