vineri, 3 aprilie 2015

Grecia a prezentat creditorilor săi o listă mult așteptată de reforme structurale, dar guvernul de stânga de la Atena a avertizat că va înceta îndeplinirea obligațiilor de creanță dacă negocierile eşuează și ajutorul de urgență nu vine în perioada următoare. Funcționari ai UE, ai Băncii Centrale Europeane și ai Fondului Monetar Internațional analizează ultimele propuneri ale Atenei, iar ministrul grec al afacerilor economice internaţionale, Euclid Tsakalotos a ridicat miza, spunând că în timp ce Grecia doreşte un acord, este pregătită pentru a merge propriul drum "în eventualitatea unui scenariu mai puţin dorit". Guvernul, dominat de partidul anti-austeritate Syriza, a redactat un pachet de 18 reforme în speranța deblocării unui ajutor financiar de urgenţă în valoare de 7.2 miliarde de euro”, mai scrie Guardian în pagina sa electronică... Uniunea, indignată de forma prieteniei greco-ruse”, - Der Spiegel.  „Grecia luptă împotriva falimentului și caută ajutor în Rusia. Uniunea este indignată: „În loc să irosim timp și încredere, premierul Tsipras ar trebui mai degrabă să implementeze lista de reforme.”  Eforturile Grecie de a obține ajutor de la Rusia în criza datoriilor crează resentimente la Bruxelles și Berlin. "Prim-ministrul Alexis Tsipras are o strategie foarte riscantă", a declarat pentru Der Spiegel președintele Grupului PPE din Parlamentul European, Manfred Weber. "Flirtul lui Tsipras cu Rusia complică o soluție constructivă în privinţa problemelor financiare", a declarat Weber.”

Niciun comentariu: