luni, 20 iulie 2015

Miniștrii de finanțe din zona euro au aprobat lansarea negocierilor privind un al treilea plan de ajutor pentru Grecia, după ce Parlamentul elen a aprobat prima serie de reforme cerută de creditorii internaționali ai Atenei, transmite AFP.  "Eurogrup salută adoptarea de către Parlamentul grec a tuturor condiţiilor specificate în declaraţia summitului euro din 12 iulie", se arată într-o precizare a miniştrilor de finanţe de la finalul unei conferinţe telefonice.  "Am decis astăzi (joi - n.r.) să acordăm în principiu Greciei un sprijin financiar pentru o perioadă de trei ani", au precizat miniștrii de finanțe într-un comunicat transmis la sfârșitul conferinței....Vicepremierul bulgar Rumiana Bacivarova Bulgaria transmite că ţara este reticentă faţă de participarea la finanţarea de urgenţă a Greciei, precizând că apelul Comisiei Europene către statele membre ale Uniunii Europene de a ajuta Atena cu noul program de asistenţă nu este privit "pozitiv" de guvernul de la Sofia, transmite BTA.  Bulgaria nu şi-a anunţat deocamdată poziţia, însă direcţia spre care se îndreaptă aceasta "nu este către un răspuns pozitiv", le-a declarat Rumiana Bacivarova reporterilor.  Comisia Europeană a solicitat Bulgariei, ca şi celorlalte opt state din Uniunea Europeană nemembre ale zonei euro, să contribuie printr-o garanţie la finanţarea de urgenţă a Greciei de aproape 13 miliarde de euro.  "Noi respectăm cu stricteţe regulile UE şi credem că de la ţări precum Bulgaria, care urmează regulile în pofida tuturor dificultăţilor şi care nu au resurse, nu ar trebui să se aştepte să salveze state care nu au respectat regulile", a explicat vicepremierul bulgar.  Rumiana Bacivarova a menţionat că discuţiile pe această temă vor continua, decizia finală a Bulgariei urmând să fie anunţată de premierul Boiko Borisov.

Niciun comentariu: