marți, 30 iulie 2013

Ministerul Economiei vrea să obţină, în luna noiembrie, 600 de milioane de euro din vânzarea pe bursă a 15% din acţiunile societăţii Romgaz Mediaş, arată surse de presă.  Şeful Direcţiei de privatizare din Departamentul Energie al Ministerului Economiei, Gabriel Dumitraşcu, a menţionat: "În noiembrie suntem hotărâţi să lansăm listarea Romgaz. Lucrurile sunt ceva mai simple, pentru că pe piaţa de capital este percepută ca un foarte bun plasament. Suma de 600 milioane de euro pentru 15% este puţin cam mare pentru posibilităţile pieţei de capital, de aceea analizăm o listare duală, la BVB şi alternativă fie la Londra, fie la Varşovia".  Romgaz a anunţat, săptămâna trecută, că a finalizat o investiţie la Cojocna, judeţul Cluj, unde va fi pus în producţie un grup de sonde pentru a valorifica gazele naturale prin alimentarea a două grupuri electrice cu puteri de 1,4 MW.
Grupul Rompetrol, prin subsidiara sa din Franţa şi Spania, Dyneff, a deschis recent două noi benzinării (Rompetrol şi Dyneff) şi a finalizat dezvoltarea în parteneriat cu grupul Total a unui terminal petrolier în Port la Nouvelle (Marea Mediterană), investiţiile totale ridicându-se la peste 50 milioane dolari, se arată într-un comunicat trimis redacţiei.  Cătălin Dumitru, director general Dyneff Franţa şi Spania, a declarat: "Parte a Grupului Rompetrol din 2006, Dyneff continuă tradiţia antreprenorială a companiei de a crea şi oferi clienţilor servicii şi produse inovatoare, de a fi printre principalii actori în segmentul de distribuţie carburanţi în regiunea de sud a Franţei şi un partener strategic pentru reţelele de hypermarketuri. Compania asigură prin activele sale din Franţa şi Spania cadrul necesar dezvoltării KazMunayGas (unicul acţionar al Grupului Rompetrol) în Europa de Vest, susţinând astfel obiectivul KMG de a fi până în 2020 între primele 30 de companii petroliere din lume".  "Noile staţii de distribuţie reprezintă două concepte diferite, staţia premium Rompetrol, care face parte din reţeaua de benzinării situate pe autostrăzi şi cea sub brand Dyneff specifică zonelor urbane", se mai arată în comunicat. În ceea ce priveşte terminalul petrolier din Port la Nouvelle (Marea Mediterană), structura tehnică a acestuia permite importul, stocarea şi comercializarea tuturor tipurilor de carburanţi şi componente bio. Lucrările au vizat modernizarea şi extinderea facilităţilor existente deţinute de cele două companii. Conform comunicatului, această colaborare este bazată pe experienţa şi competenţele celor două companii în vederea creşterii volumelor vândute, menţinând în acelaşi timp eficienţa costurilor operaţionale şi logistice. Valoarea totală a investiţiei realizată până acum este de aproximativ 41 milioane dolari, proiectul urmând a fi extins în următorii ani.  

luni, 29 iulie 2013

Olanda: Nu veți intra curând în SchengenAmbasadorul Olandei la Sofia, Karel van Kesteren, a declarat televiziunii BTV că Bulgaria nu va adera în viitorul apropiat la spațiul de Liberă Circulație, din cauza unei lipse de încredere față de vecinii noștri de la sud de Dunăre, răspândită la nivel european. ”Ține de încredere. Când vrei să-i lași cheile vecinului tău, trebuie să ai încredere în el”, a declarat diplomatul, citat de Standart News. Protestele antiguvernamentale de la Sofia nu sunt nicidecum un avantaj pentru Bulgaria în parcursul său european, a arătat olandezul. ”Bulgaria va intra în Schengen, dar nu curând”, a mai spus van Kesteren. Ambasadorul a sfătuit partidele bulgare să se unească dacă vor să schimbe conducerea și s-o facă într-o manieră de bun augur. El a precizat că subiectul Schengen nu se află oricum pe agenda oficialilor de la Bruxelles. Bulgaria nu poate pierde fondurile europene din cauza convulsiilor politice interne. ”Fondurile Uniunii Europene depind de anumite criterii și dacă le îndeplinești, acestea nu pot fi nerespectate din rațiuni politice”, a spus ambasadorul. Olanda a fost una dintre țările care s-au opus, înaintea consiliului JAI de la începutul acestui an, intrării României și Bulgariei în Schengen.

