Israelul speră că va relua în curând cu guvernul egiptean discuţiile pentru a face export de gaze naturale, a declarat ministrul israelian al energiei după ce autorităţile de la Cairo au oprit negocierile în urma unei amenzi decise într-un proces de arbitraj, scrie Bursa. Înghețarea negocierilor dintre cele două state a urmat deciziei Curții de Arbitraj Internațional de la Paris, care a decretat că guvernul egiptean trebuie să plătească Israelului o sumă de 1,73 miliarde de dolari în contul contractelor de livrare care au fost suspendate de Cairo. Oprirea livrărilor a provocat pagube semnificative companiei de electricitate Israel Electric, spune ministerul energiei din Israel. “Statul Israel acordă o mare importanţă legăturilor sale energetice cu Egiptul şi speră că, datorită legăturilor bilaterale, strânse, va fi posibil să facă curând progrese în problema gazelor. Israelul trebuie să-şi dezvolte rapid zăcămintele sale de gaze offshore pentru a-şi asigura securitatea energetică”, a declarat ministrul israelian al energiei, preluat de Agerpres. De asemenea, Israelul intenţionează să-şi extindă exporturile de gaze spre Iordania, Turcia şi Europa Occidentală, a adăugat oficialul israelian. În paralel cu discuțiile duse de cele două guverne, companiile care dezvoltă zăcământul offshore Leviathan au anunţat că vor continua negocierile cu firmele private din Egipt care nu au luat parte la procesul de arbitraj. Potrivit informațiilor obținute de Bloomberg, un grup egiptean de companii negociază achiziţionarea din Israel a patru miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an, în următorii 10 – 15 ani.
miercuri, 16 decembrie 2015
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu