joi, 21 august 2014

Atentie Naum zis Ponta, ca un necaz nu vine niciodata singur. Ponta si klika lui se cazneste sa aiba, de ochii lumii, o crestere cit de cit, fie si de 1.0%, numai crestere sa fie, si Statistica i-o da, dar pe urma i-o ia.   Oricite cresteri ar trimbita guvernantii de orice culoare, ca toti au prostul obicei de a face asta, nivelul de trai al poporului sta nacalit intr-o balta de mizerii.  Guvernarea actuala este si ea nacalita in mizerii. Se ocupa de orice: dat din gura, vizite, taiatul de panglici parca s-a mai imputinat, aparitii TV, invirtitul legilor pe dos, numirea de mizerabili in posturi importante de conducere…, numai de buna administrare nu ... Recesiunea tehnica in care s-a prbusit economia Romaniei (trecuta cu vederea de oficilitati) este rezultatul inteleptei guvernari a domnului V. V. Ponta. Dumnealui a impus noile taxe (acciza pe produsele petroliere, taxa pe stalp) cand toti oamenii care stiu economie l-au avertizat de consecintele catastrofale . Dar dumnealui n-a avut urechi sa auda, ci doar gura mare care sa faca praf.inustrial pe la diferite televiziuni cumparate. Ii mai aducem aminte domnului V. V. Ponta (daca a trecut si aceasta, elegant,cu vederea) ca Guvernul condus de domnia sa a redus investitiile statului cu 22,5 la suta, iar dupa acele modificari ale legii fiscale savarsite tot de Guvernul domniei sale investitorii straini au parasit Romania in propotie de peste 10 la suta si continua sa o faca. Nu mai vorbim de deficientele ~savantilor~ din acest Guvern (cu studii cumparate pe la diferite SRL-uri) care nu sunt in stare sa ia banii europeni pe care Comunitatea se straduieste sa ni-i dea gratis. Cu aceasta ocazie il avertizam pe actualul avocat al poporului, domnul Victor Ciorbea sa ia act de ordonanta de urgenta priind invatamantul data de actualul Guvern cu studii SRL-iste sa nu distruga si viitorul Romaniei, asa cum a facut cu succes cu prezentul ei. Daca domnul Victor Ciorbea nu avertizeaza Curtea Contitutionala referitor la aceasta emisiune din putul gandirii maramoiului naum zis ponta se face partas la aceasta catastrofa nationala.

miercuri, 20 august 2014

Ajunge văicăreala, popor român la „arme”

BCR înregistrează în acest moment o cotă de piaţă respectabilă pe segmentul creditărilor noi, precum şi consolidarea bazei de depozite', a precizat Spurny.
Pe lângă soluţionarea accelerată a moştenirii de credite neperformante, intenţionăm să îmbunătăţim şi mai mult capacitatea noastră competitivă, pe segmentele retail şi corporate, a dat acesta asigurări. Rezultate grupului Erste arată o diminuare a veniturilor nete din dobânzi la 2,244 miliarde euro, faţă de 2,340 miliarde euro în semestrul I 2013, în principal pe fondul menţinerii unui nivel scăzut al dobânzilor precum şi al efectelor de curs valutar.
Venitul net din taxe şi comisioane a crescut la 907 milioane euro, faţă de 894,1 milioane euro, în primul semestru din 2013, susţinut de operaţiunile cu valori mobiliare, iar rezultatul net din tranzacţionare s-a majorat la 138 milioane euro (103,6 milioane euro în S1 2013). Venitul operaţional s-a situat la 3,422 miliarde euro (-1,8% faţă de 3,483 miliarde euro în S1 2013).
'Decizia de a accelera îmbunătăţirea calităţii bilanţului va avea drept rezultat eliberarea de resurse care ne va permite nu doar să obţinem rezultate mai bune în 2015, ci şi să contribuim la reluarea creditării în Europa Centrală şi de Est. Observăm deja o creştere economică mai echilibrată în regiune şi, din poziţia noastră de lider regional, dorim să avem forţa necesară pentru a finanţa această creştere', a apreciat Treichl. Cheltuielile administrative generale ale grupului bancar s-au diminuat cu 3,3%, până la 1,896 miliarde euro (1,960 miliarde euro în semestrul I 2013), în principal pe fondul reducerii cheltuielilor de personal. Această evoluţie a determinat raportarea unui profit operaţional de 1,525 miliarde euro (+0,2% faţă de 1,522 miliarde euro în S1 2013) şi unui raport cost/venit îmbunătăţit, de 55,4% (56,3% în S1 2013). În pofida estimărilor privind majorarea costurilor de risc pentru 2014, anunţate la începutul lunii iulie, pierderea netă din reevaluarea activelor financiare neevaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere s-a majorat doar uşor, cu 1,5%, la 796,1 milioane euro, respectiv 125 puncte de bază în raport cu nivelul mediu al împrumuturilor către clienţi (784,3 milioane euro în S1 2013, respectiv 120 puncte de bază). Acest rezultat se datorează faptului că o parte semnificativă a costurilor de risc în România aferente cedării creditelor neperformante va fi resimţită abia în a doua jumătate a anului. În plus, poziţia 'alte venituri operaţionale' include 130,3 milioane euro aferente costurilor de risc estimate de Erste Group în contextul legii privind creditele de consum adoptate de Parlamentul Ungariei la începutul lunii iulie, au precizat oficialii Erste Group Bank. Aceştia au subliniat că rata creditelor neperformante s-a diminuat în decursul celui de-al doilea trimestru din 2014 la 9,4% (9,6% în T1 2013), în contextul în care volumul de credite către clienţi a rămas stabil. Rata de acoperire a creditelor neperformante s-a îmbunătăţit la 64,0%, în condiţiile în care la sfârşitul anului 2013 era de 63,1%. Capitalul total conform IFRS s-a diminuat la 14,1 miliarde euro (14,8 miliarde euro la finele lui 2013). Capitalul comun de rangul 1 (CET 1, implementat integral) s-a majorat la 11,5 miliarde euro.

Ajunge văicăreala, popor român la „arme”
Ajunge rugăciunea şi jalbele la poartă,
Nu aştepta pomană când stâncile se sfarmă,
Nu ai de-ales române, tu eşti stăpân pe soartă!

Nu te-amăgi cu vorbe oculte din scriptură,
Biserica şi popa îţi predică de moarte,
Ridică eşafoduri, condamnă impostura,
Ea te ţine de veacuri în neguri fără carte.

Cu rugăciuni la ceruri ei zilnic te îmbată,
Cu vorbe globaliste, cu-o lume fără ţară,
Nu te lăsa sedus de-o vorbă idolatră,
Renunţă să mai duci o viaţă băjenară.

Cum justiţia e oarbă vândută pe arginţi,
Cu-armata fără arme plină de generali
Cu preşedinţi de ţară ce par ieşiţi din minţi,
Visteria e goală plină cu şobolani!

La “arme” rupeţi lanţuri, “spânzuraţi” camarila
Nu aşteptaţi zadarnic pe Dumnezeu cu mila!

marți, 19 august 2014

Argentina a intrat din nou in faliment, a doua oara in ultimii 13 ani, dupa ce discutiile avute in New York cu fondurile speculative au esuat.
Agentia de rating Standard and Poor’s coborase rating-ul Argentine la “default selectiv”, cu putin timp inainte ca ministrul argentinian de Economie, Axel Kicillof, sa anunte presei la New York ca cele doua parti nu au cazut de acord, relateaza AFP.
Acest scenariu a impins Argentina la incapacitate de plata pentru suma de 539 milioane de dolari, intrucat a treia cea mai mare economie latina nu a fost in masura sa plateasca aceasta suma inainte de miezul noptii.
MediatorUL desemnat de justitia americana pentru a conduce negocierile, Daniel Pollack, declarase: “Din nefericire, niciun acord nu a fost atins si republica Argentina se va gasi in maniera iminenta in situatia de default” de plata.
Este a doua oara in 13 ani cand acest lucru se intampla.
Potrivit analistilor, una dintre primele consecinte ale falimentului este indepartarea pe termen lung a Argentinei de pietele internationale de capital, din care a fost exclusa dupa falimentul din 2001.

luni, 18 august 2014

Comisia Europeană a retras sectorul apei dintr-o propunere de lege europeană privind concesiunile. Motivul îl constituie temerile legate de o eventuală privatizare, în special în Germania, unde acest sector este gestionat de municipalităţi. "De luni de zile există informaţii referitoare la încercarea Comisiei, de privatizare a apei prin propunerea sa privind concesiunile", a declarat comisarul european pentru piaţa internă şi servicii, Michel Barnier. Cetăţenii germani, revoltaţi de decizia de privatizare a sectorului apei au strâns aproape un milion de semnături pentru petiţia "Apa este un drept al omului" în cadrul "Iniţiativei cetăţenilor europeni". Petiţia a fost introdusă prin Tratatul de la Lisabona şi permite unui număr de cel puţin 1.000.000 de cetăţeni ai UE să prezinte Comisiei Europene o propunere în vederea modificării legislaţiei europene într-un anumit domeniu.
Petiţia cere ca instituţiile europene şi statele membre să fie obligate să se asigure că toţi oamenii au dreptul la apă şi canalizare şi că alimentarea cu apă şi gestionarea resurselor de apă să nu facă obiectul normelor pieţei interne, iar serviciile de apă să fie excluse de la privatizare. "Este de datoria noastră să ţinem cont de îngrijorările exprimate de un număr atât de mare de oameni. Astfel, cea mai bună soluţie pare a fi eliminarea apei din domeniul de aplicare a directivei privind concesiunile", a afirmat comisarul european Michel Barnier. Speriat de amploarea iniţiativei cetăţeneşti europene, comisarul european a fost obligat să facă un pas în spate, deşi înainte era un susţinător înfocat al acestei măsuri. Eurodeputata ecologistă germană Heidi Ruhle a spus că legea privind concesiunile era o formă de presiune asupra statelor naţionale, astfel încât apa lor să devină un bun privatizabil ca orice marfă şi scos la vânzare. Interesul comisarului Michel Barnier a ieşit la iveală o dată cu informaţiile privind aşa-numita "troikă" (formată din Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional) care a cerut explicit guvernelor Greciei şi Portugaliei să privatizeze companiile de apă. Organizaţiile non-guvernamentale din Europa au cerut într-o scrisoare eurocraţilor de la Comisia Europeană să explice de ce, prin presiunile făcute asupra guvernelor Greciei şi Portugaliei, au încălcat tratatul de aderare care le cerea să rămână neutri în ceea ce priveşte politica de privatizare. Multă vreme, Comisia nu a dat niciun răspuns. Surse de la Bruxelles spun că există un lobby puternic al unor companii transnaţionale făcut asupra Comisiei Europene în vederea emiterii unei directive pentru concesiunea şi privatizarea bunurilor şi serviciilor publice care erau până acum considerate vitale pentru populaţie. Una dintre aceste companii este şi Nestle. Fostul ei preşedinte, austriacul Peter Brabeck-Letmathe, a stârnit un scandal internaţional acum câţiva ani prin declaraţiile şocante pe care le făcea în faţa presei. Letmathe afirma fără ocolişuri că apa este un bun ca oricare altul, că nu este un drept al omului şi, ca orice bun, trebuie privatizat.

duminică, 17 august 2014

Achiziţionarea MKB Bank de la grupul german BayernLB se pare că a fost doar începutul campaniei de achiziţii majore pentru guvernul maghiar întrucât oficilialităţile din Budapesta au anunţat că intenţionează să naţionalizeze mai multe companii din sectoare strategice printre care şi producătorul ungaro-canadian de locomotive Bombardier MAV şi să achiziţioneze în totalitate participaţia la MVM, cel mai mare producător şi distribuitor maghiar de electricitate , scrie Budapest Business Journal.
“Vom ajunge în curând la o înţelegere cu acţionarul canadian al Bombardier MAV, iar până la sfarşitul anului guvernul maghiar ar putea să facă şi alte achiziţii, care vor necesita însă o modificare a bugetului”, a spus ministrul dezvoltării naţionale Miklós Seszták, citat de Portfolio.hu. Bombardier MAV, companie mixtă deţinută în proporţie de 65% de compania canadiană de tehnologie aerospaţială şi feroviară, de 25% de MAV, compania feroviară de stat din Ungaria, şi de 10% de angajaţi, produce, modernizează, repară, testează şi proiectează vehiculelor de transport feroviar de pasageri pentru piaţa maghiară şi pentru cea internaţională, potrivit informaţiilor preluate de pe site-ul companiei. Ministrul a adăugat că în sesiunea din toamnă parlamentul ar putea vota un proiect de lege prin care guvernul maghiar ar putea prelua în totalitatea participaţia la MVM. Statul maghiar deţine 99% din MVM.

sâmbătă, 16 august 2014

„Cea mai mare problemă pentru o bancă sunt retragerile de capital. Nu există instituţie de credit care să reziste la retrageri masive iar evenimentele din Bulgaria ne-au arătat clar acest lucru. Dacă este vorba şi de o bancă mare, cu impact semnificativ în economie, a cărei eventuală cădere prezintă risc de sistem, este clar că nu îţi poţi permite să o laşi. Şi atunci intervine statul. Nu direct, ci prin diverse vehicule. Aceasta este practica europeană iar în România situaţia este cumva similară cu cea din Franţa”.
In
ultimii doi ani, mai multe grupuri bancare au ales sau au fost obligate să vândă operaţiunile din România. RBS, de exemplu, a transferat mai întâi portofoliul de retail şi apoi şi pe cel de corporate către Unicredit Ţiriac, Citibank şi-a vândut operaţiunile de retail către Raiffeisen şi, recent, portughezii de la Millennium s-au retras de pe piaţa locală printr-un transfer către ungurii de la OTP. O situaţie ceva mai specială a fost în cazul preluării ATE de către Piraeus Bank. În acest caz, Piraeus a fost obligată de către statul grec să preia toate activele şi pasivele ATE, implicit şi pe cele din România. Ulterior, Piraeus a vândut licenţa de operare a ATE către omul de afaceri Dorinel Umbrărescu însă a rămas în portofoliu cu toate creditele şi depozitele băncii preluate. O altă decizie care nu a avut legătură cu România dar care a schimbat structura sistemului bancar local a fost transferarea portofoliului Bank of Cyprus către Marfin Bank în urma unei tranzacţii efcetuate sub jurisdicţia statului cipriot.
 Teoretic, orice creditor poate să ceară şi falimentul unei bănci în condiţiile legii şi cu avizul prealabil de la BNR. Chiar am asistat câteva bănci când le-a fost cerută insolvenţa. Nici vorbă să se poată întâmpla aşa ceva pentru că băncile au la dispoziţie un fond de rezervă la BNR de unde pot trage bani în caz de urgenţă. Nu există creditor care să nu se îndestuleze prin popriri, în mod real.”