duminică, 28 iulie 2013

Iniţiativa premierului de a cere aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării în privinţa CFR Marfă, în urmă cu două zile, a creat posibilitatea pentru câştigătorul licitaţiei de a îşi recupera garanţia în cazul în care CSAT respinge privatizarea, scriu analiştii ING Bank România.”Ieri, premierul a prezentat şi un plan de rezervă pentru cazul în care CSAT respinge propunerea – compania va avea manageri privaţi, o strategie a cărei încercare de implemenetare de către autorităţile române a avut aceleaşi rezultate slabe precum unele încercări de privatizare. O astfel de succesiune de decizii sugerează că planurile privatizării CFR Marfă s-au schimbat probabil", mai scriu specialiştii ING. Aceştia reamintesc că privatizarea CFR Marfă a fost o condiţie pusă de FMI pentru ca fostul acord să se finalizeze cu succes, şi o nouă înţelegere să fie parafată. În condiţiileunui elec al privatizării, "îşi va menţine oare FMI atitudinea indulgentă faţă de România în cadrul negocierilor unui nou acord?", se întreabă cei de la ING.   În opinia lor, "întrucât FMI nu este dispusă să renunţe la eticheta de elev model a României", va accepta cel mai probabil încheierea unui nou acord. În schimb, credibiltatea parteneriatului cu FMI, care ar trebui să de pieţelor încredere în România, ar putea scădea.   "O asemenea lipsă de reacţie credem că va scădea credibilitatea acestui parteneriat şi va diminua astfel şi impactul asupra pieţelor", conchid ei.

sâmbătă, 27 iulie 2013

În timp ce România reuşeşete performanţa de-a avea cea mai mare inflaţie din UE (25% de la începutul crizei) pe fondul celei mai restrictive politici monetare, în restul lumii lucrurile stau fix pe dos: dobânzile sunt la podea şi totuşi preţurile nu cresc.
Pentru România, explicaţia este simplă şi deja explorată – stagflaţia: mizerie economică însoţită de creşteri de preţuri şi de lipsa locurilor de muncă, situaţie pentru care nu există nici o rezolvare monetară.  În restul lumii – SUA, UE, Marea Britanie sau Japonia – banca centrală tipăreşte bani în neştire şi totuşi preţurile de consum nu cresc. Asta-i face pe adepţii economiei poligrafice să spună că iată, se poate, există magie: tipărire de bani fără inflaţie.  În realitate, inflaţia există bine-mersi. Singurul motiv pentru care pâinea nu se scumpeşte este că banii nu ajung niciodată la cei care cumpără pâine. În schimb, ajung la cei care cumpără titluri de stat (băncile) sau acţiuni pe bursă (vehicule cu acces la creditele ieftine date tot de bănci).
Bursa este la maxime istorice iar dobânzile la titlurile de stat la minime. Dobândă mică înseamnă preţ mare, iar finanţiştii au chiar formula prin care să stabilească exact cât de mare. Iar la nivelul de risc sugerat deja de alde Grecia, preţurile sunt uriaşe.
Care sunt consecinţele? În primul rând, scumpirile bunurilor şi serviciilor nu vor apărea – nici acum, nici mai târziu, cât timp banii nu ajung pe mâinile cetăţenilor. Ba chiar, cu timpul, este posibil să vedem deflaţie. De ce? Companiile nu sunt interesate să producă mai mult şi mai eficient, pentru că oricum nu au cui să vândă mai mult. Aşa că aleg să se “eficientizeze” în bilanţuri, renunţând la activităţile cu profitabilitate sub medie, pentru a ţine pasul cu piaţa. Guvernele continuă să cheltuie discreţionar (dar nu pe salarii – că e “austeritate”) umflând şi mai mult bilanţurile companiilor cliente care nu fac mai nimic dar reducând şi mai mult resursele reale aflate la îndemâna sectorului productiv.
Din aceste motive, politica monetară expansionistă nu se revarsă în inflaţie ci în şomaj – deja Spania şi Grecia au ajuns la 25%. Şomerii cumpără mai puţin, dând astfel tonul la o nouă rundă de “eficientizări” şi tot aşa. În final, pe măsură ce cererea va scădea spre zero, la fel s-ar putea întâmpla şi cu preţurile.
Banii rămân sterili în bilanţurile băncilor şi ale guvernelor, dar în realitate este ca şi cum n-ar fi existat niciodată. (sursa ..riscograma blog )..Datele statistice confirma articolul . Tiparirea de bani (unde a intrat in joc si BoJ cu yenul moneda universal pentru carry trade) se vede doar pe bursa si deficitele bugetare . Dobinzile mici , aproape de 0 sau chiar 0 efectiv nu se vad in imprumuturile catre cetateni ( nici imprumuturi nu se mai dau pe segmentul retail) in schimb imping chiar companii mari si profitabile sa se imprumute masiv . Apple cu oferta de 14 miliarde dolari bond , e exemplul cel mai recent .

vineri, 26 iulie 2013

ABUREALA UNOR IDIOTI CARE NU INTELEG NIMIC - The Economist Inteligence !?!?!? Unit

ABUREALA UNOR IDIOTI CARE NU INTELEG NIMIC (The Economist Inteligence !?!?!?  Unit)- Rata de creştere economică a României în primul trimestru a fost a treia cea mai mare din UE, atât faţă de trimestrul anterior, cât şi faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, se arată într-o analiză realizată de The Economist Inteligence Unit.
Accentul bugetului de stat pentru anul 2013 s-a pus pe creşterea încasărilor, iar ţintele bugetare consolidate au fost bazate pe o creştere a PIB prognozată la 1,6% pentru 2013, însă potrivit estimărilor analiştilor de la The Economist, creşterea PIB va fi mai mare. Astfel, The Economist Intelligence Unit prognozează o creştere de 2,4% în 2013 şi este de aşteptat ca rata de creştere economică să sporească şi mai mult în perioada 2014 – 2017, până la o medie anuală de puţin sub 4%. Prognoza specialiştilor britanici se bazează pe indicatorii macro din economia românească. Producţia industrială brută a crescut cu 4% în aprilie faţă de luna precedentă şi cu 19% în ultimul an. Sectorul extern a fost principalul motor de creştere, care a ridicat cererea pentru produse industriale. Valoarea în euro a exporturilor a crescut cu 5,7% în primele 5 luni, respectiv cu 15,5% în luna aprilie faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Analiştii The Economist prognozează, de asemenea, că inflaţia va scădea gradual de anul viitor, ajungând până la 2,7% la finele anului 2017.

Banca Centrală Europeană (BCE) ar putea reduce ratele dobânzilor în continuare, conform spuselor lui Peter Praet, membru în consiliul guvernatorilor instituţiei, care adaugă că incertitudinea cu privire la perspectivele economice globale riscă să reînnoiască tensiunile de pe pieţe. La începutul acestei luni, BCE estima că va menţine dobânzile la niveluri minime record pentru o perioadă mai lungă, încercând să liniştească pieţele oarecum tensionate de semnalele date de Rezerva Federală a SUA cu privire la reducerea programului de stimulente. "Dobânzile de referinţă ale BCE ar putea fi reduse în continuare, aşa cum arată mesajul nostru privind politica viitoare", a declarat Praet, citat de Corriere della Sera.  În prezent, dobânda BCE este de 0,5%, iar următoarea şedinţă de politică monetară a instituţiei este programată pentru data de 1 august. 

joi, 25 iulie 2013

Romania a transmis Comisiei Europene, in data de 6 iulie a.c., documentul consultativ pentru elaborarea Acordului de Parteneriat pentru 2014-2020. Asa cum indica si titulatura acestuia, documentul este unul de lucru. Pe baza acestui document de lucru, care reprezinta un prim punct de plecare in dialogul informal, se poarta negocieri cu serviciile Comisiei Europene pentru pregatirea viitorului exercitiu financiar si pentru identificarea celui mai bun mod de utilizare eficienta a fondurilor europene alocate Romaniei. In acest scop, autoritatile romane trebuie sa se asigure ca modul in care vom folosi fondurile europene in 2014-2020 ii va permite tarii noastre sa recupereze decalajele existente in comparatie cu ale state din UE, incadrandu-se in acelasi timp in linia prioritarilor stabilite la nivel european. Acordul de Parteneriat pentru 2014-2040 urmeaza sa fie transmis Comisiei de catre autoritatile romane in toamna acestui an. Pana la momentul transmiterii Acordului de Parteneriat pentru 2014-2020, autoritatile romane si serviciile Comisiei Europene poarta un dialog informal care consta in intalniri si schimb de corespondenta. Schimbul de opinii dintre autoritatile romane si serviciile Comisiei este unul constructiv si ca urmare a discutiilor purtate in cadrul dialogului informal documentul consultativ va fi revizuit conform concluziilor agreate de ambele parti. Informatiile aparute de mass media in ultimele zile prin care li se reproseaza autoritatilor romane ca au inclus “copy-paste” recomandarile specifice de tara in documentul consultativ pentru Acordul de Parteneriat distorsioneaza imaginea acestui proces in conditiile in care preluarea recomandarilor relevante in documentul consultativ a fost una dintre cerintele formei preliminare a modelului de Acord de Parteneriat.