marți, 10 iunie 2014

Laszlo Trocsanyi, judecătorul propus de premierul Viktor Orban pentru a prelua portofoliul Justiţiei de la Budapesta, a declarat că susţine principiul identităţii constituţionale în faţa „legislaţiei disimulate” a UE, deoarece Ungaria nu şi-a cedat suveranitatea.
UE doreşte să-şi extindă domeniile de competenţă ale legislatiei, fapt care dăunează subsidiarităţii, adică principiului că deciziile ar trebui luate la nivelul la care iau naşte problemele ce trebuie rezolovate, a spus Laszlo Trocsanyi în fără comisiei pentru afaceri juridice a parlamentului, în timpul audierilor.
Ministerul Justiţiei, în opinia ministeriabilului, ar trebui să ajute Comisia Europeană să aplice principiul subsidiarităţii şi să avertizeze dacă legislaţia în pregătire violează acest principiu.
Laszlo Trocsanyi a declarat că reacţiile privind Ungaria după declanşarea a mai multor proceduri de infringement împotriva Budapestei au fost “excesive şi exagerate”. În acest moment, Ungaria este supusă la nu mai puţin de 19 asemenea proceduri.
Comisia parlamentară a susţinut candidatura lui Laszlo Trocsanyi cu şase voturi pentru, unul împotriva si două abţineri.

luni, 9 iunie 2014

Toate sanctiunile si amenintarile la adresa Rusiei nu au facut altceva decat sa aiba efect invers asupra clicii corporatisto-financiare Vestice si sa grabeasca constituirea unui nou sistem financiar Estic.
Reorientarea si mai apoi crearea unui sistem financiar independent in Rusia era lucrul de care se temeau cel mai tare bancherii de pe Wall Street si City of London.
Acest lucru va duce inevitabil la o catastrofa pentru SUA/Marea Britanie si UE, cu exceptia acelor tari europene care au intuit situatia si si-au reorientat economiile spre Est. Rusia, China, precum si tari din spatiul eurasiatic vor beneficia din plin.
Bravo SUA si UE, datorita comportamentului lor agresiv si provocator, au reusit sa accelereze acest proces cu cel putin 10 ani. Presedintii Rusei, Kazahstanului si Belarus au anuntat oficial ca Uniunea economica formala vamala a Uniunii Eurasia vor fi accelerate si finalizate pana in 2015, iar aceasta va adopta o noua moneda Altyn. Vladimir Putin a anuntat ca Altyn ca noua moneda a Eurasiei era planificat sa fie introdusa in 2025, dar datorita sanctiunilor SUA/UE impotriva Rusiei aceasta va apare in 3-5 ani.
In mod eficient Rusia trage un semnal de alarma ,,partenerilor occidentali?, ca Putin este
disponibil la o cale diplomatica si amiabila in timp ce interesele Rusiei sunt incalcate in occident. Acest anunt vine sa completeze anuntul precedent in care Rusia preciza ca este pe cale de a dezvolta propriul sistem de plata universal, dupa ce Visa si MasterCard au incercat blocarea tranzactiilor din Rusia. Visa si MasterCard au revenit asupra acestei decizii dar prejudiciul a fost deja facut.
Rusia ar putea dezvalui lumii noul sau sistem de plata suveran cat mai curand in acest an. Noul sistem rusesc va fi legat la sistemele de plati suverane chinez si japonez, care este acceptat in peste 70 de tari.
Acest sistem de plata va fi adoptat in cele din urma de catre Uniunea Eurasiatica.
In cele din urma, Uniunea Eurasiatica ar putea deveni si uniune militara, ca contraparte a NATO.
Initiativa de a crea o noua moneda a venit din partea presedintelui kazah, Nursultan Nazarbayev in 2012 iar Vladimir Putin a fost de acord.
Altyn inseamna aur. Cuvantul este de origine turca. Familia de limbi turcice include limbi vorbite de popoarele siberiene, tatari, mongoli si kazahi.
Rusia a fost intotdeauna o tara multinationala, iar limbile turcice au fost unele din cele mai vorbite in tara. In timpurile antice si medievale, rusii au avut schimburi economice si legaturi foarte stranse cu Asia si Orientul Mijlociu. Drumul Matasii si alte rute comerciale importante din Est treceau prin Rusia. Rusii medievali vorbeau curent limbile turcice ca si limba lor materna.De ce Altyn ? Altyn a fost numele unei vechi monede de aur folosite de catre rusi pe scara larga in comertul lor cu vecinii turci sau arabi. Mai tarziu in evul mediu, Altyn sau ,,altynnik? a devenit una din cele mai obisnuite monede din Rusia.
Astfel Altyn ( aur ) ? este denumirea elocventa.
Prin aceasta moneda, Uniunea Eurasiatica, impreuna cu China ( Yuanul ), trimite un semnal ca se vizeaza standardul de aur, care va duce la disparitia dolarului ca moneda de rezerva mondiala.
Rusia este unul dintre cei mai mari producatori de aur, recent a deschis o noua exploatare aurifera in Urali, in acelasi timp impreuna cu China fiind si importatori mari de aur. Rusia recunoaste oficial rezerva sa de aur la 1000 de tone, dar sigur este de cateva ori mai mare. China la randul sau a anuntat ca si-a crescut rezerva de la 1000 de tone la aprox. 3000, dar deasemenea mai inmultiti cu 2 sau 3.
Kazahstanul detine rezerve considerabile de aur pe langa cele de petrol si gaze precum si terenuri fertile.
Potrivit lui Paul Craig Roberts si alti analisti, rezervele de aur ale SUA au fost imprumutate dealerilor, care au vandut aurul, cu scopul de a tine iluzia preturilor mici la aur, dolarul stabil si economia solventa; pe scurt de a amana caderea dolarului ca moneda de rezerva mondiala. O mare parte din rezerva de aur a trebuit sa fie livrata Chinei pentru a acoperi obligatiunile de acum 50 de ani in urma( vestita intelegere de la Breton Woods). SUA a fost de mult timp suspectata ( de lipsa aurului ), dar acum este recunoscut de majoritatea observatorilor ca Fort Knox (unde se tinea rezerva de aur a SUA) este gol. Public s-a
anuntat ca ar detine cca. 8000 de tone de aur dar, nu stie nimic pentru ca auditul rezervei de aur nu este permis.
Se crede ca dezastrul bancar din Cipru s-a petrecut si datorita faptului ca Rusia si China faceau contractele de tranzactii al aurului de pe piata mondiala prin aceasta tara. Occidentul a dus premeditat Cipru in faliment pentru a lovi in Rusia si China. Se pare ca SUA au reusit sa incetineasca temporar achizitiile de aur ale Rusiei si se apleaca acum asupra Indiei pentru a incetini importurile de aur.
Populatia Indiei este considerat cel mai mare detinator si cumparator de aur din lume. Se estimeaza ca detinatorii privati ar detine in aceasta tara in total cca. 25.000 de tone de aur. Deoarece in ultimii ani SUA si-a folosit cea mai mare parte din rezervele sale de aur pentru a crea o iluzie a dolarului solvent, a trebuit sa gaseasca mai mult aur in alta parte, atunci cand China a inceput livrarile exigente pe contractele sale de aur. Se avea incredere in rezerva de la FED din New York, dar curand s-a demonstrat ca aurul nu exista dupa ce Germania si-a cerut aurul inapoi. Din cele 1500 de tone ale Germaniei stocate la FED-NY, aceasta acerut doar 400 de tone inapoi. Aceasta cantitate nu a putut fi pusa la dispozitie. Germania a facut o concesie, spunand ca accepta in transe pe parcursul a 7 ani, la o rata de 50 de tone pe an. In primul an SUA a putut da inapoi Germaniei doar 5 tone..!! Aceasta a fost declansarea neincrederii mondiale la adresa SUA. Sistemul economic si financiar al capitalismului si a economiei de consum se prabuseste.
Redistributia puterii se intampla deja, energia trece treptat de la Vest la Est.
Toate acestea se intampla conform legii ciclicitatii universale sau alternatei universale.
In timpurile medievale centrul comertului mondial si bogatiile au fost Asia, Rusia si Orientul Mijlociu. In acelasi timp cu Europa care avea o economie  saraca, devastata de razboaie feudale devastatoare.
Pe cand Paris si Londra erau locuri sumbre, mizerabile si nedorite, Rusia era denumita ,,tara
celor o suta de orase cu cupole aurite? . De fapt au existat peste 240 de orase in Rusia cu acest statut in acel timp. In timp ce Europa trecea prin intunecatul Ev Mediu, Orientul Mijlociu a cunoscut epoca de aur punctata cu progrese incredibile in stiinta, arta, medicina. China si India au fost locuri de dorit cu bogatii nespuse, care au fost un vis al fiecarui comerciant si calator.
Acest ciclu s-a incheiat, centrul economico-financiar se schimba si trece din nou in Orient, dar completez ca totusi pentru putin timp, deoarece vom trece de data aceasta la economia bazata pe resurse si la o economie globala pentru oameni si umanitate. Dar acest pas este necesar ca ceva tranzitoriu pentru a prabusi definitiv sacalii din Occident care devasteaza planeta premeditat.
Prin tot acest deceniu si deceniul care urmeaza oamenii se vor confrunta cu aceasta schimbare revolutionara, daca nu se va petrece o trezire brusca in masa si pana in 2020, poate vom trai in conditiile economiei bazate pe resurse si fara bani, eu mai cred in asta inca!
Suntem prezenti la o transformare fundamentala a arhitecturii mondiale existente, in ceva complet diferit. Noile centre de putere din Orient sunt in crestere, in timp ce cele vechi din Occident sunt pe moarte. Capitalismul sec.20 si socialismul au fost doua fete ale aceleiasi monede, menite a se opune unul altuia. Vechiul sistem capitalist este acum pe moarte.
In anii ?90 cand sistemul socialist s-a prabusit odata cu destramarea URSS, ar fi trebuit ca si capitalismul sa se opreasca. Dar acesta s-a bucurat de un succes trecator peste cadavrele tarilor foste socialiste. Acum a sosit ceasul sau cel de pe urma !
Cand acel sistem s-a prabusit a facut-o rapid si-n liniste. SUA nu va face asta. Va incerca prin orice mijloace sa traga dupa ele pe oricine in abisul sau intunecat. Nu este vorba despre capitalism vs socialism, acesta nici nu a existat, totul a fost pentru controlul lumii !
Imperiul Corporatiei SUA, cum isi definesc in prezent americanii propria tara, va pretinde cu disperare ca detin controlul. Ei vor face orice, cat de dificil ar fi, pentru ca vreo tara anume sa treaca la noul sistem, prin sabotaj, amenintare si santaj sau instigare la conflicte si haos. Am vazut toate acestea in Serbia, Irak, Afganistan, Libia, Siria si in prezent in Ucraina. Acesta
este modus operandi care caracterizeaza SUA. Guvernul SUA nu este capabil sa admita greselile si sa mearga mai departe cu demnitate.
Povara datoriei SUA si al statelor UE creste, economia lor se clatina si astfel SUA devine tot mai disperata de a incetini progresul modelului alternativ Eurasiatic de dezvoltare. Numai anul trecut SUA au suferit lovituri umilitoare ca urmare a scandalului NSA/Snowden si fiasco-ul din Siria. Actiunile SUA de a submina alte tari va continua, dar asta le va demasca si le va prabusi pe ele insele.
Crearea alternativei garantate cu aur si / sau garantate cu resurse naturale si economii, juxtapuse cu monedele de hartie fara valoare din Vest si scoase din sistemul economic occidental in prabusire si corupt, va continua.
Pana la urma criza Ucraineana nu a facut decat accelerarea procesului de colaps al economiei occidentale in acelasi timp cu cristalizarea noii economii eurasiatice si a contrabalansarii polilor de putere planetara, dar cu un alt scop si statut.
Va intrebati unde se afla ROMANIA?? Romania este vanduta Occidentului, in special americanilor. Suntem speranta iesirii din colaps a SUA. Rosia Montana, gazele, petrolul, padurle, apele valoreaza mii de miliarde de dolari!! E usor de observat ca aceste bogatii nu ne mai apartin iar noi, natiunea, dormim in "bocanci".
Mergem in continuare la vot si ne "sinucidem lent si sigur".
Ni s-au ascuns si ni se ascund in continuare adevaruri cutremuratoare. Americanii ne considera in continuare un popor usor de manevrat si usor de mituit. Aici ei spera sa isi faca un "culcus" pentru a trasa granita de Est a NATO si astfel, fiind de fapt o tara ocupata, vom da resursele naturale "sub amenintarea armelor".  Dupa un timp, cand Romania va fi o tara secatuita, poluata, cu o populatie decimata, ei se vor retrage...toate acestea datorita conducatorilor nostri dragi cumparati pe bani grei.
Vom privi acum cu regret spre Uniunea cea bogata din spatiul euroasiatic in conditiile aratate mai sus. De-a lungul istoriei moderne, noi am fost mereu in partea opusa care ne-a adus numai nenorociri!

duminică, 8 iunie 2014

Usa Uniunii Europene (UE) este deschisa pentru investitiile chineze, iar discutiile programate saptamana urmatoare intre UE si China in privinta protectiei investitiilor ar putea fi un pas important in consolidarea legaturilor economice, a declarat joi comisarul european pentru economie, Olli Rehn.
"Consideram binevenite investitiile chineze in Europa si vrem sa lucram la un acord care sa faciliteze accesul la piata in ambele sensuri - ca pe o strada cu dublu sens. Ar trebui sa faciliteze si protectia investitiilor, precum si tratamentul la nivel de state, astfel incat sa avem conditii egale", a declarat comisarul Rehn, intr-o conferinta de presa la Beijing, relateaza MarketWatch, preluata de agentia Mediafax.
Reprezentanti ai Chinei si UE urmeaza sa se intalneasca saptamana urmatoare la Beijing pentru prima runda de negocieri asupra acordului referitor la investitii.
Atentia oficialilor chinezi este indreptata asupra protectiei investitiilor, noteaza MarketWatch.
Potrivit documentelor UE, protejarea investitiilor ar putea include garantii pentru tratament nediscriminatoriu si recurgerea directa la arbitraj international in anumite situatii.
UE a incercat in ultimii ani sa obtina un acces mai amplu pentru companiile europene pe piata chineza. Camera de Comert a UE din China este nemultumita de mult timp in privinta reglementarii excesive, care include restrictii prea dure in sectorul bancar si obligatia formarii de companii mixte.
Cele doua parti par sa inregistreze progrese in rezolvarea disputelor comerciale. Anul trecut au pus capat unor divergente legate de vanzarea de panouri solare, iar oficialii europeni s-au declarat optimisti ca se poate evita impunerea unor eventuale penalitati pentru industria vinului din UE.
Jeroen Dijsselbloem, ministru de Finante al Olandei si sef al Eurogroup (din care fac parte ministrii de Finante ai statelor euro), a declarat, la aceeasi conferinta de presa cu Rehn, ca nu este ingrijorat referitor la nivelul redus al inflatiei din zona euro, intrucat aceasta reflecta reformele structurale adoptate.
"Nu este o amenintare acuta ca va continua in acelasi sens", a spus el. Inflatia anuala din zona euro a incetinit in decembrie la 0,8%, sub tinta Bancii Centrale Europene de 2%, de la 0,9% in noiembrie. Evolutia a alimentat temeri ca inflatia foarte redusa sau chiar o scadere a preturilor ar putea pune in pericol economia fragila a zonei euro.BCE estimeaza o crestere economica de 1% in zona euro in acest an.

sâmbătă, 7 iunie 2014

O bancă de clearing în yuani va fi înfiinţată oficial în iunie în Marea Britanie pentru a oferi operaţiuni de clearing şi decontare, a anunţat Mark Boleat, preşedintele City of London Corp, într-un interviu acordat publicaţiei 'China Daily', transmite Xinhua.
'Va exista o bancă de clearing la Londra. La momentul potrivit va fi un anunţ oficial', a declarat Mark Boleat. Acesta a adăugat că o astfel de bancă va reprezenta un semnal al dezvoltării activităţilor în yuani din Londra, deşi aceste activităţi sunt deja realizate prin propriile canale ale băncilor comerciale. Multe state, cum ar fi Germania, Franţa, Elveţia, Luxemburg, Taiwan şi Kenya, se luptă pentru a primi aprobarea autorităţilor de la Beijing în vederea tranzacţionării yuanului în afara Chinei.
China a acordat anul trecut investitorilor din Londra dreptul de a achiziţiona acţiuni, obligaţiuni şi instrumente de pe piaţa financiară chineză în valoare de până la 80 miliarde de yuani (8,2 miliarde de lire sterline), sprijinind obiectivul capitalei Marii Britanii de a deveni cel mai important centru de tranzacţionare a yuanului după Hong Kong.
Conform acordului, Londra şi Beijingul vor permite yuanului să fie tranzacţionat direct faţă de lira sterlină, ocolind dolarul şi reducând semnificativ costurile de tranzacţionare. Cele mai mari cote din programul de investiţii pe pieţele străine (RQFII) sunt deţinute de Hong Kong (270 miliarde de yuani, Marea Britanie (80 miliarde de yuani) şi Singapore (50 miliarde de yuani).
Demarat în 2012 ca un stimulent pentru a stimula investitorii să deţină yuani, programul de investiţii pe pieţele străine (RQFII) are acum o cotă globală de 350 miliarde de yuani, din care sunt utilizaţi 134 miliarde de yuani. În schimbul planului RQFII, autorităţile din Marea Britanie au început negocierile pentru a permite băncilor din China să-şi înfiinţeze subsidiare în Regatul Unit, reducând din cerinţele autorităţilor de reglementare impuse pentru extinderea instituţiilor financiare pe teritoriul britanic. Yuanul a depăşit euro în 2013, devenind a doua cea mai utilizată monedă în finanţarea comerţului mondial, după dolar, conform unui raport publicat recent de Society Worldwide Interbank Financial Telecommunication (Swift).
În octombrie 2013, yuanul a avut o cotă de 8,66% din scrisorile de credit şi colectare în comerţul mondial, faţă de 6,64% în cazul euro, după ce, în ianuarie 2012, procentul era de 1,89% pentru yuan şi de 7,87% pentru euro, a anunţat Swift, serviciul de transfer de date bancare cu sediul în Belgia. Principalii utilizatori ai yuanului în finanţarea comerţului au fost China, Hong Kong, Singapore, Germania şi Australia.Sursa: Agerpres

vineri, 6 iunie 2014

Potrivit unui raport la Comisiei Europene, România şi alte şase ţări central şi est-europene nu îndeplinesc toate cele cinci criterii pentru aderarea la zona euro.
România nu îndeplineşte criteriul ratei inflaţiei şi al stabilităţii cursului de schimb.
Potrivit raportului, care evaluează stadiul de pregătire pentru opt state membre ale UE în vederea adoptării monedei unice, progresele realizate de aceste ţări în direcţia adoptării monedei euro sunt inegale, dar Lituania se distinge de restul grupului, îndeplinind criteriile de convergenţă.
Criterii îndeplinite de România sunt nivelul datoriei şi al deficitului şi ratele dobânzilor pe termen lung şi, parţial, criteriile calitatitve.
Rata medie a inflaţiei în România în cele 12 luni care au precedat luna aprilie 2014 a fost de 2,1%, peste valoarea de referinţă de 1,7% şi este probabil să se menţină peste valoarea de referinţă în perioada următoare.
În ceea ce priveşte stabilitatea cursului de schimb, CE notează că în cei doi ani de la precedentul raport leul s-a depreciat faţă de euro cu 1,9%. Pe lângă cele cinci criterii de aderare la zona euro, legislaţia românească în domeniul monetar nu este pe deplin compatibilă cu legislaţia UE. Astfel, Articolul 33, alineatul 10, din Legea privind Statutul Băncii Naţionale a României nu este compatibil cu Articolul 130 din Tratatul de Funcţionare al UE.

joi, 5 iunie 2014

Un petrolier thailandez cu un echipaj de 14 oameni la bord, care transporta motorina intreSingapore si Indonezia a disparut, iar Oficiul Maritim International se teme ca acesta a fost deturnat de pirati.Acesta ar fi cel de-al doilea astfel de caz inregistrat pe una dintre cele mai aglomerate cai maritime din lume, potrivit Reuters.

"Ar putea fi un act de piraterie. Am transmis tuturor vaselor din zona sa fie atente, iar autoritatile au fost alertate", a declarat Noel Choong, directorul Centrului de Raportare a Actelor de Piraterie din Kuala Lumpur,

Autoritatile au pierdut contactul cu MT Orapin 4 dupa ce acesta a plecat din terminalul petrolier din Singapore pe 27 mai. Petrolierul se indrepta spre portul Pontianak din Indonezia.

Piratii au mai capturat un cargou in largul coastei Malaeziei la sfarsitul lui aprilie, jefuindu-l de 3 milioane de litri de motorina.

Au mai existat acte de piraterie si furturi din cargouri in apropierea portului Singapore, fiind raportate 5 astfel de evenimente intre 2011 si 2013.

De asemenea au mai fost raportate 8 atacuri armate in Stramtoarea Malacca si langa Singapore in primul trimestru al acestui an, insa majoritatea s-au soldat cu furturi minore.