luni, 12 mai 2014

În ultimele zile, trupele ucrainene au trecut la faza activă a operaţiunii speciale împotriva insurgenţilor proruşi, mai ales la Slaviansk şi Kramatorsk, pentru a prelua controlul acestor localităţi înaintea alegerilor prezidenţiale de pe 25 mai.
 
Un elicopter militar ucrainean MI-24 a fost doborât la Slaviansk (est), unde au loc lupte grele între separatiştii proruşi şi forţele de ordine ucrainene, a anunţat Ministerul ucrainean al Apărării. Este al treilea elicopter doborât la Slaviansk în ultimele zile, după ce vineri două aparate MI-24 s-au prăbuşit în urma unui atac cu lansatoare de rachete portabile. Doi militari ucraineni au fost ucişi şi câţiva au fost răniţi în acele tiruri.
Aproximativ 400 de mercenari ai unei firme private de securitate americane sunt prezenţi în Ucraina, alături de soldaţii şi poliţia ucraineană în operaţiunile duse împotriva separatiştilor proruşi, scrie ziarul german Bild am Sonntag (BamS), citat de AFP.
Potrivit informaţiilor, bazate pe comunicaţiile radio dintre centrele de comandă ale armatei ruse, interceptate de Agenţia americană de securitate NSA şi transmise apoi serviciilor secrete germane(BND), mercenarii americani coordonează şi dirijează operaţiunile de gherilă împotriva separatiştilor proruşi din jurul oraşului Slaviansk.
Aceşti 400 de mercenari lucrează pentru Academi, mai cunoscută sub numele de Blackwater, o firmă de securitate care a fost privată de contract de către armata americană în Irak după uciderea unor civili în 2007, precizează BamS.
Ziarul aminteşte că Rusia a denunţat acum câteva săptămâni prezenţa de mercenari americani alături de trupele guvernamentale ucrainene, ceea ce ambasadorul american la Kiev, Geoffrey Pyatt, a dezminţit la mijlocul lunii martie.
Săptămâna trecută, Bild am Sonntag a dezvăluit că agenţi ai CIA şi FBI ajută Kievul să pună capăt rebeliunii din estul Ucrainei şi să plaseze un dispozitiv de securitate eficace, fără ca aceştia să se angajeze direct în confruntări.AGERPRES
Spiritul atoatevăzător al părintelui Iustin, de la Mănăstirea Petru Vodă, este pomenit si la aproape un an de cînd s-a stins, credinciosii amintindu-si că acesta a prevăzut că ar urma după moartea sa 12 luni de liniste, după care va veni o „urgie“, fapt care s-ar petrece anul acesta, în iunie, scrie monitorulneamt.ro.
Profetiile au fost făcute de duhovnic anul trecut, la începutul lunii iunie, cu doar cîteva zile înainte de moartea sa. El ar fi vorbit în prezenta mai multor măicute de la Mănăstirea Paltin (asezămînt ridicat în imediata apropiere a mănăstirii Petru Vodă), unde a fost îngrijit în ultimele clipe. "Testamentul" a fost consemnat de monahia Fotini, una dintre maicile care l-au îngrijit pe părintele Iustin în toată perioada în care starea sănătătii sale a devenit critică. Declaratiile au apărut anul trecut, în revista „Atitudini“, publicatie a Mănăstirii Petru Vodă.
"Simteam cu totii că se pregăteste, demult nu mai voia să mănînce nimic, chiar dacă ar fi putut, era hrănit doar artificial, prin perfuzii. Cu cinci zile înainte de a-si da duhul, a fost ceva mai bine, parcă îsi revenea si prinsese ceva putere. În această ultimă perioadă toti ucenicii mai apropiati au luat un ultim cuvînt de învătătură de la părintele, un ultim sfat.
Eu nu reusisem, parcă nu îndrăzneam să îl întreb nimic. Atîtea cuvinte mi-a spus în ultimii ani, încît nu stiu dacă am vreo întrebare fără răspuns si nu voiam să îl mai necăjesc pe părinte. Mergeam lîngă patul sfintiei sale, îi sărutam mîna si mă asezam în genunchi să mă rog în tăcere lîngă sfintia sa. În acea zi am simtit că părintele vrea să îmi spună totusi un ultim cuvînt. Se pare că acesta a fost ultimul cuvînt rostit de părinte pe patul de suferintă, în prezenta a cinci dintre ucenicii săi, care pot depune mărturie pentru acest cuvînt. «E vorba însă că mai sînt 12 luni… » Aici Părintele s-a oprit. Noi am întrebat: «12 luni si scăpăm de cipuri?», «Nu», a răspuns Părintele, «12 luni de libertate si vine urgie».
Cineva a întrebat să explice mai clar, dar părintele nu a mai răspuns. Atunci eu am zis: «În acest caz părinte, trebuie să vă însănătositi, că nu are cine să ne ajute». Părintele a răspuns iar cu umor si zîmbetul cel mai frumos din lume: «Măi, să stiti că nici eu nu stiu ce să fac. Nu m-am hotărît dacă să trăiesc sau să mă duc. Nici eu nu mai stiu ce vreau». A luat o gură de mîncare si ne-am retras unul cîte unul, luînd binecuvîntare. Am luat si eu binecuvîntare si părintele, în marea lui dragoste, nu m-a lăsat fără cuvînt si mi-a dat, strîngîndu-mă de mînă, ultima binecuvîntare: «Maică, să nu lasi revista! tine tare, înainte!». Această făgăduintă am să încerc să o tin cît voi putea cu ajutorul celorlalti frati si surori, colegi de redactie“, este relatarea monahiei Fotini în revista „Atitudini“ de anul trecut.
Cu alte cuvinte, părintele Iustin a prevestit că în luna iunie 2014 s-ar petrece o „urgie“ pentru tara noastră.

duminică, 11 mai 2014



UPDATE ora 17.00: Participarea la referendumul organizat în Estul Ucrainei de separatiştii pro-ruşi a atins, duminică la amiază, 80% în regiunea Luhansk şi 40% în regiunea Doneţk, au indicat organizatori ai acestei consultări populare considerate ilegale de către Kiev şi Occident. „Participarea este foarte mare în Luhansk, la unele secţii de votare aceasta este de circa 90%. În medie, în regiune rata de participare a depăşit 80%'', a declarat liderul 'Frontului popular' din Lugansk, Aleksei Cimilenko, citat de Interfax. În regiunea Doneţk, conform aceleiaşi agenţii care citează o sursă a comisiei electorale a autoproclamatei Republici Populare Doneţk, au votat în jur de 40% din alegători. UPDATE ora 16.00: Reporterii BBC de la fața locului au transmis că la secțiile de votare au loc scene haotice, nu există cabine de votare și nici registre electorale. Liderii auto-proclamați din Donețk și Luhansk au organizat acest vot în ciuda cererii venite de la președintele rus, Vladimir Putin, privind amânarea acestui scrutin. Autoritățile din Ucraina au declarat că votul ar putea conduce la „auto-distrugerea” regiunilor. Există o singură întrebare pe buletinul de vot, atât în ucraineană, cât și în rusă: „Susțineți actul de autonomie al Republicii Populare Donețk/Republicii Populare Luhansk?” Există încă acte de violețnță, cu lupte care au avut loc peste nopate în orașul controlat de rebeli Sloviansk. La centrul de votare Dom Kultura din Sloviansk, organizatorul Vitalie Viatko a declarat pentru BBC că procesul electoral se desfășoară bine. Membri ai miliției pro-ruse, în unforme și cu cagule pe cap votează alături de bunici. O directoare de școală, pro-ucraineană, a anunțat că a primit amenințări cu moartea după ce a refuzat ca rebelii să utilizeze școala ei ca centru de vot. În Donețk, procesul electoral pare haotic. Deși există liste electorale la secțiile votare, oamenii pot vota la oricare dintre aceste centre. BBC a vorbit cu un bărbat care era înregistrat pe liste în alăt parte, dar și-a dat numele și numărul de buletin și i s-a permis să voteze. Organizatorii de la o secție de votare a declarat că detaliile votanților vor fi verificate după listele de la celelalte secții, într-o zi. Un sondaj de opinie realizat de Pew Research Centre sugerează că majoritatea populației din Estul Ucrainei (70%) ar dori ca țara să rămână unită, în ciuda îngrijorărilor privind guvernarea. Organizatorii au sugerat că intenționează să organizeze o a doua rundă a alegerilor în 18 mai, privind alipirea la Rusia. De asemenea, ei au mai afirmat că vor boicota alegerile prezidențiale din Ucraina din 25 mai.
Spiritele sunt extrem de inflamate pe frontul nevazut al servicilor secrete. Si asta nu pentru ca „agenturili straine” si-ar fi bagat coada, ci pentru ca, mai nou, comunitatea informationala din Romania este zguduita de tupeul afisat de ofiterii acoperiti ai DGIPI, care au ajuns sa se infiltreze pe capete la conducerea a nenumarate institutii.
„Buba” cea mare a miscarii strategice ofensive a controversatei „Doi s’un sfert” nu o constituie prezenta agentilor la acest nivel guvernamental de reprezentare, ci faptul ca respectivele misiuni sub acoperire au loc „pe teritoriul” unor ministere care nu intra sub nicio forma sub incidenta legala de acoperire a activitatii Directiei Generale de Informatii si Protectie Interna a MAI. Ceea ce surprinde si mai mult insa este frenetica implicare a „puilor de Vulpe” – trecuti nu de mult sub directa conducere a sefului Guvernului – in derularea unor contracte economice intens monitorizate de catre alte structuri de informatii, care au serioase suspiciuni privind legalitatea acestora.  „Cuibul” de la Transporturi  - De altfel, in ultima vreme, chiar si extrem de discretul, pana acum, Gelu Oltean nu s-a sfiit sa-si deconspire tot mai des prezenta la diverse manifestari festive derulate de structuri din MAI, el ajungand sa ia chiar loc la prezidiul de onoare! Iar faptul ca actuala conducere a DGIPI se simte pe cai mari este dovedit si de filajul tot mai agresiv si la vedere pe care subordonatii lui Gelu Oltean il fac „obiectivelor” aflate in vedere, chiar daca este vorba inclusiv de demnitari, inalti functionari publici sau membri ai altor servicii secrete. Insa niciunde nu se regaseste mai bine pozitia de forta adoptata de cei de la „Doi s’un sfert” decat la Ministerul Transporturilor, institutie care a ajuns practic sa colcaie de ofiteri acoperiti, la cel mai inalt nivel. Iar acestia, mai ales dupa venirea lui Dan Sova in „Palatul CFR”, s-au asezat vartos la „butoanele” negocierilor paralele purtate pentru atribuirea a tot felul de contracte si organizarea unor licitatii, operatiune derulata concomitent cu anularea altora anterioare. Si, chiar daca masurile exceptionale de securitate luate recent in sediul Ministerului Transporturilor, la ordinul direct al lui Dan Sova, sunt unele fara precedent, sursele noastre sustin ca actiunea de identificare a „cartitelor” DGIPI a fost deja incheiata. Ramane insa de vazut scopul real al misiunii de aici a agentilor „Doi s’un sfert”, dintre care unii au fost pusi pe importante functii de conducere, in unele cazuri chiar cu incalcarea flagranta a legii. Ceea ce ar putea indica urgenta bagarii pe „felia” Transporturilor a acestora.
La „obiectivele” banoase - Extrem de interesant este si faptul ca alte ministere despre care sursele noastre sustin ca sunt pur si simplu „asediate” de agentii acoperiti ai DGIPI sunt unele vanate si de politiceni, fiind recunoscute drept cele mai banoase din intreg Guvernul. Firesc astfel ca se nasc serioase semne de intrebare asupra faptului ca sediile centrale sau ale structurilor apartinand Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice sau Ministerului Economiei sunt ticsite de ofiterii de informatii ai „Doi s’un sfert”. Mai ales ca, dupa stiinta noastra cel putin, nu prea avem habar de nici macar un singur caz rezolvat de procurorii anticoruptie, cei care au legal „in grija” respectivele „obiective”, in urma vreunui pont primit de la serviciul secret al MAI. ... Acum este greu de spus pana unde vor merge respectivii agenti cu „acoperirea” lor, dar normal ar fi ca, in cele din urma, misiunile lor de infiltrare sa se soldeze si cu rezultate concrete pe linia muncii operative specifice. Pentru ca, altfel, jocurile cu uriase implicatii financiare facute de acestia s-ar putea dovedi extrem de periculoase. Mai ales ca este greu de crezut ca, desi oficial au fost trecuti in subordinea directa a cancelariei premierului, acestia ar fi raportat pana acum, de exemplu, despre misiunea desfasurata in sediul Ministerului Transporturilor. Unde, din doua una: ori il fileaza pe Dan Sova, ori il consiliaza cum e cu  „acoperirea”… Insa oricare ar fi adevarata misiune indeplinita, bine ca exista si „dublajul” necesar pentru ca politicienii si functionarii care isi bat joc de bugetul institutiei sa nu scape nepedepsiti.

