BUCURESTI - Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care are ca obiect reglementarea drepturilor şi obligaţiilor părţilor în ceea ce priveşte contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum şi modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori. Actul normativ transpune la nivel naţional dispoziţiile Directivei nr. 2014/17/UE şi reglementează unele aspecte specifice pieţei şi practicilor naţionale. Ordonanţa se aplică tuturor contractelor de credit ce au ca obiect transferul dreptului de proprietate asupra unui bun imobil ori ce sunt garantate cu bunuri imobile, respectiv contractelor de credit legate în vreun fel de bunuri imobile destinate consumatorilor. Prin consumatori se înţelege persoanele fizice, inclusiv codebitorii, ce acţionează în scopuri care se află în afara activităţii sale comerciale sau profesionale. Ordonanţa cuprinde prevederi referitoare la informarea corectă şi completă a consumatorilor care solicită credite imobiliare sau garantate cu ipotecă. Informarea se referă atât la publicitatea produselor bancare, cât şi la informarea precontractuală a consumatorilor. Este vorba atât despre informaţii generale, care trebuie să fie corecte, clare şi să nu fie susceptibile de a induce în eroare, cât şi despre informaţiile personalizate de care consumatorul are nevoie pentru a compara produsele de credit disponibile pe piaţă, a evalua implicaţiile lor şi a decide în cunoştinţă de cauză dacă încheie sau nu un contract de credit. Aceste informaţii sunt oferite prin intermediul Fişei Europene de Informaţii Standardizate (FEIS). Aceste informaţii vor fi oferite în timp util, dar nu mai puţin de 15 zile calendaristice înainte de semnarea unui contract. Informaţiile cuprinse în FEIS nu pot fi modificate şi reprezintă un angajament ferm pentru creditor.
vineri, 16 septembrie 2016
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu