Băncile centrale din Elveția și Suedia impun dobânzi negative băncilor comerciale din țările lor la depozitele în bani. Ideea este să forțeze băncile să nu stocheze banii, ci să-i pompeze în circuitul economic, dând credite cât mai ieftine.  Însă cele două țări au o atitudine foarte diferită față de banii cash. Astfel că dobânzile negative ar putea avea efecte diferite în Suedia, unde oamenilor nu le place să aibă bani gheață asupra lor, și Elveția, unde oamenii iubesc cash-ul, scrie Business Insider. Banca Centrală a Elveției plănuiește să mențină până în 2017 rata dobânzii negativă, potrivit lui Andreas Mahler, membru în conducerea băncii, ceea ce înseamnă că acest război va dura minimum doi ani. Suedia, pe de altă parte, este una dintre țările cele mai puțin iubitoare de cash din lume. Multe dintre afacerile suedeze nu folosesc banii gheață, așa că ai nevoie de bani pe card pentru a putea cumpăra aproape orice...În magazinele din Suedia este chemată poliția dacă cineva este văzut cu prea mult cash și este bănuit că ar putea fi terorist sau bandit. Aceasta înseamnă că pentru un suedez va fi foarte greu să-și scoată pur și simplu toți banii din bancă și să-i țină la saltea, așteptând să crească rata dobânzii. Pur și simplu el nu își va putea folosi banii. Teoreticienii „războiului împotriva banilor gheață” susțin că băncile vor să facă să dispară banii fizici pentru ca individul să nu mai aibă nici un secret și toate tranzacțiile, indiferent cât de mărunte, să treacă prin sistemul bancar.  În Elveția, din 2016, cel puțin o bancă comercială își va pedepsi clienții pentru că își țin depozitele la ea. Alternative Bank Schweiz (ABS) va începe să-și taxeze clienții astfel: conturile curente vor avea o dobândă de -0,125%, iar depozitele de peste 100.000 de franci (92.420 de euro) una de -0,75%.

România a avut, de la începutul crizei în anii 2008-2009, printre cele mai mici niveluri ale șomajului din Europa. Situația poate părea paradoxală în condițiile în care România a trecut, între 2009 și 2012 printr-o perioadă de recesiune extrem de dificilă în care sute de mii de firme s-au închis ori au intrat în insolvență. În mod normal ar fi trebuit să asistăm la o explozie a șomajului, așa cum s-a întaâmplat, de exemplu, în Grecia, Italia, Spania, Irlanda și chiar Bulgaria sau Polonia. Cu toate acestea, rata șomajului a rămas, în România, și de 4 ori mai mică decât unele dintre aceste țări. Potrivit ultimelor date agregate de Eurostat pentru toate țările membrie ale Uniunii Europene, rata șomajului plasa România în compania unor țări mult mai dezvoltate ca Norvegia, Germania, Austria sau Marea Britanie, cu un șomaj de doar 6,8% la finele primului trimestru din 2015. Spania, de exemplu, avea un șomaj de 24,5%, Grecia de 26,5% iar Bulgaria de peste 11%. Chiar și Polonia, o țară unde ponderea populației ocupate este aproape similară cu cea din România, avea o rată a șomajului de  9%.   În realitate, șomajul real este foarte greu de calculat pentru că o bună parte a populației România, estimările arată că aproximativ 2 milioane de oameni de oameni, lucrează exclusiv în agricultură și prestează, în general munci ziliere, uneori remunerate în produse. Autoconsumul în România este, de asemenea, cel mai mare din Uniunea Europeană. Numărul anagajaților „la negru” din alte domenii este estimate și el la cel puțin încă 1 milion de persoane. Cei care lucrează fără documente nu pot benefi ia de șomaj, deci chiar dacă rămân fără loc de muncă statistica oficială nu îi ia în calcul. Lor li se adaugă alte sute de mii de români care muncesc cu ziua în alte țări. Structura veniturilor populației din România este relevantă. Potrivit INS, la sfârșitul lunii iunie 2015, doar 53% din veniturile populației veneau din salarii. În același timp, aproape 13% erau venituri “în natură” obținute de țăranii care cultivă pământul pentru autoconsum. Alți 3,2% veneau din vânzări de active și 24% din prestații sociale, cum ar pensiile sau ajutoarele sociale.   Numărul șomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 77,5% din numărul total al șomerilor estimat pentru luna octombrie 2015. Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata șomajului a fost estimată la 5,7% pentru luna octombrie 2015 (6,6% în cazul bărbaților și 4,5% în cel al femeilor). Indicatorul a crescut, per anasamblu,cu 0,1 puncte procentuale în octombrie 2015 față de aceeași perioadă a anului precedent, ajungând la 6,8%. “Rata șomajului în formă ajustată sezonier a scăzut cu 0,1 puncte procentuale față de luna precedentă și a crescut cu 0,1 puncte procentuale față de cea înregistrată în luna octombrie 2014. Numărul șomerilor (în vârstă de 15-74 ani), estimat pentru luna octombrie din anul curent este de 630 mii persoane, în scădere față de luna precedentă (634 mii persoane) și în creștere față de aceeași lună a anului anterior (618 mii persoane)”, arată INS. Pe sexe, rata șomajului pentru bărbați o depășește cu 1,9 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 7,6% în cazul persoanelor de sex masculin și 5,7% în cazul celor de sex feminin).

Turcia va ajuta Uniunea Europeană să gestioneze fluxul de migranți, în schimbul unui ajutor financiar și a reluării discuțiilor privind aderarea țării la UE, relatează Reuters, conform Agerpres. Decizia apare în proiectul de concluzii ale summitului UE-Turcia, prevăzut pentru duminică după-amiază la Bruxelles. "Ambele părți își vor intensifica, așa cum s-a convenit și cu efect imediat, cooperarea activă asupra migranților care nu au nevoie de protecție internațională, împiedicând ajungerea acestora în Turcia și UE, asigurând aplicarea prevederilor acordului bilateral de readmisie și trimiterea înapoi în țările de origine a migranților care nu au nevoie de protecție internațională", se arată în proiectul de concluzii consultat de Reuters. În schimb, Turcia va primi trei miliarde de euro ajutor inițial pentru a putea face față numărului mare de refugiați aflați pe teritoriul său. Suma ar putea fi modificată ulterior în funcție de evoluția situației, se precizează în proiect. Uniunea Europeană va deschide de asemenea în decembrie următorul capitol al negocierilor cu Turcia în discuțiile de aderare la UE începute în 2005 și va pregăti noi capitole pentru discuții în primele trei luni ale anului viitor. UE intenționează de asemenea să ridice în octombrie 2016 obligativitatea vizelor pentru cetățenii turci care călătoresc în UE dacă Ankara îndeplinește anumite criterii prevăzute în foaia de parcurs convenită, se arată în proiect

Şeful guvernului olandez s-a adresat unui grup de corespondenţi de presă acreditaţi la Bruxelles, invitaţi la Haga în perspectiva preşedinţiei olandeze a Consiliului UE, din prima jumătate a anului viitor. Olanda a făcut din soluţionarea crizei migranţilor una dintre priorităţile sale în această calitate...

Pe de altă parte, Rutte a adăugat că 'nu este sigur' că un acord între Uniunea Europeană şi Marea Britanie în vederea prevenirii ieşirii acestei ţări din forul comunitar ar putea fi încheiat până la finalul anului.  'Când privesc la ce a propus (premierul britanic) David Cameron, îmi spun că anumite lucruri sunt posibile, dar şi că altele vor fi dificile', a explicat premierul Olandei.  Una dintre solicitările Londrei cel mai dificil de acceptat de către Comisia Europeană este suprimarea, în primii patru ani de la sosirea pe teritoriul Marii Britanii, a ajutoarelor sociale pentru migranţii veniţi din alte state membre ale UE...Situația Europei este complicată enorm din pricina anumitor decalaje politico-electorale. Cuplul franco-german, care a structurat construcția europeană, părea să funcționeze perfect în epoca Merkel-Sarkozy, dar a intrat în criză după victoria socialiștilor în Franța. Președintele François Hollande bravase la început, sugerând că ar putea deturna politica germană de pe linia austerității, dar a fost nevoit să cedeze teren, constrâns fiind de eșecul intern al propriei politici economice. După două remanieri guvernamentale, Franța socialistă a fost nevoită să facă mici concesii ideilor liberale, atenuând distanța față de politicile de la Berlin. De asemenea accesul SPD-ului german în guvernul federal de coaliție a fost de natură să creeze o nouă punte de comunicare cu Franța, dar cu toate acestea relația bilaterală nu a reușit să ajungă la nivelul celei din epoca ”merkozy”. Perioada aceea, care dădea Europei mari speranțe de unitate, nu pare să aibă șanse de întoarcere. Dacă între Angela Merkel și François Hollande s-au putut statornici repede noi elemente de solidaritate în chestiunea ucraineană și rusească, Siria a părut mai curând să-i despartă. Nu pe de-a-ntregul, dar nici consens nu a putut exista câtă vreme diplomația germană părea conciliantă cu o soluție care l-ar păstra pe Bashar al Assad la putere, în timp ce François Hollande este obsedat de eliminarea acestuia.  Este adevărat că ultimele evoluții au apropiat din nou punctele de vedere, cancelarul Angela Merkel promițând săptămâna aceasta la Paris să ofere Franței sprijin militar în cursul operațiunilor din Siria. Dar un fapt mai important este că, pe planul politicilor interne, Franța și Germania riscă tot mai mult să aleagă căi divergente. Opoziția franceză reorganizată sub conducerea fostului președinte Nicolas Sarkozy și care are toate șansele să câștige viitoarele alegeri, a virat serios către dreapta, în timp ce liderul (încă) al dreptei germane, Angela Merkel, a făcut pași mari către stânga liberală. Dacă cei doi foști parteneri din politica europeană își păstrează traiectoriile actuale, este greu de crezut că se vor mai întâlni vreodată.

 

Ombudsman-ul european, Emily O'Reilly, i-a sfătuit, vineri, pe oficialii Băncii Centrale Europene (BCE) să nu mai aibă întâlniri cu jucătorii de pe pieţele financiare, de genul fonduri speculative, înaintea reuniunilor de politică monetară, transmite Reuters, citat de Agerpres.  Emily O'Reilly a adăugat că săptămâna viitoare îi va scrie preşedintelui BCE, Mario Draghi, o scrisoare în acest sens, în care va susţine că oficialii BCE nu ar trebui să ofere unui investitor niciun fel de avantaj competitiv în raport cu rivalii săi printr-o întâlnire înaintea şedinţelor în care se stabileşte politica BCE, de exemplu înaintea reuniunilor la care se decide dobânda de bază.   În luna mai a acestui an, Benoit Coeure, membru în comitetul director al BCE, a ţinut un discurs la un eveniment pe bază de invitaţie, organizat la Londra, la care au participat mai mulţi manageri de fonduri, bancheri şi academicieni, în cursul căruia a anunţat că BCE îşi va accelera achiziţiile de obligaţiuni în lunile următoare. A doua zi, când discursul a fost făcut public, comentariile lui Benoit Coeure au influenţat semnificativ cursul de schimb al euro, precum şi pieţele de acţiuni.   În replică, luna trecută, Banca Centrală Europeană a publicat liniile directoare ale noului cod de conduită destinat să îi împiedice pe membrii Comitetului executiv să dezvăluie în mod accidental informaţii care pot influenţa piaţa.   "BCE a hotărât, în liniile sale directoare referitoare la discursurile ţinute la evenimente, că nu trebuie oferit un avantaj competitiv anumitor grupuri faţă de altele, atunci când un membru al boardului participă la aceste evenimente. Regulile referitoare la perioada de tăcere se referă la discursuri şi apariţii publice. Dar nu ar trebui să se aplice şi reuniunilor bilaterale?", s-a întrebat O'Reilly.   În calitatea sa de ombudsman european, Emily O'Reilly urmăreşte instituţiile europene pentru a se asigura că se comportă în mod etic şi sunt responsabile în faţa opiniei publice.   Deşi recomandările ombudsman-ului nu au putere legală, ele pot pune presiuni asupra BCE pentru a urma practicile urmate de alte instituţii. De exemplu, regulile Băncii Angliei interzic membrilor Comitetului de politică monetară să aibă întâlniri cu participanţii de pe piaţă cu o săptămână înaintea şedinţelor de politică monetară.   BCE nu are astfel de restricţii, însă, o sursă din interiorul instituţiei a declarat că este doar o chestiune de timp până când vor fi introduse noi reguli ce vor interzice oficialilor din conducerea băncii se aibă întâlniri cu bancherii în anumite perioade, cum sunt cele de dinaintea reuniunilor de politică monetară. 

Cei care au iniţiat legea dării în plată, extrem de controversată în prezent, cred că s-au gândit să rezolve problema celor care au luat credite imobiliare de la bănci şi nu le mai pot plăti. Dacă ajungi în această situaţie, ideea legii este să dai băncii cheile apartamentului şi scapi de plata creditului pe care l-ai luat, a dobânzilor, a penalităţilor etc... Probabil că 30% din creditele imobiliare luate de persoanele fizice în perioada de boom sunt deja în insolvenţă, iar debitorii se judecă cu băncile, au început procedurile de evacuare etc. Dar celelalte 70% din aceste credite sunt în picioare, debitorii îşi plătesc ratele, dar valoarea de piaţă a caselor şi apartamentelor este mult mai mică. Aici va fi adevărata problemă pentru sistemul bancar, pentru piaţa imobiliară şi în final pentru toată economia românească. Dacă legea dării în plată va fi folosită şi de cei bun-platnici, va fi cutremur pe piaţa imobiliară: preţul apartamentelor şi al caselor se va prăbuşi,  băncile se vor trezi proprietari pe mai mult de o treime din casele din România, vor trebui să facă noi provizioane la noile valori de piaţă ale activelor imobiliare şi nu vor scoate din buzunar numai 4 mld. lei (900 mil. euro), cât sunt acum calculele, ci multe miliarde de euro. S-ar putea ca 10 mld. euro să nu fie de ajuns.Nota de plată pentru perioada de boom bancar şi de creditare încă nu s-au încheiat, iar trecutul euforic, când s-au deschis multe sticle de şampanie, îi ajunge din urmă  pe bancheri, dar mai ales pe BNR. Să nu ajungă să plătească Banca Naţională această factură, pentru că este singura care are bani. S-ar putea ca aceasta să fie cea mai importantă problemă cu care se va confrunta guvernatorul Mugur Isărescu după 1998, când România era la un pas să intre în încetare de plăţi externe.  De partea cealaltă, dacă cineva pierde şi plăteşte nota de plată, altcineva câştigă. Iar în joc sunt multe, multe miliarde de euro, dacă piaţa imobiliară din România se prăbuşeşte. Întotdeauna sunt cumpărători, dar pentru active la discount. Pentru mulţi investotori, în special de afară, piaţa imobiliară românească, a devenit aşezată şi nu este destul de rentabilă, respectiv câştigurile nu sunt cu două cifre. Şi atunci, trebuie făcută rentabilă. Ca să obţii aceste randamente, piaţa imobiliară trebuie mai întâi să scadă ca să aibă apoi de unde să crească.