joi, 5 iulie 2012

Criza, criza ...si iar criza...

Criza datoriilor din Zona euro s-ar putea incheia daca acordurile convenite la summitul Uniunii Europene de saptamana trecuta sunt puse in aplicare si daca Banca Centrala Europeana (BCE) da un mic impuls, estimeaza agentia de rating Standard & Poor`s (S&P) .
"Situatia datoriei suverane a Zonei euro s-ar putea schimba dupa summit-ul din 29 iunie. Acordurile (n.r. incheiate la Bruxelles) ar trebui sa ajute la stabilizarea Zonei euro si ar trebui sa impiedice orice deteriorare suplimentara a situatiei datoriilor suverane, scrie agentia intr-un raport citat de Reuters.
BCE, al carei Comitet de politica monetara se intruneste joi, ar putea reduce rata dobanzii la un nou minim record pentru a sprijini activitatea economica si de creditare.
S&P sugereaza totusi persistenta unor riscuri grave daca acordurile de la Bruxelles nu vor fi puse in aplicare, adaugand ca ar putea urma noi reduceri de ratinguri.
Agentiile de rating au fost adesea acuzate de la inceputul crizei datoriilor ca au agravat situatia prin retrogradarea ratingurilor tarilor aflate in dificultate.

miercuri, 4 iulie 2012

AMUZANT : SE VORBESTE DESPRE TRAIAN BASESCU LA TRECUT

AMUZANT :  -"Presedintele Romaniei a fost un mare sustinator al angajamentelor din acordul cu FMI si noul Guvern este de asemenea un sustinator si cred ca este rolul nostru de a fi un factor de stabilitate si nu sa ne amestecam in turbulentele politice interne. Sincer sa va spun nu vad un impact", a declarat miercuri Francois Rantrua, seful biroului Bancii Mondiale in Romania intrebat despre scena politica din Romania si masurile de suspendare a presedintelui Basescu. Acesta a spus ca si in tara sa, Franta, au existat nenumarate turbulente si tensiuni la alegerile prezidentiale, dar ca politicienii sunt profesionisti si responsabili pentru ca de asta fac aceasta munca. "Am incredere ca politicienii romani sunt destul de profesionisti si responsabili", a spus oficialul Bancii Mondiale.

UPS.....

Circa o sută de deputaţi iranieni au semnat un proiect de lege care prevede interzicerea tranzitului prin strâmtoarea Ormuz a produselor petroliere destinate ţărilor europene care au impus un embargou petrolier Iranului, începând de pe 1 iulie, transmite AFP. “Acest proiect de lege este un răspuns la sancţiunile petroliere ale UE împotriva Republicii Islamice”, a declarat Ebrahim Agha Mohammadi, membru al comisiei de politică externă a parlamentului, citat de agenţia Mehr.
“Potrivit proiectului, guvernul trebuie să împiedice tranzitul petrolierelor care transportă hidrocarburi către ţările care au impus sancţiuni petroliere Iranului”, a spus deputatul.  UE a decretat embargou total achiziţionării şi transportuluui de petrol iranian, începând cu 1 iulie. Companiile europene de asigurare, care acoperă 90% din transportul mondial de petrol, nu vor mai asigura transporturile care provin din Iran. Agenţia Internaţională pentru Energie estimează că anunţatrea acestui embargou începând din ianuarie 2012 a dus la o scădere cu 30% a exporturilor iraniene.  Iranul a ameninţat de mai multe ori că va închide strâmtoarea Ormuz, pe unde tranzitează 35% din petrolul mondial transportat pe cale maritimă. Responsabili politici şi militari de la Teheran au afirmat însă de fiecare dată că nu au o asemenea intenţie.

marți, 3 iulie 2012

Comunicatul Ministerului Afacerilor Externe al României --- Recentele evoluţii de pe scena politică din România sunt expresia exerciţiului democratic parlamentar şi nu fac decât să readucă funcţionarea instituţiilor reprezentative ale statului de drept în parametri constituţionali. Aceste evoluţii au loc înăuntrul funcţionării democratice a Parlamentului. Pe parcursul dezbaterilor politice nu a fost pusă în discuţie independenţa instituţiilor, ci au fost aplicate litera şi spiritul legii specifice pentru astfel de situaţii. Este vorba despre stabilirea legăturii directe dintre noua majoritate parlamentară și structura de conducere a celor două camere ale Parlamentului, aşa cum prevăd regulamentele acestora. Configuraţia politică din Senat şi Camera Deputaţilor a stat la baza instalării noului Executiv, astfel că era firesc ca această nouă distribuţie a reprezentării politice în forul legislativ să îşi găsească o reflectare şi în conducerea Parlamentului. Independenţa Justiţiei nu a fost şi nu este pusă în vreun fel sub semnul întrebării. De asemenea, actuala coaliţie guvernamentală nu şi-a propus să afecteze în vreun fel funcţionarea Curţii Constituţionale sau să-i revoce pe membrii acesteia. România rămâne profund ataşată valorilor democratice care stau la baza apartenenţei noastre la Uniunea Europeană şi NATO. Democraţia româneasca este suficient de matură pentru a gestiona cu responsabilitate şi înţelepciune probleme inerente procesului de raportare la o realitate politică dinamică.

Sursa Bursa.ro

Curtea Constituţională a României (CCR) a sesizat Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia) cu privire la ceea ce numeşte a fi "atacurile fără precedent la adresa Curţii Contituţionale şi a judecătorilor săi".
Redăm integral comunicatul Curţii:
Judecătorii Curţii Constituţionale, reuniţi în plen la data de 3 iulie 2012, luând act de atacurile virulente pe care Guvernul, alte autorităţi publice, precum şi unele mijloace de informare în masă le-au declanşat la adresa Curţii Constituţionale, culminând cu tot felul de soluţii pentru desfiinţarea acestei instituţi, au decis să facă următoarele precizări pentru toate autorităţile publice prevăzute în Titlul III al Constituţiei - Parlament, Preşedintele României, Guvernul României, Administraţia publică centrală, Administraţia publică locală, Autoritatea judecătorească - precum şi pentru toţi cetăţenii României:
În conformitate cu prevederile art.142 alineatul (1) din Legea fundamentală, Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei.
În cei 20 de ani de la constituire, Curtea Constituţională şi-a exercitat cu toată responsabilitatea atribuţiile stabilite prin Constituţie, activitatea ei fiind apreciată atât de forţele politice şi de instituţiile juridice interne, de cetăţeni, cât şi de instituţiile similare din alte state şi de organizaţiile internaţionale.
Prin activitatea sa, Curtea Constituţională s-a manifestat ca o adevărată instanţă naţională a apărării drepturilor omului şi a instituţiilor statului, contribuind la consolidarea prestigiului ţării ca stat democratic şi de drept.
Tinem să subliniem că, prin activitatea lor, judecătorii Curţii Constituţionale, fideli jurământului depus, au asigurat respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor.
Toate atacurile din ultima perioadă echivalează cu desfiinţarea Curţii Constituţionale în componenţa actuală stabilită pe baza Constituţiei. Această măsură încalcă grav dispoziţiile art.145 din Constituţia României, în care se prevede că pe durata exercitării mandatului judecătorii sunt inamovibili - adică nu pot fi revocaţi.
Pentru garantarea imparţialităţii, Constituţia prevede reînnoirea Curţii cu o treime din judecătorii ei, din 3 în 3 ani, iar judecătorii să nu fie numiţi de una şi aceeaşi autoritate ci, într-o proporţie egală de câte trei judecători, de către Camera Deputaţilor, Senat şi Preşedintele României.
Ne adresăm pe această cale atât Parlamentului, cât şi Preşedintelui României să ia poziţie faţă de măsurile ce se preconizează şi prin care se încalcă în mod flagrant Constituţia, normele democratice şi principiile statului de drept, cu consecinţe grave, prin precendentul care se creează şi prin deprecierea imaginii internaţionale a ţării.
Neaparţinând niciunei puteri în stat (legislativă, executivă sau judecătorească) şi niciunui partid politic, atribuţiile Curţii sunt concretizate în deciziile şi hotărârile adoptate şi care sunt general obligatorii pentru autorităţile publice, celelalte instituţii publice, persoane juridice private şi persoane fizice. De aceea, Curtea Constituţională, în raporturile cu celelalte subiecte de drept, nu se supune decât dispoziţiilor Constituţiei României.
Având în vedere situaţia deosebit de gravă, atacurile fără precedent la adresa Curţii Contituţionale şi a judecătorilor săi, precum şi ameninţările cu revocarea lor, Curtea Constituţională a sesizat Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia), Conferinţa Curţilor Constituţionale din Europa, precum şi celelalte instituţii europene.
Plenul Curţii Constituţionale a României în următoarea componenţă: Augustin Zegrean, preşedintele Curţii; Aspazia Cojocaru; Acsinte Gaspar; Petre Lăzăroiu; Mircea-Stefan Minea; Iulia Antoanella Motoc; Ion Predescu; Puskas Valentin Zoltan; Tudorel Toader - judecători.
Fostul comisar european Meglena Kuneva, candidata la presedintie in 2011, a fost aleasa lider al partidului "Bulgaria pentru Cetateni", care a fost creat oficial duminica, potrivit Novinite.
"Daca o miscare civica este necesara pentru a pune in ordine lucrurile in societate, de partidul Bulgaria pentru Cetateni este nevoie pentru a pune ordine in viata noastra politica. Motivul pentru care sunt aici este ca am incredere in voi", le-a spus Kuneva comitetului fondator al partidului.
Fostul comisar pentru protectia consumatorului a reiterat ca partidul sa va candida singur la alegerile generale in 2013. Kuneva a anuntat oficial pe 9 mai, de Ziua Europei, ca miscarea civica lansata de ea se va transforma intr-un partid politic.
Potrivit unor sondaje recente, formatiunea Bulgaria pentru Cetateni are sanse reale sa intre in partid, impreuna cu partidul de centru-dreapta GERB (aflat la putere), Partidul Socialist si Miscarea pentru Drepturi si Libertati a etnicilor turci. Partidul pro-european este vazut de unii analisti ca un posibil arbitru intre centru-dreapta si socialisti.