Fondul Atlas, constituit în grabă pentru susţinerea încrederii în sistemul bancar italian, a cumpărat întrea¬ga emisiune de acţiuni a băncii Popolare di Vicenza, cu o valoare de 1,5 miliarde de euro, în condiţiile în care "subscrierea acesteia de către UniCredit ar fi determinat necesitatea majorării capitalului şi pentru cea mai mare bancă din Italia". O ştire de săptămâna trecută din Wall Street Journal, preluată şi de ziarul BURSA, arăta acelaşi lucru: constituirea fondului Atlas şi "salvarea" Popolare di Vicenza a avut ca scop secundar protejarea celei mai mari bănci din Italia. Conform unor surse din rândul investitorilor dar şi unor declaraţii ale oficialilor de la Roma, "încrederea în directorul executiv Federico Ghizzoni şi conducerea de top a băncii a fost erodată în mod dramatic de eşecul intermedierii majorării de capital la Popolare di Vicenza", după cum scrie FT. Majorarea forţată a capitalului UniCredit ar fi avut loc pe fondul "îngrijorărilor legate de capacitatea îndeplinirii obiectivelor pentru următorii trei ani, conform planului prezentat în noiembrie 2015", în condiţiile temerilor legate de "capitalizare, profitabilitate şi calitatea managementului". Unul dintre primii 10 acţionari ai băncii consideră că UniCredit are nevoie oricum de o majorare a capitalului, conform articolului din FT, dar aceasta "nu se poate realiza cu actuala conducere, care a pierdut încrederea pieţei". Un alt acţionar important a declarat la începutul anului, pentru cotidianul La Repubblica, că "deşi Ghizzoni este un bun bancher, poate banca are nevoie de o schimbare radicală". Actualul director executiv de la UniCredit ocupă poziţia din 2010, când Consiliul Directorilor l-a înlăturat pe Alessandro Profumo în urma evoluţiei slabe a preţului acţiunilor. În faţa a ceea ce pare un "asalt" concertat al pieţei împotriva celei mai mari bănci din Italia, directorul său executiv, FedericoGhizzoni, este "calm şi raţional", după cum a declarat o persoană apropiată de acesta pentru Financial Times.
luni, 30 mai 2016
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu