TARGET2-ECB (ECB/2007/7) - METODA CLICII DE LA BRUXELLES DE A "CUCERI EUROPA"

Sursa: RISCOGRAMA.ro - Când se discută “salvarea” câte unei ţări de la periferia zonei euro, unul dintre principiile directoare este că “germanii nu vor să plătească…”. Formularea maschează însă o tehnicalitate importantă. Corect este “germanii au plătit deja şi nu vor să rămână cu buza umflată”. Totul porneşte de la modul complicat în care a fost construit sistemul de plăţi din zona euro. Deşi s-a înfiinţat Banca Centrală Europeană, continuă să funcţioneze şi băncile centrale naţionale iar rolul lor este în continuare foarte important. Ele se ocupă de decontările către bănci, în interiorul unui sistem de clearing pe nume TARGET2 (Trans-European Automated Real-time Gross Settlement Express Transfer System).

Cum funcţionează: Să presupunem că Grecia cumpără trei submarine germane “tip 214″ la preţul total de 1,8 miliarde de euro (Grecia este cel mai important client de export al industriei de armament germane cu 15% din total). Guvernul elen virează banii printr-o bancă comercială locală, care trimite ordinul mai departe la banca centrală. Banca centrală introduce ordinul în sistemul TARGET2, de la BCE, care la rândul său permite băncii centrale din Germania respectiv băncii comerciale destinatare să facă plata mai departe. Deocamdată, banii nu s-au transferat efectiv. Banca Greciei are o datorie către TARGET2 în timp ce Bundesbank are o creanţă. Din când în când se reglează conturile, dar nu există un termen limită.

În cazul băncilor centrale cu monedă proprie, lucrurile sunt mult mai simple. Atunci când există excedent de cont curent, fie banca centrală acumulează rezerve de monede străine, fie moneda proprie se apreciază ajutând astfel la reglarea naturală a transferurilor. n interiorul zonei euro, acest mecanism a dispărut şi singurul canal de reglare erau dobânzile. Însă ele au fost micşorate politic aproape de zero, astfel încât statele periferice au putut cheltui peste posibilităţi, fără să se gândească la consecinţe. După ce a început criza şi s-au trezit că n-au de unde plăti, datoriile lor faţă de TARGET2 au tot crescut. La fel şi creanţele Germaniei, care are acum de încasat 700 de miliarde de euro, adică un sfert din PIB sau aproape 10.000 de euro pe cap de cetăţean.

Grecia, Spania, Portugalia, Italia, Irlanda, Cipru – toate au o problemă cu datoriile. Însă la capătul celălalt, Germania, Olanda şi Finlanda au o problemă (cel puţin) la fel de mare cu creanţele. Pentru că, dacă primele nu mai pot plăti, tot surplusul de eficienţă al celor din urmă va fi fost degeaba.

Totuşi, povestea asta nu-i o melodramă cu greieri şi furnici. Da, germanii au muncit mai mult, pe bani mai puţini decât li s-ar fi cuvenit iar acum când să culeagă beneficiile riscă să rămână se nu se aleagă cu nimic. Pe de altă parte, fără accesul la credite nejustificat de ieftine, grecii n-ar fi cumpărat niciodată cele trei submarine. Ar fi luat cel mult două şi ar fi negociat la jumătate din preţul total. Cu excedent de cont curent mai mic şi şomaj ceva mai mare în Germania. Aşa cum despre ciprioţi se spune că şi-au asumat riscuri creditând Grecia iar acum suportă consecinţele, exact la fel se poate spune şi despre germani.

Acum, creanţa începe să nu mai valoreze nimic, pentru că valoarea reală din spatele ei a dispărut. Dacă BCE va regla conturile, băncile centrale datornice vor da faliment iar banii emişi se vor transforma instantaneu în inflaţie germană. Aşa că acum germanii sunt obligaţi să înghită pierderea şi tentaţi să-i pedepsească pe datornici. Pentru o comparaţie uşor de vizualizat, Germania este cam ca un cârciumar care a vândut “pe caiet”. A tăiat din propriile cheltuieli ca să acopere problema de cashflow şi a admirat cu mândrie cum beţivii îi umplu caietul de bani. Numai că a venit vremea decontării, iar “beţivii” se caută prin buzunarele goale. Obidit, cârciumarul încearcă să recupereze ce nu se mai poate recupera, în stil mafiot: “Treceţi la spălat de vase!”

Neintelegeri la nivel inalt...Miniştrii de finanţe din G7 (Grupul celor Şapte ţări puternic industrializate) s-au contrazis ieri, în cadrul unei reuniuni desfăşurate în Marea Briatnie, în privinţa "vitezei corecte" de reducere a cheltuielilor bugetare, în condiţiile în care aceştia caută noi modalităţi de stimulare a economiei mondiale. Secretarul Trezoreriei americane, Jacob Lew J., a dat ca exemplu SUA, care mai întâi s-au concentrat pe expansiune, iar apoi pe consolidarea bugetară. În timp ce poziţia sa a câştigat susţinerea Franţei, preşedintele Bundesbank (banca centrală germană), Jens Weidmann, şi-a exprimat dezacordul, iar ministrul canadian de finanţe, Jim Flaherty, a calificat-o drept "ambiguă". "Americanii trebuie să fie mai clari în cele menţionate", a spus Flaherty, adăugând: "Pare că Statele Unite îşi doresc să încurajeze mai mult creşterea economică decât responsabilitatea fiscală", dar, Lew a declarat că va face presiuni asupra responsabililor europeni în vederea intensificării eforturilor de redresare a economiilor lor prin regândirea ritmului de tăiere a cheltuielilor publice şi prin găsirea de modalităţi de deblocare a pieţelor creditelor. "Trebuie să existe un echilibru între austeritate şi creştere economică", a subliniat Lew. În ceea ce-l priveşte, ministrul francez de finanţe, Pierre Moscovici, a afirmat: "Noi respingem calea austerităţii, această dogmă care încetineşte creşterea".  La rândul său, comisarul european pentru afaceri economice şi monetare, Olli Rehn, a afirmat că Europa îşi poate permite, în acest moment, "o cale mai lină de ajustare fiscală". Totodată, într-o schimbare majoră de retorică, guvernul german a indicat că acceptă faptul că austeritatea poate fi exagerată. "Există suficient spaţiu de manevră pentru ca statele să ia măsuri după ce şi-au redus deficitele bugetare, iar randamentele obligaţiunilor au scăzut", a spus ministrul german de finanţe, Wolfgang Schaeuble. 

Criza Slovenia-UE...Troica ultima solutie -  Guvernul  Sloven respinge aceasta optiune si se declara hotarat sa stopeze de unul singur caderea in gol a economiei. Totusi, timpul preseaza si cetatenii incep sa se apere. Munti inalti, o fasie de litoral, pesteri misterioase si o bucatarie delicioasa transforma Slovenia intr-un paradis pentru turisti. Sub aceasta idila se ascunde insa mania in clocot a cetatenilor. Ei cer guvernului sa actioneze, fiindca situatia economiei se aseamana cu o bomba cu ceas. Cresterea economica scade continuu de cativa ani iar somajul s-a dublat comparativ cu anul 2008. Principalele banci ale tarii se afla in pragul falimentului. Este o stare pe care Slovenia nu a mai cunoscut-o pana acum, fiindca tara era privita ca un elev-model intre noii membri ai UE, informeaza.

În data de 08 mai 2013 a avut loc semnarea Scrisorii de Angajament cu Sindicatul de intermediere constituit din BRD – Groupe Societe Generale (lider de sindicat) şi S.S.I.F. SWISS CAPITAL S.A., ofertant selectat pentru intermedierea Ofertei Publice Primare de Vânzare de Acţiuni nou emise ca urmare a unei majorări de capital social reprezentând 15,29% din capitalul social existent al Societăţii Comerciale Complexul Energetic Oltenia S.A. şi admiterea la tranzacţionare a acţiunilor acestei societăţi în sisteme de tranzacţionare administrate de S.C. Bursa de Valori Bucureşti S.A.

Prin semnarea acestei Scrisori de Angajament, Ministerul Economiei, Departamentul pentru Energie, prin Oficiul Participațiilor Statului si Privatizării în Industrie, a îndeplinit și cea de a doua acțiune prealabilă (prior action), asumată de Guvernul României în cadrul acordului cu Fondul Monetar Internațional.

Aceasta acțiune asigură, alături de îndeplinirea primei acțiuni prealabile privind derularea ofertei publice secundare Transgaz, realizarea de către partea română a cerințelor de raportare cu privire la acțiunile prealabile cuprinse în acest acord.

Procedura de selecție a intermediarului Ofertei Publice Primare de Vânzare de Acţiuni emise de Societatea Comercială Complexul Energetic Oltenia S.A. a fost derulată de către societate sub coordonarea Ministerului Economiei, Departamentul pentru Energie, prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie.

Privatizarea S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A. prin ofertă publică de majorare a capitalului social, prin aport de capital, implică majorarea capitalului social al societății cu 15,29%, prin emisiune de acțiuni noi. Din acest pachet, un pachet de acţiuni reprezentând 3,29% din capitalul social existent va fi oferit spre subscriere în cadrul dreptului de preferinţă al Societăţii Comerciale Fondul Proprietatea S.A. pentru asigurarea cotei de participaţie deţinută anterior majorării capitalului social. Pachetul de acţiuni nou emise de 12%, împreună cu acţiunile rămase nesubscrise urmare a exercitării dreptului de preferinţă acordat Societăţii Comerciale Fondul Proprietatea S.A. vor fi oferite în cadrul Ofertei Publice Primare.

În perioada imediat următoare vor fi demarate Serviciile financiare şi de consultanţă necesare pregătirii, derulării şi lansării Ofertei Publice Primare de Vânzare de Acţiuni emise de Societatea Comercială Complexul Energetic Oltenia S.A., prevăzută pentru ultima parte a anului 2013.

Relansarea în afaceri după un faliment - Având în vedere că doar un procent redus al întreprinderilor falimentare (4-6%) se fac vinovate de fraudă, este foarte important ca antreprenorii oneşti care au înregistrat un eşec să beneficieze de o a doua şansă.

Studiile arată că încercările ulterioare ale acestor antreprenori sunt mai profitabile şi creează mai multe locuri de muncă. Antreprenorii învaţă din propriile greşeli şi îşi dezvoltă capacitatea de evaluare a riscurilor şi oportunităţilor.

UE oferă soluţii menite să-i sprijine pe antreprenori să depăşească dificultăţile de natură practică sau psihologică pe care le întâmpină când se relansează în afaceri:

• noul demers ar trebui să beneficieze de fonduri suficiente
• băncile şi instituţiile financiare ar trebui să-şi reconsidere atitudinea precaută faţă de antreprenorii care o iau de la început
• numele antreprenorilor implicaţi în falimente nefrauduloase nu ar trebui să apară pe lista persoanelor cu acces limitat la împrumuturi bancare
• antreprenorii care s-au confruntat cu un faliment nefraudulos nu ar trebui să fie dezavantajaţi când participă la o procedură de atribuire a contractelor de achiziţii publice
• antreprenorii care o iau de la început ar trebui să beneficieze de sprijin psihologic şi tehnic adecvat
• sprijinul din partea clienţilor, a partenerilor de afaceri şi a investitorilor ar trebui să fie stimulat prin menţinerea legăturilor dintre aceştia şi antreprenorii care au capacitatea de a se relansa.

Comunicarea privind revizuirea Small Business Act invită ţările UE să „promoveze, până în 2013, acordarea unei a doua şanse întreprinzătorilor prin limitarea la maximum trei ania timpului necesar pentru ca, în urma unui faliment, un întreprinzător cinstit să efectueze descărcarea de gestiune şi să-şi achite datoriile ”.

• Comunicare privind revizuirea Small Business Act pentru Europa [122 KB]
• Raport privind prevenirea falimentului, simplificarea procedurilor de declarare a falimentului şi sprijinul pentru relansarea în afaceri [1 MB]

Unul din cele 10 principii prevăzute în cadrul Small Business Act se referă la faliment şi la acordarea unei a doua şanse antreprenorilor care au dat greş. Ţările din UE sunt încurajate:

• să continue promovarea unei atitudini pozitive a societăţii faţă de cei care se relansează în afaceri
• să reducă la un an perioada necesară procedurii de lichidare
• să le garanteze antreprenorilor care o iau de la capăt aplicarea aceluiaşi tratament ca şi celor care înfiinţează o afacere (de exemplu, încadrarea în schemele de sprijin financiar)
• Small Business Act

Antreprenorii care au dat faliment nu ar trebui să-şi piardă încrederea în capacitatea lor de a se relansa într-o nouă afacere.

Excelent - articol din ziarul Bursa

La ultima şedinţă de politică monetară, Banca Naţională a venit cu o surpriză prin care doreşte să ne convingă de relevanţa poziţiei sale în angrenajul unei economii incapabile să depăşească recesiunea.
     Guvernatorul Isărescu a preanunţat iniţierea unui nou ciclu de relaxare monetară, al cărui scop, cel puţin teoretic, este de a reporni motoarele economiei prin ieftinirea creditului. Dar oare nu este creditul ieftin, atât prin cost cât şi prin condiţiile de acordare, cel care ne-a adus în actuala situaţie economică?
     În ultimul raport asupra inflaţiei, BNR a redus prognoza de creştere a preţurilor din 2013 până la 3,2%, de la 3,5%, pentru a justifica anticipările privind evoluţia dobânzii de politică monetară.
     Să presupunem că lucrurile stau altfel după atâţia ani de criză şi că o supradoză mai poate stimula pacientul, deşi "doctori" mult mai faimoşi şi "spitale" mult mai reputate nu au reuşit acest lucru. Chiar în condiţiile acestei ipoteze fanteziste, rămân semnele de întrebare cu privire la necesitatea şi momentul preanunţării.
      Au fost odată, înainte de declanşarea crizei, multe dezbateri în literatura de specialitate privind efectele benefice ale surprizelor de politică monetară, cum este şi reducerea neaşteptată sau peste aşteptări a dobânzilor de politică monetară.
     Dacă efectul surprizei este aşa de benefic, de ce nu a păstrat Banca Naţională anunţul sub cheie până la momentul potrivit? Poate că răspunsul trebuie căutat în reacţia randamentelor de referinţă ale obligaţiunilor guvernamentale. Acestea s-au prăbuşit în ultima zi a săptămânii trecute, iar tendinţa s-a accelerat în zilele următoare (vezi grafic).
     Ce înseamnă această scădere a randamentelor, pe lângă reducerea costurilor de finanţare ale statului? O creştere a preţului obligaţiunilor guvernamentale, care aduce o contribuţie esenţială la creşterea profitabilităţii sistemului bancar, pe fondul creşterii restanţelor din portofoliile de credite. În plus, această creştere a profitabilităţii are loc în condiţiile unui risc zero, deoarece normele BNR consideră că nu este necesar capital suplimentar pentru susţinerea expunerilor pe obligaţiunile emise de guvernul României, deşi ratingul suveran este departe de AAA.
     Conform datelor de la Centrala Riscului de Credit, în martie 2013 restanţele din sistemul bancar au cres-cut cu o rată anuală de 33,5%, până la 29,5 miliarde de lei, în timp ce totalul sumelor datorate a crescut cu 0,73%, până la circa 261 de miliarde. Cum cererea pentru credite din partea sectorul privat este foarte scăzută, fapt care nu se datorează doar costurilor de finanţare, a mai rămas cererea din partea statului.
     După ce reducerea dobânzii de intervenţie de către BCE nu a reuşit să entuziasmeze pieţele, Mario Draghi a încercat să pluseze. Bloomberg scrie că preşedintele Băncii Centrale Europene a suprins pieţele anunţând că banca este "deschisă faţă de o tactică de stimulare neconvenţională: forţarea creditării prin taxarea depozitelor constituite la BCE de către băncile comerciale".
     Ce face BNR? Măreşte dobânda pentru facilitatea de depozit până la 2,25%, de la 1,25%, şi scade dobânda pentru facilitatea de creditare până la 8,25%, de la 9,25% anterior.
     Într-un studiu BCE privind finanţarea IMM-urilor se arată că principala problemă nu o reprezintă costul finanţării, ci cererea scăzută pentru credite, iar "nici cea mai puternică instituţie a zonei euro nu poate reporni creditarea şi stimula creşterea economică de una singură", după cum se arată într-un articol Bloomberg.
     În aceste condiţii, iniţierea unui nou ciclu de relaxare monetară nu va aduce beneficii decât pentru creditorii interni şi externi ai statului, fără efecte semnificative asupra creditului din economia reală. Mai mult, nici măcar dobânzile pentru depozite nu vor fi afectate semnificativ (n.a. acestea sunt primele reduse în urma unei decizii de reducere a dobânzii de politică monetară), deoa-rece raportul dintre credite şi depozite la nivelul sistemului bancar este de circa 120%, ceea ce reflectă un necesar ridicat de finanţare, care nu mai poate fi acoperit uşor prin atragerea surselor externe. Oricum, dobânzile pentru depozitele populaţiei sunt deja real negative, situându-se cu mult sub rata oficială a inflaţiei.
     Cu toate acestea, să presupunem că BNR va trece la reducerea agresivă a dobânzii de politică monetară. Până unde poate merge? Este, oare, suficient de scăzută o dobândă similară celei din Cehia, de 0,05%?
     Nu, nu este o greşeală de tipar. În noiembrie 2012 banca centrală a Cehiei a redus dobânda de politică monetară până la 0,05%, de la 0,25% în luna precedentă şi 0,5% în septembrie 2012. Dobânda de politică monetară a fost menţinută la 0,75% timp de doi ani, între luna mai 2010 şi mai 2012.
     Economia reală, orientată preponderent către export, nu a răspuns stimulilor monetari şi a întrat în recesiune în 2012. Reducerea costurilor de finanţare s-a observat semnificativ doar la nivelul obligaţiunilor guvernamentale, al căror randament a ajuns la 1,16% în aprilie 2013 pentru maturitatea de 10 ani.
     Pentru depozitele noi la termen ale gospodăriilor populaţiei, dobânda a coborât până la 1,5%, dobânda pentru creditul de consum a fost de aproape 15%, iar dobânda pentru creditele imobiliare de 3,54%. Creditele acordate companiilor nefinanciare aveau o dobândă între 2,3% şi 5,2% în funcţie de maturitate şi valoare.
     Reducerea costurilor de finanţare pentru companii nu a împiedicat scăderea accentuată a producţiei industriale de la începutul anului. Ultimele date, din martie 2013, arată un declin anual de 6%, iar pentru T1 2013 scăderea anuală a producţiei industriale a fost de 5,4%, pe fondul unei scăderi cu 6,6% a comenzilor.
     Experienţa Cehiei ne arată că singurul rezultat palpabil al reducerii dobânzii de politică monetară până aproape de zero este represiunea financiară, adică redirecţionarea fondurilor către finanţarea statului în detrimentul sectorului privat, redirecţionare care nu ar fi fost posibilă într-o piaţă care funcţionează normal.
     Consecinţa manipulării dobânzilor de politică monetară în beneficiul politicilor guvernamentale are ca efect subminarea puternică a economiilor populaţiei şi a procesului de formare a capitalului privat autohton.
     Acesta se pare că este şi scopul BNR. Prin relaxarea condiţiilor monetare, inclusiv prin reducerea dobânzii de intervenţie, Banca Naţională se angajează cu "trupe" în războiul valutar mondial, adică într-o competiţie acerbă pentru devalorizarea monedelor naţionale, cu speranţa că astfel vor fi stimulate exporturile şi creşterea economică.
     Din păcate, aceasta nu este o soluţie. Exporturile cresc sustenabil dacă economia produce constant bunuri de calitate, nu ca urmare a deprecierii monedei. Mai mult, James Rickards, autorul cărţii "Războaiele valutare", consideră că singurii câştigători ai unor astfel de "conflicte" sunt doar cei care nu participă.
     Prin anunţarea unui nou ciclu de reducere a dobânzii de politică monetară, Banca Naţională a României arată că nu îi pasă sau că nu înţelege mecanismele restructurării economice. Aceasta nu poate avea loc prin elaborarea unor programe guvernamentale sofisticate şi nici prin încercarea de a menţine status-quo-ul unei perioade marcate de excese speculative, generate de expansiunea iresponsabilă a creditării.
     Şi s-a ales, astfel, calea cea mai uşoară, din punct de vedere al asumării responsabilităţii, pentru politicile macroeconomice: plecăm, alături de "aliaţi", la războiul valutar mondial, chiar dacă avem opincile găurite. 

CĂLIN RECHEA