Negocierile maraton din ultimele zile, prelungite până după miezul nopţii, dintre experţii FMI şi partea română nu au dus la nici un rezultat. Cele două tabere nu au căzut de acord cu privire la deficitul bugetar pe anul viitor. Reprezentanţii FMI ar fi introdus în discuţie “un element nou”, – potrivit ministrului Bugetului Darius Vâlcov - solicitând autorităţilor un deficit mult mai mic, de doar 0,9% din PIB, faţă de 1,4%, negociat iniţial. În bani, aproape 3,5 miliarde de lei pe care Executivul ar trebui să îi taie din cheltuieli anul viitor. Asta în condiţiile în care, înaintea vizitei reprezentanţilor finanţatorilor internaţionali, Guvernul de la Bucureşti plănuia să scoată, în timpul negocierilor, un acord pentru un deficit înspre 2%. În vreme ce premierul şi ministrul Bugetului susţin că pretenţia FMI este inacceptabilă, fostul ministru al Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, spune că solicitarea Fondului şi a Comisiei Europene este justificată de vreme ce înţelegerea iniţială prevedea un deficit de 1,4% doar dacă plăţile pentru titlurile executorii, onorate la ultima rectificare, ar fi fost făcute anul viitor. ei (guvernul n.n.) vor să introducă alte cheltuieli în 2015, iar FMI le cere să spună care sunt acele cheltuieli. „Ei au crezut că o să îi păcălească pe cei de la FMI”, a comentat Ialomiţianu. Pe de altă parte, un deficit mai mare ar fi justificat pentru investiţii, însă în ultimul an acest capitol bugetar a fost tăiat drastic în favoarea cheltuielilor, unele electorale, ale căror costuri se vor vedea şi anul viitor, Consiliul Fiscal atrăgând atenţia că Guvernul trebuie să acopere un gol bugetar de nu mai puţin de 15 miliarde de lei.
marți, 9 decembrie 2014
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu