miercuri, 15 februarie 2012

VOI POSTA ACEST PARAGRAF PINA ROMANII VOR LUA AMINTE CA FONDURILE EUROPENE NU EXISTA DECIT DECLARATIV

Uniunea Europeana (UE) a intocmit o ‚lista neagra’ a celor mai vulnerabile tari din spatiul comunitar. Aceste tari trebuie sa adopte rapid masuri de austeritate pentru a nu ajunge in situatia Greciei. Pe aceasta lista figureaza tari precum Italia, Spania, Cipru si Ungaria. Romania nu este pe aceasta lista. De asemenea, UE are si o lista gri, a tarilor aflate sub observatie, acestea fiind Franta, Belgia, Marea Britanie, Slovenia si Bulgaria, informeaza publicatia italiana Corriere della Sera. Aceasta citeaza un document ce urmeaza sa fie perzentat astaz de Olli Rehn, comisarul european pentru Afaceri Monetare. Tara nu se afla nici pe aceasta lista.
VOI POSTA ACEST PARAGRAF PINA ROMANII VOR LUA AMINTE CA FONDURILE EUROPENE NU EXISTA DECIT DECLARATIV ---- Bugetul Uniunii Europene are o "lipsa" de 11 miliarde de euro datorata cererii de fonduri structurale, care a fost mai mare decât s-a prevăzut, afirmă comisarul european pentru buget, Janusz Lewandowski, într-un interviu publicat miercuri de cotidianul Financial Times Deutschland. UE a primit la sfârşitul lui 2011 facturi de 15 miliarde de euro pentru fonduri structurale, dar nu a putut onora decât o parte din acestea, a menţionat comisarul în interviul citat de AFP şi Bloomberg. Potrivit lui Lewandowski, responsabile de această situaţie se fac statele membre, pentru că au majorat bugetul pe 2012 cu doar 1,86% în comparaţie cu anul precedent, deci mai puţin decât rata inflaţiei. “Eu avertizasem că vor fi probleme”, a adăugat comisarul european. Remarcile lui Lewandowski survin în contextul în care europenii discută despre mijloacele de relansare a creşterii şi de îmbunătăţire a competitivităţii în Europa, una din măsurile cel mai des evocate fiind o mai bună alocare a fondurilor şi ajutoarelor europene.

Bucurestiul ...sub zapada - pe strazile adiacente marilor Bulevarde, nu putem merge nici pe jos - cu masina, nici vorba !!!

VOI POSTA ACEST PARAGRAF PINA ROMANII VOR LUA AMINTE CA FONDURILE EUROPENE NU EXISTA DECIT DECLARATIV ---- Bugetul Uniunii Europene are o "lipsa" de 11 miliarde de euro datorata cererii de fonduri structurale, care a fost mai mare decât s-a prevăzut, afirmă comisarul european pentru buget, Janusz Lewandowski, într-un interviu publicat miercuri de cotidianul Financial Times Deutschland. UE a primit la sfârşitul lui 2011 facturi de 15 miliarde de euro pentru fonduri structurale, dar nu a putut onora decât o parte din acestea, a menţionat comisarul în interviul citat de AFP şi Bloomberg. Potrivit lui Lewandowski, responsabile de această situaţie se fac statele membre, pentru că au majorat bugetul pe 2012 cu doar 1,86% în comparaţie cu anul precedent, deci mai puţin decât rata inflaţiei. “Eu avertizasem că vor fi probleme”, a adăugat comisarul european. Remarcile lui Lewandowski survin în contextul în care europenii discută despre mijloacele de relansare a creşterii şi de îmbunătăţire a competitivităţii în Europa, una din măsurile cel mai des evocate fiind o mai bună alocare a fondurilor şi ajutoarelor europene.
(Sursa: Capital.ro)Capitala României se află pe locul 32 din 200 în funcţie de creşterea economică înregistrată în 2011, conform raportului “Global MetroMonitor 2011: Volatility, Growth, and Recovery”. Bucureştiul este unul dintre oraşele care a crescut cel mai mult în ceea ce priveşte veniturile şi ocuparea forţei de muncă, conform raportului care categorizează 200 dintre cele mai mari oraşe (arii metropolitane) ale lumii. Capitala a urcat de pe poziţia 196 în perioada 2009-2010 pe locul 32 anul trecut, revenindu-şi mult mai rapid decât alte oraşe din criza economică. Alte capitale care au cunoscut o creştere similară sunt Praga şi Varşovia. Bucurestiul a ocupat în perioada 1993-2007 locul 52, iar în perioada 2007-2010 poziţia 144 cu venituri pe minus (-5,6%). În perioada 2010-2011 veniturile în Bucureşti au crescut cu un procent, iar numărul de angajaţi cu 4%. În raport se mai precizează că 90% dintre oraşele cu cea mai rapidă creştere economică sunt situate în afara Americii de Nord şi a Europei de Vest.



luni, 13 februarie 2012

Circa 3.000 de internauţi români îşi vor putea verifica viteza reală a conexiunii de internet cu ajutorul unui proiect derulat de Comisia Europeană (CE). La nivelul Uniunii Europene vor fi selectate în total circa 100.000 de peroane a căror conexiuni la internet vor fi monitorizate pe banii CE, internauţii urmând să primească la sfârşitul fiecărei luni un e-mail cu detalii privind calitatea conexiunii lor....Pentru voluntariat, abonaţii de Internet din România trebuie doar să se înregistreze pe site-ul SamKnows, care aparţine companiei britanice omonime, specializată în măsurarea vitezei conexiunilor de tip broadband, cea care a câştigat licitaţia pentru acest proiect al CE. La scurt timp de la înregistrare, ei vor primi un dispozitiv "whitebox" special conceput, care se va instala la conexiunea de Internet. Când voluntarii nu accesează Internetul, dispozitivul va rula o serie de teste automate pentru măsurarea vitezei şi a performanţei conexiunii. La sfârşitul fiecărei luni, utilizatorii vor primi prin e-mail un raport care va conţine rezultatele testelor din luna respectivă şi o viteză medie a conexiunii lor de date. În plus, primii 1.000 de participanţi înscrişi vor avea sansa să câştige, prin tragere la sorţi, un iPad2.

duminică, 12 februarie 2012

Intrebare : S-au inclus fonduri structurale in Bugetul Romaniei?

Bugetul Uniunii Europene are o "lipsa" de 11 miliarde de euro datorata cererii de fonduri structurale, care a fost mai mare decât s-a prevăzut, afirmă comisarul european pentru buget, Janusz Lewandowski, într-un interviu publicat miercuri feb. 08. 2012, de cotidianul Financial Times Deutschland....Nu se declara Cod Rosu, fiindca in acele conditii, Romania ar trebui sa ceara fonduri de la UE - Fondul de Solidaritate - daca nu mai sunt bani, va iesi la iveala acet lucru iar presa va prelua informatia cu surle si trimbitze....Inreb si eu : este adevarat ca in Bugetul Romaniei s-au inclus fonduri structurale care nu exista la nivel european decit declarativ ???!!!...se pare ca DA!!!

sâmbătă, 11 februarie 2012

TUPEU SECURISTIC, NEPASARE, INDIFERENTA SI OBRAZNICIE

TUPEU SECURISTIC, NEPASARE, INDIFERENTA SI OBRAZNICIE ---Președintele, CARUIA I S-A OFERIT PRIVILEGIUL DE A SERVI ROMANIA (PRIN VOTUL CETATENILOR si care este platit sa serveasca pe cei care l-au ales de altfel) se dovedește complet dezinteresat de soarta oamenilor înzăpeziți de mai bine de o săptămână, preferând să se relaxeze la munte. Traian Băsescu şi soţia sa se află de vineri seară la vila de protocol din Predeal, unde ar urma să rămână până duminică dimineaţă. Băsescu s-a cazat la vila de protocol, unde a mers şi de Revelion.


Premierul Mihai Răzvan Ungureanu (PERSONAJ PLATIT SA SE AFLE IN SLUJBA CELOR ALE CAROR INTERESE ESTE DESEMNAT SA SERVEASCA) a mers sâmbătă și în județul Buzău după ce a fost în Vrancea. În județul Buzău, mii de oameni sunt în continuare în nămeți, dar Ungureanu e nemulțumit că aceștia nu participă la deszăpezire, în condițiile în care unii nu pot ieși nici din case. "Este inadmisibil ca militarii să dezăpezească şi cetăţenii să stea la căldură. În asemenea situaţii nu ne văicărim. Nu putem plăti lenea la nesfârșit", a spus premierul, UITIND CA IN SATELE ROMANIEI AU RAMAS BATRINI DE PESTE 60 DE ANI A CAROR PUTERE ESTE LIMITATA. TINERII FIIND "ALUNGATI" DE POLITICILE ECONOMICE ALE CELOR CARE AR TREBUI SA NE SERVEASCA!

vineri, 10 februarie 2012

Economia Uniunii Monetare se va redresa gradual pe parcursul lui 2012.

MARIO DRAGHI B.C.E. - "Indicatorii disponibili confirmă unele semne preliminare de stabilizare, la un nivel redus, a activităţii economice", a afirmat Mario Draghi, după şedinţa consiliului guvernatorilor privind dobânda cheie. În opinia sa, economia uniunii monetare se va redresa gradual pe parcursul lui 2012. BCE a decis să menţină dobânda de politică monetară la nivelul minim record de 1%, aşa cum anticipau analiştii. Dobânda Euribor pe termen de trei luni, principalul indicator al operaţiunilor de creditare pe piaţa interbancară din Europa, a scăzut ieri feb. 09.2012 pentru a 36-a zi consecutiv, înregistrând astfel cea mai lungă perioadă de declin din ultimii doi ani şi jumătate. Scăderea este determinată de nivelul foarte ridicat al lichiditatilor din sistemul bancar. Rata Euribor la trei luni a coborât cu 0,007 puncte procentuale, la 1,070%, conform Federaţiei Bancare din Europa, nivelul fiind cel mai redus palier din ianuarie 2011 si până în prezent. Dobânda Euribor a scăzut în fiecare zi după ce Banca Centrală Europeană a decis, în decembrie 2011, să acorde credite pe trei ani în valoare de 489 miliarde de euro. Amintim că băncile comerciale au constituit depozite overnight record la BCE, în luna ianuarie: 528 miliarde euro în total. Curent, aceste depozite se situează la 495 miliarde euro, o suma de proportii.


Basescu minte ...mitul "fondurilor Europene" , este chiar un "MIT"...





Bugetul Uniunii Europene are o "lipsa" de 11 miliarde de euro datorata cererii de fonduri structurale, care a fost mai mare decât s-a prevăzut, afirmă comisarul european pentru buget, Janusz Lewandowski, într-un interviu publicat miercuri de cotidianul Financial Times Deutschland.