marți, 23 octombrie 2012

Preşedintele PPE Wilfried Martens a susținut, miercuri la Palatul Parlamentului, că popularii europeni nu vor tolera atacuri împotriva valorilor europene şi statului de drept și și-a exprimat speranța că echilibrul economic nu va fi pus în pericol prin măsuri populiste. Liderul PPE și-a exprimat, de asemenea, încrederea că reformele dureroase, dar necesare, impuse de guvernarea PDL, vor avea efecte pozitive pentru oameni pe termen lung.
“Sunt foarte fericit că putem ţine acest congres în România pentru a apăra valorile pe care le susţinem, liberatea, democraţia şi statul de drept, responsabilitatea şi solidaritatea. România şi-a găsit locul său în Uniunea Europeană datorită unor eforturi mari ale poporului român şi datorită muncii remarcabile a unor oameni de stat români şi datorită unor instituţii pe parcursul ultimilor ani. Aceasta este o realizare istorică şi nu trebuie pusă în pericol de niciun fel de actor politic. La fel ca şi instituţiile europene, PPE nu va tolera atacuri împotriva valorilor europene, împotriva standardelor democratice şi împotriva statului de drept”, a susţinut Wilfried Martens, la Congresul PPE, recomandând tuturor reprezentanţilor politici în România “să respecte competenţa instituţiilor statutului, aşa cum poetul naţional român Mihai Eminescu a spus cândva "Echilibrul este pentru stat, dar sănătatea este pentru fiinţa umană”, citează NewsIn.

luni, 22 octombrie 2012

Premierul Victor Ponta s-a întâlnit la Palatul Victoriacu preşedintele Comisiei Europene, Jose Emanuel Barroso. Ponta spune este singura întâlnire pe care a solicitat-o, dintre toate oficialităţile prezente la congresul PPE, la Bucureşti.
Postul RTV susţine Ponta i-a înmânat cu această ocazie, lui Barroso, următoarea listă cu opt cerinţe:
1. Deblocarea plăţilor la fondurile europene
2. Sprijin pentru aderarea României la spaţiul Schengen
3. Menţinerea nivelului fondurilor europene pentru România
4. Sprijinirea eforturilor României şi Franţei pentru acceptarea, la nivel european, a responsabilităţii legate de problema integrării rromilor
5. Suplimentarea fondurilor oferite pentru Parteneriatul estic
6. Sprijin din partea comisiei pentru modificarea legislaţiei cu privire la numirile în justitie
7. Asigurarea sprijinului activ al comisiei pentru desfiinţarea restricţiilor pe piaţa muncii din UE pentru români
8. Neimplicarea comisiei şi a comisarilor în campania electorală din România
Existenţa acestei scrisori a fost confirmată de ministrul pentru Dialog Social, Liviu Pop, transmite RTV.

duminică, 21 octombrie 2012

Omul de afaceri turc Ahmet Caliskan, de la "Global Energy Group", a confirmat informaţiile publicate, de ziarul BURSA, referitoare la faptul că grupul său este interesat să dezvolte terminalul GNL (gaze naturale lichefiate) de la Constanţa. The Global Energy Group a precizat, însă, că încă nu are un sprijin guvernamental pentru acest proiect. "Suntem interesaţi să dezvoltăm un terminal GNL în România şi să asigurăm şi furnizarea de gaze", ne-a declarat Ahmet Caliskan. Domnia sa a adăugat: "Însă, asemenea proiecte necesită o susţinere puternică la nivel guvernamental (permise, garanţii guvernamentale etc.) şi stabilitate politică, ceea ce nu vedem deocamdată în această ţară. Suntem în aşteptare. Când şi dacă vom vedea dorinţă guvernamentală şi stabilitate politică, suntem pregătiţi cu experienţa şi capacitatea noastră financiară, comercială şi tehnică".
Potrivit omului de afaceri turc, în cazul României, un proiect start-up ar avea un buget de aproximativ 500 de milioane de dolari. "125 - 150 milioane de dolari ar fi investiţia noastră privată cash, 250 de milioane de dolari ar veni de la creditorii noştri internaţionali obişnuiţi şi 100 de milioane de dolari de la băncile locale din România", a adăugat domnul Caliskan. Potrivit domniei sale, "Global Energy Group" dezvoltă, în acest moment, terminale GNL în trei ţări: "În două dintre acestea, este vorba despre proiecte integrate - terminal plus alimentare, iar în cea de-a treia este vorba numai despre terminal. Suntem conectaţi la surse şi avem deja modele aplicabile. Ne finanţăm proiectele 25-30% din investiţie privată. Majoritatea investiţiei vine pe canalele noastre obişnuite, adică bănci multilateral dezvoltate şi bănci comerciale".
La Constanţa este nevoie de un terminal GNL pentru proiectul AGRI. (sursa bursa.ro)

sâmbătă, 20 octombrie 2012

Lipsa lichidităţilor din piaţă cu care se confruntă companiile de la noi, conduce la o încasare dificilă a creanţelor proprii şi determină companiile să caute soluţii cu ajutorul cărora să se protejeze împotriva unor dezechilibre financiare ale partenerilor, cu efecte asupra propriilor afaceri, reiese dintr-un comunicat remis redacţiei.
Indicatorii cu ajutorul cărora grupul Coface monitorizează şi analizează evoluţia comportamentului de plată al companiilor, arată o restrângere a lichidităţii aflate la dispoziţia companiilor în anul 2012, situaţie care s-a accentuat în ultima perioadă. Investiţiile pe termen lung sunt direct impactate de înrăutăţirea condiţiilor de finanţare. Companiile mici şi mijlocii au un potenţial de finanţare limitat, iar companiile medii şi mari înregistrează vulnerabilităţi faţă de şocurile externe.

vineri, 19 octombrie 2012

Bucuresti - ROMANIA -- Guvernul nu sustine proiectele de lege privind insolventa persoanelor fizice, a declarat purtatorul de cuvant al Executivului, Andrei Zaharescu. Potrivit acestuia, sunt doua legi: una initiata de 13 senatori PDL, iar cealalta de deputatul PNL Eugen Nicolaescu. In acest moment, proiectele de lege se afla in dezbatere in Parlament.
Potrivit acestora, procedura insolventei are ca scop acoperirea creantelor contra debitorului, iar in caz de faliment personal, bunurile debitorului vor fi lichidate in vederea acoperirii datoriilor sale, potrivit Agerpres.
Procedura insolventei se deschide la cererea debitorului care odata cu cererea recunoaste cu buna credinta ca se afla in stare de insolventa, sau la cererea creditorului care detine o creanta certa, lichida si exigibila contra debitorului.
Deschiderea procedurii insolventei pentru persoane fizice, precum si celelalte procese si proceduri aferente sunt in competenta teritoriala a tribunalului in raza teritoriala a caruia isi are locuinta statornica, domiciliul sau resedinta debitorul.
Proiectul de lege mai stabileste ca debitorul de buna credinta care, fie prin plan, fie prin plata anticipata, a acoperit un minimum de 75% din valoarea totala a creantelor acceptate in lista creditorilor, va beneficia de inchiderea anticipata a procedurii si de stergerea din toate registrele de publicitate si evidentele publice a consecintelor juridice ale insolventei.

joi, 18 octombrie 2012

Venirea în România a celor mai importanţi lideri europeni, Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, Herman van Rompuy, preşedintele Consiliului European, a mai multor comisari, inclusiv a Vivianei Reding, deosebit de critică faţă de România în ultima vreme, a cancelarului german Angela Merkel, pune Bucureştiul pe harta politică europeană a acestor zile. PDL, partidul gazdă al reuniunii (împreună cu UDMR), are toate motivele să se mândrească cu performanţa, dar nu trebuie uitat că România a fost aleasă ca ţară de desfăşurare a reuniunii pe când democrat-liberalii erau la putere. Între timp, aceştia au pierdut guvernarea şi au trecut şi printr-un moment delicat odată cu suspendarea lui Traian Băsescu şi un rezultat mai puţin mulţumitor la locale.
Miercuri vor lua cuvântul Jose Manuel Barroso, Angela Merkel, Herman Van Rompuy, Traian Băsescu. Alături de aceştia vor mai avea discursuri Wilfried Martens, liderul PPE din PE francezul Joseph Daul, premierul moldovean Vlad Filat, secretarul PPE Antonio Lopez-Isturiz, preşedintele APCE Jean-Claude Mignon, premierul Spaniei Mariano Rajoy, fostul preşedinte al Georgiei Mihail Saakashvili, premierul grec Antonis Samaras, vicecancelarul austriac Michael Spindelegger, premierul polonez Donald Tusk.
PPE este în acest moment cea mai influentă familie politică în Europa: are şefi de state şi guverne în 16 ţări membre UE şi în şapte ţări non-UE, preşedinţii Comisiei Europene şi Consiliului European, 13 membrii ai Comisiei Europene şi 271 de membrii ai PE.