miercuri, 31 decembrie 2014

Analiştii Erste Group Bank se aşteaptă ca Banca Naţională a României să procedeze la o reducere cu 25 de puncte de bază a dobânzii de politică monetară, în ianuarie 2015, în timp ce băncile centrale din Polonia şi Ungaria ar putea începe să se gândească la tăieri ale dobânzii cheie doar dacă inflaţia se va menţine la niveluri foarte mici, iar sentimentul pieţei este favorabil.
Pe de altă parte, analiştii consideră că un mix optim între revigorarea creşterii interne şi o majorare a investiţiilor va putea fi locomotiva de creştere a economiilor Europei Centrale şi de Est în 2015, transmite Agerpres.   Consumul domestic a urcat cu peste 2% în România, Cehia şi Polonia, în trimestrul trei din 2014, iar investiţiile au contribuit la creştere în medie cu 1,4 puncte procentuale. Acordul cu FMI "trebuie dus până la capăt şi nu mai trebuie continuat". O spune într-un interviu la RFI ministrul de Finanţe, Darius Vâlcov. El mai declară că "nu sunt semne că ar urma anul viitor o criză", dar pentru această situaţie România are pregătită o soluţie de avarie, "faimosul buffer de cinci miliarde, care între timp a ajuns la aproape 9,2 miliarde".  Întrebat dacă există riscul ca România să se împrumute mai scump de pe pieţe, fără un acord cu FMI, Darius Vâlcov a răspuns: "Eu nu cred că acest risc este real. Sunt păreri şi păreri. Sunt unii specialişti care susţin încheierea unui nou acord cu FMI şi Comisia Europeană, bine, am cam rămâne ultimii din Europa care am face acest lucru şi sunt alţii care susţin părerea mea şi anume că nu mai trebuie continuat, trebuie dus până la capăt acest acord şi nu mai trebuie continuat".
 

Niciun comentariu: