Agenţia de rating financiar Fitch Ratings a retrogradat vineri ratingul datoriei
Greciei cu două trepte, la "CCC", arătând spre "riscul ridicat" în discuţiile
dintre Atena şi creditorii săi internaţionali, transmite AFP. "Lipsa de
acces la piaţă, incertitudinile asupra unei deblocări rapide (a ajutorului
internaţional) şi tensiunea din sectorul bancar grec au pus o presiune extremă
asupra finanţării statului grec", justifică agenţia de notaţie într-un
comunicat. Guvernul grec a trimis vineri o listă cu propuneri de reformă
către zona euro şi Fondul Monetar Internaţional, în speranţa că va putea debloca
astfel noi fonduri din partea creditorilor, a declarat un oficial guvernamental
elen, potrivit Reuters. La finele lunii trecute, miniştri de Finanţe din
zona euro au căzut de acord să ofere Greciei o prelungire cu patru luni a
programului de asistenţă, cu condiţia ca Atena să demareze o serie de
reforme. Potrivit surselor citate de Reuters, Uniunea Europeană şi
Fondul Monetar Internaţional s-au reunit vineri seară la Bruxelles pentru a
discuta propunerile trimise de guvernul grec. Aprobarea UE şi FMI, urmată de
acordul miniştrilor de Finanţe din zona euro, este necesară înainte ca Atena să
poată beneficia de fondurile care îi vor permite să evite falimentul.
Guvernul condus de premierul Alexis Tsipras a anunţat că ultima listă
va include măsuri destinate îmbunătăţirii încrederii investitorilor, creşterii
veniturilor din taxe şi reformei justiţiei. De asemenea, guvernul de la Atena ar
urma să prezinte cel puţin unele măsuri de reformă a pensiilor, chiar dacă până
acum a respins ideea majorării vârstei de pensionare sau diminuării
pensiilor. Atena are nevoie urgentă de noi fonduri pentru a evita
intrarea în incapacitatea de plată şi ieşirea forţată din zona euro. Potrivit
unor surse guvernamentale, Grecia riscă să rămână fără lichidităţi până la data
de 20 aprilie dacă nu primeşte noi fonduri din partea creditorilor. În ultima
vreme, Grecia s-a bazat pe tranzacţiile de tip repo, în cadrul cărora a
împrumutat bani pe termen scurt de la entităţile de stat, dar potrivit surselor
aceste operaţiuni mai sunt posibile doar câteva săptâmâni. Capacitatea
de finanţare a Greciei este limitată, pentru că nu poate împrumuta de pe pieţele
de termen lung şi mediu, iar autorităţile de la Atena trebuie să ramburseze în
luna martie şase miliarde de euro către creditorii internaţionali. În prezent,
datoria Greciei se situează la 315 miliarde de euro sau 176% din PIB, un nivel
considerat nesustenabil de mulţi analişti şi care nu poate fi rambursat în
totalitate.
sâmbătă, 11 aprilie 2015
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu