miercuri, 3 octombrie 2012

Circa opt milioane de români (41% din populaţia ţării) locuiesc în zona seismică de intensitate mai mare sau egală cu VII pe scara Medvedev – Spoheuer – Karnik (până la 7 grade pe scara Richter), conform datelor furnizate duminică de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, cu ocazia prezentării echipamentelor achiziţionate în urma unei donaţii de 1,2 milioane lei a Petrom.
De asemenea, 7% dintre locuitorii ţării (circa 1,5 milioane persoane) se află în zona cu potenţial ridicat de producere a alunecărilor de teren sau afectată de alunecări primare/reactivate, 17% (circa trei milioane persoane) sunt dispuşi în zona cu potenţial mediu/scăzut de producere a lunecărilor de teren, 21% (circa patru milioane persoane) sunt afectaţi de inundaţii datorate revărsărilor unui curs de apă, scurgerilor de torenţi sau locuiesc în zone unde cantitatea maximă de precipitaţii înregistrată în ultimii 100 de ani depăşeşte 100 mm/24 ore.
Conform datelor IGSU, 13% din populaţia României (circa două milioane persoane) locuieşte în zona de influenţă a unui incendiu de pădure, 25% (circa cinci milioane persoane) în interiorul zonelor de planificare la urgenţă chimică, 1% (circa 200.000 persoane) în interiorul celor de planificare la urgenţă nucleară şi 24% (circa cinci milioane persoane) este dependentă de un sistem centralizat de utilităţi publice.

marți, 2 octombrie 2012

"Cred că există un număr mare de investitori care ar vrea ca Uniunea Europeană să se destrame"


Omul din spatele Fondului Proprietatea, preşedinte executiv al Templeton Emerging Markets Group, este de părere că la nivel mondial nu se poate vorbi de o criză reală, ci de una artificială, creată de speculanţi care şi-ar dori ca UE să se destrame. Guru pieţelor emergente recunoaşte că sunt îngrijorări cu privire la euro şi la ce se va întâmpla cu Uniunea Europeană, însă el spune că nu crede că lumea se confruntă cu o criză în sensul unor probleme majore. "Cred că există un număr mare de investitori care ar vrea ca Uniunea Europeană să se destrame", a arătat Mark Mobius. Întrebat de Claudiu Pândaru, invitat permanent la emisiunea "După 20 de ani", cine consideră că este în spatele crizei "fabricate", Mark Mobius a spus că este vorba despre speculanţi. " Este vorba despre oameni care nu îşi doresc reforma în primul rând şi de cei care nu îşi doresc o monedă euro puternică, sunt speculanţi. Cred că trebuie să fim foarte atenţi în tragerea unor concluzii şi luarea unor decizii greşite", a răspuns Mark Mobius, care şi-a manifestat convingerea că, drept rezultat al reformelor, Europa va deveni mai purternică."Sincer să fiu, nu cred că avem o criză. Cred că foarte multe dintre discuţiile despre o criză globală sunt inventate. Este adevărat că ritmul de creştere economică la nivelul Europei a încetinit, dar acesta este un lucru pe care l-am putut sesiza de mai multă vreme", a declarat Mark Mobius.....Pe de alta parte : Datoria publică a Spaniei va urca la 85,3% din PIB la sfârşitul anului 2012, apoi la 90,5% în 2013, cifre cu mult mai ridicate decât previziunile precedente, potrivit proiectului de buget pe 2013 prezentat ieri în Parlamentul de la Madrid, informează AFP, conform Agerpres.....Între timp... creste datoria Spaniei - aceasta era la un nivel relativ scăzut la sfârşitul lui 2011, în Uniunea Europeană (68,5% din PIB), ea va creşte semnificativ, guvernul având în vedere în special nevoile brute de finanţare de 207,173 miliarde de euro în 2012 (48,020 miliarde net) în contextul tensiunilor de pe pieţe, dornice să vadă ţara solicitând salvare financiare din partea Europei. Proiectul de buget pentru 2013 constituie calea pentru creştere economică, respectarea ţintei de deficit şi crearea de noi locuri de muncă, a explicat ministrul spaniol al Finanţelor, Cristobal Montoro, odată cu prezentarea măsurilor. Bugetul de stat pentru anul viitor porneşte de la premisa potrivit căreia scad cu 58% cheltuielile şi cresc cu 42% încasările la buget. De asemenea, proiectul prevede 63% dintre cheltuieli destinate sectorului social, menţinerea salariilor îngheţate în sectorul public, restricţii la noi angajări (care vor acumula reduceri de 3,9% ale cheltuielilor în administraţie), reduceri ale bugetelor ministerelor (un total de 8,9%), dar şi creşterea capitolelor bugetare destinate plăţii pensiilor, a dobânzilor la datoria de stat sau burselor pentru studenţi, odată cu menţinerea şi înmulţirea impozitelor sau crearea unei agenţii independente pentru supravegherea transparenţei fiscale - toate pentru respectarea ţintei de deficit de 4,5% din PIB pentru 2013, ţintă care presupune noi reduceri totale de 13 miliarde de euro.

luni, 1 octombrie 2012

Romania sub asediul delapidatorilor vestici si de peste ocean ...vezi de ce !

Într-un interviu acordat revistei germane Manager, CEO-ul OMV Gerhard Roiss a declarat că în România se va vedea o creştere uriaşă mulţumită rezervelor gigantice de petrol şi gaze găsite în Marea Neagră.
"În România am găsit în Marea Neagră o rezervă gigantică de petrol şi gaz, o descoperire de importanţă globală. Astfel că aici vom vedea o creştere uriaşă. În România am cumpărat cel mai mare operator de benzinării şi rafinării. Iar prin acest exemplu observăm că: noi deţinem nişa concernului European integrat", a declarat Gerhard Roiss, potrivit ziare.com.
Oficialul OMV crede că Nabucco ar putea fi utilizat nu doar pentru livrarea gazelor din Azerbaidjan (zăcământul Shah-Deniz) spre Europa, ci şi pentru cele extrase din Marea Neagră. Şeful OMV nu este îngrijorat de amânarea repetată a demarării construcţiei gazoductului deoarece livrarea gazului din Marea Neagră spre Europa ar putea începe abia din 2020 şi "nu are nici un rost să decidem în grabă soarta Nabucco".  Gerhard Roiss a explicat cum două treimi din producţia OMV vine din Austria şi România şi spune că cele două state reprezintă pieţe principale foarte stabile. „În România am găsit în Marea Neagră o rezervă gigantică de petrol şi gaz, o descoperire de importanţă globală. Astfel că aici vom vedea o creştere uriaşă. În România am cumpărat cel mai mare operator de benzinării şi rafinării. Iar prin acest exemplu observăm că: noi deţinem nişa concernului European integrat”, a mai spus şeful OMV.
Guvernul german a confirmat, ieri, că doreşte ca ajutorul financiar european în valoare de până la 100 de miliarde de euro oferit Spaniei să nu meargă direct la băncile din această ţară, ci la stat, care trebuie să-şi asume rolul de garant şi să-l înregistreze în conturile sale, relatează agenţia EFE, citându-l pe purtătorul de cuvânt al Ministerului german de Finanţe, Marianne Kothe, conform Agerpres.
"Poziţia germană" este că linia de credit convenită în luna iunie între Spania şi Eurogrup "nu poate fi folosită pentru recapitalizarea directă a sectorului bancar" spaniol, a precizat oficialul de la Berlin, adăugând că, în opinia guvernului ţării sale, fondul permanent de salvare, aşa-numitul Mecanism European de Stabilitate (MES), "va putea să împrumute direct băncile numai după ce supravegherea bancară unică la nivelul zonei euro va deveni operaţională". Opinia Germaniei este împărtăşită de Olanda şi Finlanda.    Guvernul de la Madrid insistă ca împrumutul european să fie acordat direct băncilor spaniole aflate în dificultate, pentru a evita creşterea şi mai mult a datoriei publice a Spaniei şi pentru că nu vrea să-şi asume vreo responsabilitate ce rezultă din garantarea returnării acestor sume, cum ar fi să răspundă în cazul în care băncile nu vor plăti.   Cât priveşte supravegherea bancară unică la nivelul zonei euro, Comisia Europeană consideră că aceasta ar putea deveni operaţională la începutul anului viitor, dar cancelarul german, Angela Merkel, nu crede în această posibilitate şi a cerut să nu fie grăbită punerea în practică a mecanismului.

duminică, 30 septembrie 2012

UDMR va înainta în Parlament un proiect de lege care să reglementeze respectarea proporţiei etnice în instituţiile publice, a declarat, joi, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad.
Intenţia a fost anunţată într-o conferinţă de presă în care primarul s-a referit, printre altele, la sentinţa dată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) la reclamaţia formulată de senatorul PC Dan Voiculescu cu privire la discriminarea românilor din Sfântu Gheorghe.
"CNCD a stabilit că reclamaţia a fost nefondată. În ce priveşte angajaţii de la Primărie nu s-a găsit niciun element care să arate că există o discriminare legată de etnie sau altceva", a declarat Antal Arpad.  Acesta a mai spus că în decizia CNCD este menţionat, însă, un lucru care i se pare deosebit de important, anume respectarea proporţionalităţii etnice în instituţiile bugetare.  "Important e că în această decizie a CNCD se vorbeşte despre ce am mai spus şi eu - că ar trebui ca autorităţile statului să fie atente la proporţionalitatea etnică în instituţiile bugetare (...) Drept urmare, prin intermediul parlamentarilor UDMR, vom propune o lege în acest sens care să acţioneze, bineînţeles, la nivel naţional în toate instituţiile publice de stat, nu doar în cele locale", a mai spus Antal Arpad.  La începutul acestui an, s-a depus o sesizare la CNCD privind o potenţială discriminare a cetăţenilor de naţionalitate română din municipiul Sfântu Gheorghe, arătând că printre cei 119 angajaţi ai Primăriei nu există nici un român, deşi în acest oraş trăiesc peste 14.000 de cetăţeni de această naţionalitate. AGERPRES

sâmbătă, 29 septembrie 2012

Presa rusă: Mechel vinde combinatele din România


Grupul metalurgic Rus "Mechel" a scos la vânzare numeroase active, inclusiv uzinele deţinute în România, şi doreşte să obţină 150 milioane de dolari pentru combinatele Mechel Târgovişte, Mechel Câmpia Turzii, Laminorul Brăila şi Ductil Steel Buzău, potrivit kommersant.ru.  Sursa citată afirmă că Mechel vrea să vândă patru combinate din România pentru suma totală de 150 milioane de dolari. Grupul vrea 46 milioane dolari pentru Mechel Târgovişte, 33 milioane de dolari pentru Mechel Câmpia Turzii, 32 milioane dolari pentru Laminorul Brăila, respectiv 39 milioane dolari pentru Ductil Steel Buzău.  Ca să îşi reducă datoriile şi ca să finanţeze un proiect minier, grupul rus a scos la vânzare numeroase active, printre acestea numărându-se companiile controlate prin firma Eastern European Steel Division SRL, care coordonează activităţile grupului în România.  Consiliul Director al Mechel a aprobat, vineri, vânzarea parţială sau totală a mai multor active din Rusia, România, Ucraina, Lituania, Bulgaria, Kazahstan şi Marea Britanie, care nu se mai încadrează în strategia companiei, se arată într-un comunicat al grupului. De asemenea, Mechel are nevoie de bani pentru a-şi reduce datoriile, care se cifrează la 9,4 miliarde dolari, şi pentru a finanţa exploatării miniere Elga. Printre activele considerate incompatibile cu strategia grupului se numără şi companiile controlate prin Eastern European Steel Division SRL, se spune în comunicat. Firma a fost înfiinţată în 2008 pentru coordonarea activităţilor din România.   Premierul Victor Ponta i-a cerut, săptămâna trecută, ministrului Economiei să verifice rapid dacă Mechel şi-a respectat angajamentele la combinatul de la Câmpia Turzii, ministrul delegat Liviu Pop anunţând însă deja, la jumătatea lunii septembrie, că a fost verificat contractul de privatizare, iar concluzia este că acesta a fost respectat.  Grupul este prezent în România din 2002 şi deţine Mechel Târgovişte, Mechel Câmpia Turzii, Ductil Steel Oţelu Roşu şi Ductil Steel Buzău, Laminorul Brăila şi Mechel Reparaţii Târgovişte. (sursa hotnews)