În următorii cinci ani, China intenţionează să dubleze schimburile comerciale cu Europa Centrală şi de Est, şi iar acest sens va crea un nou fond, în valoare de trei miliarde de dolari, destinat special investiţiilor în regiune, a declarat marţi premierul chinez, Li Keqiang, transmite Reuters, potrivit Agerpres. Această promisiune se adaugă celor 10 miliarde de dolari alocate de Beijing în 2012 pentru investiţii, în mai multe proiecte din regiunea CEE, ce cuprinde atât unele din noile state membre ale Uniunii Europene, cât şi alte state din Balcani, care nu sunt încă parte din blocul comunitar, dar care încearcă să devină. China consideră Europa Centrală şi de Est drept o piaţă potenţial lucrativă şi, totodată, ca un cap de pod spre Uniunea Europeană, atrasă de salariile relativ scăzute, forţa de muncă educată şi potenţialul de dezvoltare la marginea UE. În prezent, investiţiile chineze în regiune vin sub forma creditelor finanţate de băncile chineze de stat pentru proiectele derulate de companiile chineze, în special în sectoarele infrastructurii şi energiei. Cu toate acestea, la summitul de la Belgrad al liderilor din cele 16 state din Europa Centrală şi de Est, premierul Li Keqiang a anunţat că ţara este "deschisă la noi modele de finanţare şi investiţii". "Din partea noastră, putem crea un nou fond de investiţii cu o valoare totală de trei miliarde de dolari. Ne aşteptăm la noi modalităţi de cooperare, prin parteneriate public-privat, diferite aranjamente de leasing, care să facă cooperarea noastră mai eficientă şi mai productivă", a declarat Li Keqiang. Schimburile comerciale dintre China şi statele din Europa Centrală şi de Est sunt în creştere, până la 48 de miliarde de euro în 2014, cu 3,9 miliarde de euro mai mult decât în 2013.
miercuri, 24 decembrie 2014
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu