'Până în anul 2060, populaţia în vârstă de muncă (15 - 64 ani) se va reduce cu 44,0%, ajungând la aproximativ 7,506 milioane persoane. Scăderea populaţiei de 15 - 64 ani va fi moderată până în anul 2030 şi mai accentuată spre sfârşitul orizontului de proiectare (anul 2060), principalul factor al acestei evoluţii fiind scăderea naturală a populaţiei', precizează INS. În profil teritorial, populaţia de 15 - 64 ani va înregistra o scădere în toate regiunile ţării. Până în anul 2060 este anticipată o diminuare mai accentuată a populaţiei în regiunile Sud-Muntenia (cu aproape 1,139 milioane locuitori) şi Sud-Vest Oltenia (cu aproximativ 820.000 locuitori). Diminuări ale populaţiei între 603.000 şi 695.000 persoane se vor mai înregistra în regiunile Centru, Nord-Est şi Nord-Vest. Regiunile Sud-Vest Oltenia şi Vest vor continua să se încadreze, în anul 2060, în grupul celor cu cel mai mic număr al populaţiei adulte în vârstă de muncă (15 - 64 ani), la polul opus menţinându-se regiunile Nord-Est, Nord-Vest şi Bucureşti-Ilfov Potrivit Institutului, pentru ambele sexe, o scădere semnificativă se va înregistra la grupele de vârstă 25 - 34 de ani şi 35 - 44 de ani. 'Pe termen scurt, până în anul 2030, populaţia în vârstă de 15 - 64 ani se va menţine în jur de 12 milioane. După anul 2030, în populaţia în vârstă aptă de muncă vor începe să intre generaţiile mai puţin numeroase, născute după anul 2010. De aceea, segmentul 15 - 24 ani se va diminua treptat, ajungând să reprezinte, în anul 2060, 15,5% din totalul populaţiei de 15 - 64 ani. Grupele 'mature' de 35 - 44 ani din cadrul populaţiei apte de muncă se vor diminua în paralel cu creşterea populaţiei în prag de pensionare, creând în timp dezechilibre pe piaţa muncii. Dacă la 1 ianuarie 2015 ponderea populaţiei de 35 - 44 ani a fost de 23,1% din totalul populaţiei în vârstă de muncă, în anul 2060 ponderea populaţiei de 35 - 44 ani se va reduce la 19,5%. Ponderea populaţiei în vârstă de 55 - 64 de ani va creşte de la 20,3% (în anul 2015) la 23,7% din totalul populaţiei în vârstă de muncă (în anul 2060)', spune INS.
joi, 12 noiembrie 2015
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii:
Tănase scrie că nu se aştepta ca parlamentarii liberali să accepte o asemenea propunere. El avertizează că premierul Dacian Cioloş va avea probleme să plătească salariile, dacă Executivul său va primi girul Parlamentului.
Pute a alegeri, dragii mei. Sincer, mă aşteptam ca măcar liberalii să se opună unei asemenea prostii populiste care va ruina echilibrele economiei. Mai ales că nici nu sunt bani în visterie, aşa cum se pretinde. Il veţi auzi pe Cioloş spunînd asta în 2-3 săptămîni. Credeam că PNL va vota contra, aşa cum a promis public. Alina Gorghiu, după acest vot scandalos, a pasat chestia lui Cioloş, zicînd că PNL aşteaptă un studiu de impact. Normal era să se procedeze invers. Intîi studiul de impact şi abia apoi – in fcţ de rezultat – să dea votul. Acum prinde orbul scoate-i ochii. Treaba s-a consumat.
Numărul studenţilor şi profesorilor universitari africani care iau parte la un program de schimb în domeniul educaţiei cu UE urmează să fie dublat anul viitor, faţă de nivelul din 2014.
Planul abordează de asemenea îngrijorări africane cu privire la faptul că lupta împotriva migraţiei ilegale poate afecta sumele de bani trimise familiilor, acasă, de către migranţi africani care muncesc în UE. ONU estimează că aceste sume de bani pot oferi economiei africane sume de două ori mai mari decât ajutoarele oficiale.
Recunoscând plângeri potrivit cărora africanii plătesc taxe prea mari pentru a trimite bani acasă - 10% sau mai mult în unele cazuri - guvernele se angajează prin acest plan să reducă aceste costuri sub 3% până în 2030 şi încurajează o reducere substanţială a costurilor acestor transferuri în următorii cinci ani.

Trimiteți un comentariu