Banca Centrală Europeană (BCE) ar urma să decidă la o reuniune organizată miercuri oprirea tipăririi bancnotei de 500 de euro, potrivit unor surse citate de Wall Street Journal ...Bancnotele şi monedele euro circulă începând din anul 2002 iar în 2013 BCE a demarat tipărirea celei de-a doua serii de bancnote euro, începând cu cea de 5 euro. Ulterior au fost tipărite noi bancnote de 10 şi 20 de euro. "Există o majoritate în cadrul Consiliului guvernatorilor să se renunţe la bancnota de 500 de euro, ceea ce înseamnă că seria Euro 2 nu va mai include şi bancnota de 500 de euro", a declarat o sursă din interiorul BCE. O astfel de decizie ar reprezenta o mică victorie pentru cei care susţin că bancnotele mari facilitează finanţarea criminalităţii. Însă chiar şi în conformitate cu planul aflat în discuţie, bancnotele de 500 de euro vor rămâne în circulaţie timp de mai mulţi ani, putând fi utilizate în continuare la plată şi de asemenea vor putea fi răscumpărate la ghişeele băncilor centrale după ce nu vor mai fi tipărite. Un oficial din zona euro a declarat că această opţiune are legătură cu "tradiţia Germaniei", care a garantat posibilitatea răscumpărării permanente a fostelor mărci germane la ghişeele Bundesbank. Acest oficial a precizat însă că mai rămân de rezolvat unele chestiuni, precum cea referitoare la obligativitatea dezvăluirii modului în care persoanele au intrat în posesia bancnotelor de 500 de euro dacă este vorba de o sumă mai mare de un anumit prag, adaugă wsj.com.
miercuri, 4 mai 2016
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu