vineri, 15 martie 2013

speculatiile din presa

Un cardinal umil şi simplu, însă un iezuit care nu a denunţat ororile dictaturilor latino sprijinite de SUA, ales papă chiar la debutul procesului Operaţiunii Condor la Buenos Aires, chiar înaintea tranziţiei Cubei către pro-americanism şi doar cu o zi înainte de alegrea preşedintelui Chinei, care a trecut astfel neobservată
Alegerea unui papa dintre cardinalii Americii Latine, casa celei mai mari comunităţi catolice din lume, este un gest simbolic. Alegerea unui papă ce provine dintr-o zona în care catolicismul este tot mai mult concurat de protestantism şi prozelitismul evanghelic de sorginte nord-americană este un gest pragmatic, iar la această se adaugă încercarea Vaticanului de a acordă atenţie marilor economii emergente. Însă presa internaţională nu consideră că doar aceste elemente au fost fundamentale pentru alegerea papei Francisc I.
Operaţiunea Condor, CIA şi Biserică Catolică
Când junta militară care a venit la putere în 1976 în Argentina a început represiunea sângeroasă împotriva opozanţilor, Jorge Mario Bergoglio era cel mai înalt prelat iezuit din ţară. Fusese numit Provincial al Ordinului Iezuit cu patru ani înainte, la numai 36 de ani. Anii săi în fruntea iezuiţilor au coincis cu cele mai negre momente ale operaţiunii Condor, iniţiată de dictaturile de dreapta latino-americane împotriva opozanţilor, cu sprijinul CIA şi al administraţiei Nixon, cu Henry Kissinger şi David Rockefeller jucând un rol major.
Pe 5 martie a început la Buenos Aires procesul a 25 de personalităţi implicate în valul de masacre care au costat viaţa a 50.000 de oameni şi dispariţia altor 30.000, închiderea a jumătate de milion de latino-americani şi torturarea a sute de mii. Printre cei judecaţi, fostul dictator argentinian (1976-1981) Jorge Rafael Videla. Procesul poate duce la dezvăluiri despre implicarea SUA şi despre crime până acum necunoscute. La o săptămână de la începerea procesului (ce ar putea dura doi ani), a fost ales papă iezuitul Jorge Mario Bergoglio...
Jorge Mario Bergoglio şi iezuiţii torturaţi
Junta condusă de generalul Jorge Videla a fost responsabilă pentru nenumărate asasinate, inclusiv pentru uciderea mai multor preoţi, călugări şi călugăriţe, imediat după înlăturarea de la putere a Isabelei Peron, în 1976. În 1985, la patru ani după ce a părăsit puterea, Videla a fost condamnat la închisoare pe viaţă. Regimul militar a luat sfârşit după pierderea războiului pentru insulele Malvine cu Marea Britanie, în 1983.
Videla a avut însă o relaţie bună cu iezuitul Jorge Mario Bergoglio în anii “războiului murdar” din Argentina. În 2005, avocata Myriam Bregman a făcut o plângere împotriva lui Bergoglio, acuzandu-l că ar fi implicat în răpirea a doi preoţi iezuiţi, în 1976. “Dio Mio”, titra, joi, cotidinaul argentinian “12 Pagina”, cu referire la alegerea papei Francisc I. Ziarul aduce aminte de modul în care Bergoglio i-a demis pe preoţii Orlando Yorio şi Francisco Jalics, cu care a avut mai multe controverse legate de relatioa iezuiţilor cu junta militară. La scurt timp, cei doi au fost răpiţi şi eliberaţi după cinci luni de tortură şi interogatorii.
Bergoglio a invocat în 2005 dreptul prevăzut de legea argentiniană de a nu apărea în faţa instanţei. El a depus mărturie abia în 2010. Yorio l-a acuzat atunci pe actualul papă că l-a dat pe mâna echipelor morţii prin faptul că nu a explicat liderilor juntei că el, mai-marele iezuiţilor argentinieni sprijină activitatea preoţilor.
În Argentina, aproape întregul cler catolic superior era de partea juntei militare. “Chiar declaraţiile lui Bergoglio arăta că oficialii bisericii ştiau de la injceput despre torturi şi crime, dar chiar şi aşa au sprijinit junta în mod public. Dictatura nu ar fi putut acţionă aşa fără acest sprijin esenţial”, spunea, în 2005, avocata Bregman, citată de Los Angeles Times.
Un papă ostil Argentinei care naţionalizează petrolul
Un alt aspect important legat de cardinalul Bergoglio tinme de relaţia să foarte rece cu ultimii preşedinţi ai Argentinei, Nestor Kirchner şi Cristina Kirchner. Actuala preşedintă s-a lansat în decizii ce au nemulţumit Wall Street-ul şi City-ul londonez: a naţionalizat compania petrolieră naţională şi relansat pretenţii teritorioale asupra Malvinelor şi a resurselor de hidrocarburi descoperite în apele arhipelagului.
Actualul papă are însă relaţii bune cu actuală opoziţie din Argentina. Gabriela Michetti, lidera partidului de dreapta Propunerea Republicană şi Elisa Carrio, principala rivală a Cristinei Kirchner la prezidenţialele din 2007, au fost cele mai voclae în a-şi exprimă bucuria pentru alegerea papei.
Cardinalul Bergoglio a susţinut tacit un regim în care Argentina a adoptat un model economic neoliberal, cu îngheţarea salariilor, privatizări masive şi implicarea companiilor americane pe scară largă. Alegerea să că papa vine într-un moment în care regimurile de stânga se încăpăţânează să rămână la putere în Ecuador, Bolivia, Venezuela, Cubă.
Un papă pentru tranziţia către Cuba şi Venezuela “democratizate”
Alegerea papei argentinian în momentul în care capul de pod al Rusiei în Venezuela este şubrezit de moartea preşedintelui Hugo Chavez şi în care sfârşitul regimului Castro este o chestiune de timp poate fi o strategie prin care Vaticanul va încercă, prin imensă putere pe care i-o da religiozitatea latino-americanilor, să îndrepte aceste state către o tranziţie spre poziţii pro-americane.
Biserica Catolică se pregăteşte deja pentru o Cubă post-Castro, sprijinind actualul guvern de la Havana în liberalizarea economiei şi încurajarea micilor afaceri şi anticipând un parcurs al tranziţiei asemănător cu cel din Rusia, cu membrii regimului castrist transformandu-se în oligarhi ai turismului, energiei, comerţului exterior. Este o teză susţinută în Foreign Affair de Victor Gaetan...De altfel, aceasta este şi esenţa unei telegrame publicată de WikiLeaks, trimisă de ambasadorul SUA la Vatican în 2007. Textul aici.

Fonduri pentru ONG-urile securistilor autohtoni ...

Innovation Norway, agenţie a statului norvegian responsabilă pentru administrarea de fonduri publice oferite de acesta, a lansat programul de aplicaţii pentru proiecte care doresc să obţină finanţare prin intermediul programului "Inovare în Industria Verde România". Suma disponibilă care poate fi accesată este de 21.623.200 euro.  Obiectivul programului este de a creşte competitivitatea companiilor cu activitate prietenoasă cu mediul înconjurător, prin "ecologizarea" unor industrii existente şi prin stimularea inovaţiei şi a antreprenoriatului "verde". Activităţile eligibile pentru finanţare sunt cele de dezvoltare şi implementare de, investiţii în şi training cu privire la tehnologii prietenoase cu mediul înconjurător, producţie de bunuri şi servicii nepoluante, reducere şi refolosire a deşeurilor, precum şi iniţiative de creştere a eficienţei energetice şi a utilizării resurselor regenerabile, inclusiv cele energetice, în operaţiunile zilnice ale companiilor.
Innovation Norway alocă suma disponibilă prin intermediul a trei scheme de finanţare. Prima dintre acestea este Schema de Finanţare a Proiectelor Individuale, căreia i s-au alocat 19.408.200 euro. Grupul ţintă îl reprezintă companii private din ţara noastră, care pot accesa între 200.000 euro şi 1,5 milioane euro. Cea de a doua schemă este cea de Subvenţii Mici, care se adresează Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (IMM) şi organizaţiilor non-guvernamentale (ONG) implicate în proiecte afaceri care presupun inovaţie ecologică în regiuni mai puţin dezvoltate ale ţării. Bugetul alocat este de două milioane euro, iar aplicanţii pot solicita între 50.000 şi 200.000 euro. Termenul limită de aplicare pentru cele două scheme este 15 iulie anul acesta.
Celor două paliere li se adaugă un al treilea, denumit Fondul pentru Relaţii Bilaterale, cu un buget de 215.000 euro, care are drept scop încurajarea de parteneriate între organizaţii din ţara noastră şi din Norvegia. Entităţile interesate, care pot fi atât companii şi ONG-uri româ-neşti, cât şi întreprinderi şi asociaţii ale societăţii civile norvegiene, pot să solicite un ajutor de călătorie, în valoare de 1.200 euro, şi unul pentru pregătirea aplicaţiilor pentru una dintre celelalte două scheme, care poate ajunge până la 10.000 euro. Pentru primul tip de ajutor, solicitările trebuie trimise până pe 15 iunie, iar pentru cel de al doilea, până pe 15 mai.
În cadrul primelor două scheme şi a celui de al doilea tip de ajutor, co-finanţarea acordată este de cel mult 50%, pentru companii, respectiv 90%, pentru ONG-uri. Pentru ajutorul de călătorie, co-finanţarea poate să ajungă până la 85%.
Termenul limită pentru implementarea proiectelor acceptate este 30 aprilie 2016. Debutul fazei de implementare este estimat pentru primul trimestru al anului viitor.
Companiile şi ONG-urile interesate pot aplica pe pagina de internet www.norwaygrants-greeninnovation.no.
Norvegia oferă ţării noastre, prin intermediul Mecanismului Financiar Norvegian 2009-2014 şi a Mecanismului Financiar al Spaţiului Economic European (SEE), aproape 306 milioane euro, destinate sprijinirii a douăzeci şi trei de domenii, care vizează mediul social şi economic. Suma oferită face ca statul nordic să fie cel mai mare donator bilateral al ţării noastre.

joi, 14 martie 2013

Tensiunea dezbaterii raportului MCV în Parlamentul European i-a produs Elenei Băsescu (EBA) grimase nefirești prin care își exterioriza trăiri interioare ciudate. În timpul cuvântării europarlamentarului Pino Arlacchi, EBA, probabil enervată, a început să muște efectiv în gol. Ieșirea nervoasă nu a scăpat operatorilor parlamentului, care transmiteau ședința de miercuri seară, de la Starsbourg. Starea Elenei Băsescu este de natură să îngrijoreze, mai ales că se afla în faza primară a unei sarcini, anunțate de altfel recent. Aceste simptome vin după un discurs halucinant rostit în urmă cu doua zile, în parlamentul european de EBA, care transfera scandalul alegerilor din PDL în plenul de dezbateri. Numeroși observatori au comentat în registru medical acest discurs. Dacă adăugăm și episodul mușcăturilor de miercuri, problemele se complică pentru EBA și familia ei.

HABEMUS PAPAM

PAPA chiar daca este Argentinian, este nascut in Piemonte-Italia de nord, a studiat in Italia, si a plecat in Argentina in 1958 unde a facut facultatea de filozofie,etc. Deci e ITALIAN la origini....Argentinian de nationalitate Italiana.
Numele noului Suveran Pontif a fost o surpriză, cardinalul Jose Mario Bergoglio neaflându-se pe lista de favoriți vehiculată de mass-media în perioada de dinaintea începerii conclavului.
După cinci runde de vot, cei 115 cardinalu electori l-au ales în această seară pe succesorul Papei Benedict al XVI-lea. Noul Suveran Pontif este cardinalul argentinian Jorge Mario Bergoglio, care și-a luat numele sfânt de Francisc I. Astăzi a fost stabilită și o premieră în sânul Bisericii Catolice: cardinalul Bergoglio este primul papă sud-american.

miercuri, 13 martie 2013

Camera de Comerţ Româno-Rusă: "Investitorii străini să mai danseze şi ei după cum cântăm noi, nu invers"
Investitorii ruşi sunt interesaţi să ia parte la privatizările avute în vedere de Guvernul de la Bucureşti, a declarat recent ambasadorul Federaţiei Ruse în România, Oleg Sergheevici Malghinov, în cadrul unei întâlniri cu ministrul Economiei, domnul Varujan Vosganian.
Cu această ocazie, diplomatul rus a enumerat şi câteva dintre problemele de ordin general cu care se confruntă investitorii ţării sale în România.
Mihai Macsim, directorul general al Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Rusă, ne-a declarat că, în esenţă, problemele cu care se confruntă investitorii ruşi sunt aceleaşi pe care le au de înfruntat mulţi inves­titori străini în ţara noastră. Domnia sa ne-a spus: "Investitorii ruşi, şi cei străini în general, trebuie să se conformeze legislaţiei din ţara noas­tră. Problema ruşilor este, însă, că ei au fost obişnuiţi să fie toleraţi, iar schimbările care au avut loc în ultima perioadă în ţara noastră sunt cumva un semnal că nerespectarea legislaţiei în vigoare nu va mai rămâ­ne nesancţionată".
Domnia sa mai declară că "recentele dezvăluiri de la Mechel Câmpia Turzii sau Bechtel sunt exemple concludente care vin să ateste tocmai faptul că investitorii străini trebuie să fie racordaţi la cadrul normativ din ţara noastră. Adică să mai danseze şi ei după cum cântăm noi, nu invers".

marți, 12 martie 2013

Circul asta cu Shneghen ascunde miscarile sociale care au loc in prezent in Portugalia, Italia, Franta, Grecia, Spania - milioane de oameni in greva si pe strazi, care cer iesirea din zona euro si chiar din UE ...pina si in Bulgaria se misca masele cattre iesirea din UE ...se acunde acest fapt de frica sa nu se molipseasca si "iobagul Roman" ...fiti fara frica, iobagii ardeleni sunt la putere in Romania, iar ei sunt obisnuiti sa "apartina cuiva" ...se vede clar dupa ce citesti forumul asta....daca vrei sa fii suveran , esti trimis la rusi ...conform mentalitatii de sluga, trbuie sa ai stapin ...halal popor de iobagi si slugi !..despre pactul Ribentropp - Molotov - nu se spune , dar traieste ( o dovada : doar in ce ne priveste nu au fost anulate - nici macar denuntate - prevederile lui ) ; pacat de fraierii care cred in bla-blauri despre democratie , UE , Schengen si alte baliverne , parlament european , comitete si comitii ; vorba poetului :" averea sa le aperi , marirea si-a lor bine / ei bratul tau inarma ca sa lovesti in tine..."-deocamdata , la noi , lucreaza prin cozi de topor , dar daca se supara tare...se antreneaza si se pregatesc prin munti fel de fel de "batalioane" si "garzi"(interzise de forma prin alte parti ) care -deocamdata- agita doar steaguri si ne amintesc ca marea alianta mai continea si arbitrajul de la Viena....ne astepta vremuri de bejenie pe noi Romanii...cred ca ne vom interna "benevol" in viitoarele lagare de munca nemtesti din cauza saraciei care ne-a fost atribuita prin integrarea fortata in UE. ...vai de noi astia mai "neputinciosi"...