sâmbătă, 10 mai 2014

 
 
Separatiştii din regiunea Harkov, în estul Ucrainei, au renunţat la organizarea unui referendum pe 11 mai, din cauza divergenţelor de opinie cu insurgenţii din Doneţk şi Lugansk, anunţă un activist rus, citat de RIA Novosti.
"Referendumul, programat la 11 mai, în Harkov nu va avea loc, deoarece nu am reuşit să găsim o poziţie comună privind întrebările propuse pentru această consultare", a anunţat coordonatorul mişcării Sud-Est, Iuri Apuhtin.
El a precizat că separatiştii din Lugansk şi Doneţk vor consulta populaţia cu privire la independenţa acestor regiuni, iar insurgenţii din Harkov vor doar federalizarea Ucrainei.
"La Harkov este o altă situaţie, deoarece cerem transformarea Ucrainei în stat federal cu mai multe regiuni autonome care să primească atribuţii mai mari în stabilirea politicii externe", a adăugat Apuhin, menţionând că separatiştii de la Harkov nu renunţă a ideea de a organiza un referendum mai târziu.
Astfel, referendumul din 11 mai se va desfăşura în cele două regiuni afectate cel mai mult de revolte separatiste - Doneţk şi Lugansk, unde trăiesc în total 7,3 milioane de locuitori. Populaţia totală a Ucrainei este de 45,5 milioane de locuitori.
În cadrul referendumului, alegătorii vor trebui să răspundă la două întrebări - "Aprobaţi independenţa Republicii populare Doneţk?" şi "Aprobaţi independenţa Republicii populare Lugansk?".
Liderii separatişti proruşi din Doneţk şi Lugansk au respins apelul preşedintelui rus, Vladimir Putin, de amânare a referendumurilor proindependenţă.