Implementarea Strategiei Naţionale Anticorupţie (SNA) la nivelul Ministerului Finanţelor Publice este evaluată, până vineri, de două echipe de experţi, aceeaşi procedură fiind programată ulterior la alte instituţii centrale, la cinci consilii judeţene şi la peste 800 de primării. Vizita de evaluare a implementării SNA la nivelul Ministerului Finanţelor Publice (MFP) a început lieri şi urmează să fie evaluate, până vineri, structura centrală a MFP, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Autoritatea Naţională a Vămilor, Garda Financiară, Comisia Naţională de Prognoză şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Prahova, potrivit unui comunicat de presă emis de ministerul Justiţiei, citat de sursele de presă.
Angajaţii germani ai retailerului american online "Amazon.com" Inc. au declanşat, ieri, o grevă de o zi din cauza nemulţumirilor legate de salarii. Aceştia luau în calcul extinderea protestului timp de câteva câteva zile, în condiţiile în care managementul local al companiei a refuzat să negocieze pe marginea contractelor colective de muncă şi a majorării salariilor. "Luăm în considerare trecerea de la greva de o singură zi la încetarea lucrului pe timp de mai multe zile", a declarat Joerg Lauenroth-Mago, negociator-şef al sindicatului Ver.di. Sindicatul le-a cerut salariaţilor centrelor de distribuţie "Amazon" din Leipzig şi Bad Hersfeld să înceteze lucrul, greva de ieri fiind a treia din 14 mai până în prezent. Aproape jumătate din cei 5.300 de salariaţi ai "Amazon" din cele două oraşe germane au participat la grevă. Ver.di solicită majorarea salariului minim la 10,66 euro/oră, de la 9,30 euro, în cazul centrului din Leipzig, respectiv la 12,18 euro, de la 9,83 euro, la cel din Bad Hersfeld. În plus, sindicatul cere plata sporurilor pentru turele de noapte. Retailerul american a fost în centrul unui documentar difuzat de postul de televiziune ARD, care acuză compania că îi exploatează pe lucrători.