vineri, 29 iunie 2012

ATENTIE MAXIMA !!!!!

ATENTIE !!! ---- Potrivit informaţiilor furnizate de compania de securitate software "McAfee" şi de Guardian Analytics, peste 60 de bănci internaţionale şi instituţii financiare din lume au căzut pradă a celui mai mare jaf bancar cibernetic din istorie. Până acum s-a descoperit că au fost sustrase 60 de milioane de euro, într-un adevărat "raid" al unei reţele de hackeri prin conturile unor instituţii financiare din lume, iar atacul continuă. Dacă nu va fi oprit la timp, hackerii ar putea sustrage miliarde de euro, scrie romanai libera.  "Obiectivul infractorilor este să sustragă mari sume de bani din conturi" ale firmelor sau persoanelor fizice, în cadrul unei operaţiuni coordonate la nivel internaţional prin reţeaua de hackeri, supranumită "Operation High Roller", după cum se arată în rapoartele companiilor de securitate cibernetică, informează Sky News.  Hackerii ar putea sustrage astfel chiar şi peste 2 miliarde de euro, dacă sistemul lor de furt nu va fi identificat în totalitate şi anihilat. Sofisticatul lor program software foloseşte serverele diferitelor instituţii financiare din ale căror conturi sustrag banii, sumele furate fiind apoi automat direcţionale către conturi ascunse, aşa-numite "conturi-catâri" ("mule accounts"), unde s-a aflat că au intrat şi până la 100.000 de euro printr-o singură "tranzacţie".  Postul de televiziune Sky News a informat că multe bănci multinaţionale şi regionale, precum şi alte instituţii financiare au fost atacate în Europa, în special în Marea Britanie şi, se pare, şi în Olanda, dar şi peste Atlantic, în SUA şi America de Sud. Ceea ce au făcut ei diferit de atacurile obişnuite a fost faptul că au reuşit să pătrundă în serverele băncilor şi să construiască soft-uri care să funcţioneze automat" şi "să ocolească sistemul de alertă bancar privind desfăşurarea unei activităţi anormale", a relatat Sky News. Detaliile despre această fraudă internaţională au fost date la numai o zi după ce serviciile britanice MI5 avertizaseră asupra noilor ameninţări la adresa securităţii cibernetice a economiei naţionale. Specialiştii de la McAfee au reuşit să detecteze sistemul de fraudă la nivel global, care este încă în desfăşurare. Ei au identificat până acum 60 de servere diferite, cele mai multe în Rusia, între care unul folosit la furtul a 60 de milioane de euro.

joi, 28 iunie 2012

BUCURESTI -- Guvernul s-a angajat faţă de FMI şi CE să privatizeze, în acest an şi în 2013, pachete minoritare sau participaţii majoritare la marile companii de stat.  Statul român a convenit cu FMI să organizeze oferte publice pentru 15% din acţiunile Transgaz până la 15 iunie, 15% din Romgaz până la mijlocul lunii septembrie, 10% din Hidroelectrica până la jumătatea lunii octombrie, şi să urgenteze pregătirile pentru vânzarea a 10% din titlurile Nuclearelectrica până la sfârşitul acestui an. Obiectivul privind vânzarea pachetului de acţiuni la Hidroelectrica nu mai poate fi atins în termenul prevăzut, după intrarea companiei în insolvenţă.  Totodată, 20% din acţiunile Tarom ar urma să fie listate la bursă până la finele acestui an, termen prevăzut şi pentru cedarea pachetului majoritar la CFR Marfă, potrivit scrisorii de intenţie convenită cu FMI.   Guvernul s-a mai angajat să vândă, până în prima parte a anului viitor, o participaţie majoritară la Electrica, precum şi participaţiile minoritare deţinute de stat la filialele Electrica deja privatizate.  Tot în prima parte a lui 2013, Executivul va privatiza noul producător de energie care trebuie format, până în iulie 2012, prin fuziunea centralelor Paroşeni şi Mintia şi a celor patru mine viabile ale Companiei Naţionale a Huilei.   Acelaşi termen a fost stabilit pentru privatizarea noului producător de energie CE Oltenia, creat la mijlocul lunii mai prin fuziunea complexelor energetice Craiova, Rovinari şi Turceni. Elcen Bucureşti ar trebui de asemenea privatizată în 2013.

miercuri, 27 iunie 2012

Retrogradarea BRD reflectă deteriorarea mediului operaţional din România

 Agenţia de evaluare financiară "Moody's" a scăzut ratingul depozitelor pe termen lung şi scurt, în moneda naţională, ale BRD, la "Baa3/Prime-3" de la "Baa2/Prime-2", perspectiva fiind negativă, potrivit unui comunicat al agenţiei.
Ratingul privind stabilitatea financiară individuală a coborât la "D-/ba3" de la "D/ba2", cu perspectivă negativă, iar cel pentru depozitele pe termen scurt şi lung, în valută, a fost confirmat la "Baa3/Prime-3", cu perspectivă negativă pentru depozitele pe termen lung.... Retrogradarea BRD reflectă deteriorarea mediului operaţional din România şi creşterea rapidă a creditelor neperformante, contrabalansată de angajamentul băncii mamă Societe Generale faţă de piaţa locală..... Decizia "Moody's" vine ca urmare a retrogradării Societe Generale.
SPANIA --- Peste 12 dintre bancile spaniole au fost mutate in categoria nerecomandata pentru investitii pe termen lung, supranumita "junk", potrivit unui comunciat al Moody's, citat de Bloomberg.  Sase institutii de credit din Spania au fost retrogradate cu patru trepte, 10 cu trei niveluri, iar restul cu doua sau o treapta.  "In Spania exista o combinatie intre gradul semnificativ de indatorare a statului si prabusirea pietei imobiliare. Astfel, presiunea asupra bancilor spaniole este dublata", comenteaza pentru Bloomberg un analist american.  Moody's a coborat pe 13 iunie ratingul Spaniei cu trei trepte,din cauza datoriei de stat ridicate, situatiei economice dificile si accesului limitat la pietele de capital. Noul calificativ primit de Spania este "Baa3", cel mai slab din categoria "investment grade" a activelor recomandate pentru investitii pe termen lung.  Totodata, ratingul Spaniei ramane sub evaluare in vederea unei noi retrogradari, dupa ce statul a solicitat o linie de finantare de 100 miliarde euro de la UE pentru recapitalizarea bancilor.

marți, 26 iunie 2012

Zvonuri si certitudini ...cizma germana pe grumazul Europei Crestine

ZVON - Ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, se află în posesia unui raport intern care atrage atenţia o eventuală destrămare a zonei euro ar avea consecinţe dezastruoase pentru economia Germaniei, scrie revista Der Spiegel..... Documentul face o evaluare a efectelor probabile la nivel macroeconomic în cazul dispariţiei monedei Euro ca urmare a crizei datoriilor suverane. “În comparaţie cu un asemenea scenariu, al destrămării zonei euro, orice plan de salvare pare fie un rău mai mic”, afirmă sub acoperirea anonimatului pentru revista germană un funcţionar al Ministerului de Finanţe de la Berlin, care se spune ca a comentat raportul. De asemenea, in document se estimează o revenire la moneda naţională ar însemna pentru Germania o reducere cu circa 10% a Produsului Intern Brut în primul an şi numărul şomerilor ar creşte până la aproximativ 5 milioane. Raportul mai analizează şi implicaţiile pe care o eventuală destrămare a zonei euro le-ar avea asupra celorlalte state care folosesc în prezent moneda comună. Astfel, în cazul Spaniei se prevede o creştere a şomajului până la 26,7% şi o scădere a PIB cu circa 11%. Potrivit raportului Ministerului german de Finanţe, statele care ar suferi cele mai severe dezechilibre în cazul materializării unui asemenea scenariu sunt Grecia, Irlanda, Portugalia, Spania şi Italia, exact ţările cele mai afectate de criză în prezent. Faptul ca acest "raport" a fost lasat la indemina presei, denota fara indoiala ca, nu numai ca este "subiectiv" , dar incearca in mod eronat sa influenteze opinia publica in defavoarea dezmembrarii zonei euro, curent de opinie care recent, incepe sa prinda vint sub aripi. Raportul pare sa fie un raspuns la rezultatele unui sondaj de opinie foarte recent din care reiese ca 60% din cetatenii Germaniei doresc reintoarcerea la marca....GRECIA --- Noul ministru de Finante al Greciei Vassilis Rapanos a renuntat luni sa-si asume aceasta functie cheie din motive de sanatate, a precizat biroul de presa al premierului Antonis Samarinternare a aratat ca problema de santatate nu a fost depasita si, in urma discutiilor cu medicii, am decis ca starea mea de sanatate nu-mi permite pentru moment sa preiau aceste indatoriri", a explicat Rapanos, in scrisoarea as, citat de AFP."Primul ministru a acceptat demisia dl Rapanos", potrivit unui comunicat de presa.
Rapanos, in varsta de 65 de ani, internat vineri, inainte de a putea depune juramantul, a trimis luni o scrisoare premierului Antonis Samaras, in care "ii multumeste pentru onoarea pe care i-a facut-o prin acordarea acestui portofoliu".  "Recenta mea adresata lui Samaras. Cu cateva ore inainte, purtatorul de cuvant al guvernului, Simos Kedikoglu, a declarat la postul de radio Flash ca Samaras "s-a interesat pentru prima oara de problema medicala a lui Rapanos in cadrul unei convorbiri telefonice care a avut loc vineri".  "Dl. Rapanos l-a asigurat atunci ca este vorba de o problema cronica si ca va putea sa preia functia" de ministru, a precizat Kedikoglu.  Presedinte al celei mai mari banci private din tara, Banca Nationala a Greciei (BNG) din octombrie 2009, Rapanos este un specialist cu traditii vechi in gestiunea finatelor tarii, apropiat de socialisti.

luni, 25 iunie 2012

EUROPA - un fel de imperiu german...

MADRID -- Autorităţile Spaniole iau în calcul forţarea investitorilor privaţi care deţin la băncile din ţară capital şi creanţe fără prioritate la plată să accepte pierderi prin restructurarea parţială a datoriilor din sistemul bancar, potrivit unei surse apropiată situaţiei, citată de Bloomberg, potrivit Mediafax. O astfel de implicare a sectorului privat se numără printre condiţiile negociate de Spania cu UE în schimbul unei linii de finanţare de 100 miliarde euro de la zona euro către băncile spaniole, a afirmat sursa citată. Investitorii care au cumpărat instrumente subordonate, precum acţiuni cu drepturi preferenţiale, ar putea fi parţial izolaţi de aceste pierderi printr-un plan de compensaţii, a adăugat sursa. Spania ar putea transmite luni solicitarea de ajutor extern pentru bănci, după ce o astfel de linie de credit a fost agreată de principiu pe 9 iunie de miniştrii Finanţelor din zona euro. Băncile spaniole, zguduite de pierderile suferite în urma prăbuşirii pieţei imobiliare, au nevoie de recapitalizări în valoare totală de 62 miliarde euro, în cel mai pesimist scenariu economic, potrivit Roland Berger şi Oliver Wyman, firmele independente de consultanţă angajate de guvernul de la Madrid pentru a derula un audit amplu al sistemului bancar, inclusiv teste de stres. Impărţirea costurilor cu investitorii a fost o măsură utilizată şi de Irlanda în schemele de salvare a industriei bancare.(rom.lib)
SOROS --- "Chiar dacă reuşeşti să eviţi acel accident similar cu ce s-a întâmplat în 2008, cu falimentul Lehman Brothers - să spunem că eviţi asta - Eurosistemul care ar rezulta ar perpetua divergenţele dintre creditori şi debitori şi ar crea o Europă foarte, foarte diferită de societatea deschisă care a capturat imaginaţiile oamenilor şi a condus la crearea Uniunii Europene. Ar transforma-o într-un sistem ierarhic, unde diviziunile dintre creditori şi debitori ar deveni permanente şi, în loc de un grup de ţări dintre care niciuna nu domină, s-ar ajunge ca Germania să se afle într-o poziţie de dominaţie permanentă, un fel de imperiu german, în timp ce statele de la periferie ar deveni zone aflate permanent în depresiune", a declarat Soros într-un interviu pentru Bloomberg Television.

duminică, 24 iunie 2012

ATENA -- Guvernul Grec vrea limitarea disponibilizărilor şi extinderea cu "cel puţin doi ani" a perioadei pentru aplicarea planului de redresare economică impus de Germania prin Guvernatorul German al Greciei Horst Reichenbach în schimbul unui împrumut din partea UE şi FMI, potrivit unui document oficial publicat sâmbătă, relatează Agentiile de presa. În documentul dat publicitatii, Guvernul condus de conservatorul Antonis Samaras promite "revizuirea planului de salvare a Greciei impus de UE şi FMI cu o extindere a perioadei de ajustare bugetară cu cel puţin doi ani", până în 2016".  Scopul este atingerea obiectivelor bugetare "fără reduceri suplimentare de salarii, pensii şi investiţii publice", arată documentul, anunţând o îngheţare a disponibilizărilor funcţionarilor publici şi o creştere a alocaţiilor de şomaj.
"Obiectivul este de a evita concedierea personalului permanent, dar şi economisirea unei sume deloc neglijabile de costuri nesalariale de funcţionare şi mai puţină birocraţie", se mai specifica in text.