marți, 20 octombrie 2015

 Datele macroeconomice recente din Statele Unite arată o contracţie a activităţii din industria prelucrătoare şi evoluţia cu mult sub aşteptări a indicatorilor referitori la încrederea şi consumul populaţiei. Niciunul dintre aceşti indicatori nu constituie, însă, un imbold mai mare pentru banca centrală americană decât ultimele rezultate raportate de Goldman Sachs. Conform unui articol Bloomberg, GS a înregistrat cele mai scăzute venituri din ultimii doi ani în T3 2015, pe fondul declinului accentuat al veniturilor din tranzacţionare. Va "îndrăzni" Fed-ul să strice, în aceste condiţii, o "petrecere" animată de tot mai puţini participanţi? Desigur că nu, mai ales în condiţiile în care oficiali ai Băncii Centrale Europene îşi declară deschis ignoranţa.  "O creştere a dobânzii în Statele Unite ar avea repercursiuni globale mai mari decât în trecut, deoarece situaţia economică s-a schimbat, iar băncile centrale nu au experienţa ieşirii dintr-un regim al dobânzilor zero", a declarat Vitor Constancio, vicepreşedintele BCE, conform unei ştiri Reuters.  În cadrul unei conferinţe din Hong Kong, Constancio a mai precizat că "băncile centrale trebuie să înveţe prin experimentare", deoarece "nu înţeleg pe deplin cum vor reacţiona economiile şi pieţele".   În opinia sa, "o creştere a dobânzii din SUA ar avea un impact mai mare decât în trecut, deoarece pieţele emergente, în special China, sunt mult mai integrate în economia globală, iar fluxurile transfrontaliere de capital au crescut".   Interesantă abordarea oficialilor BCE, dar cum rămâne cu responsabilitatea şi costurile aferente acestor "experimente"? Oare nu ne-au primis băncile centrale că ştiu ce fac şi nu trebuie să punem la îndoială competenţa şi buna lor voinţă?  Ei bine, băncile centrale tocmai sunt pe cale să demonstreze, chiar şi celor mai înfocaţi susţinători, că nu ştiu ce fac. Contează? Nu, deoarece nu există, chiar şi în cele mai dezvoltate "democraţii", un cadru legal pentru tragerea la răspundere a instituţiilor monetare centrale. În numele "independenţei", desigur. 

luni, 19 octombrie 2015

Sa nu ne mai dam dupa coltul mesei -U.E. este o golanie -majoritatea conducatorilor tarilor din U.E. si oficiali ai U.E. sunt slugoii unei golanii mondiale care au la inaintare dolarul si tiparnita lui care doresc lichidarea U.E.,monedei euro - OARE?... NU DE ALTA DAR EURO A FOST INVENTAT PENTRU A FACILITA IMPLEMENTAREA "PACTULUI Ribbentrop-Molotov - chiar daca distrug odata cu ele si crestintatea Europei prin haite islamiste deja instalate in occidentul european de 20-30 de ani care sunt o plaga puturoasa pentru societatile occidentale europene,paraziteaza abundent deja sistemele lor de protectie sociala!Haitele islamiste invitate de Cancelarul Germaniei din Asia si Africa ca asa au dictat stapanii Lumii asteia prost facute,pot declansa un haos de atentate precum cel din Turcia din zilele astea care ma tem sa dezvolt ce ar putea sa amorseze in zona crestinatatii europene!Rusia atat de activa in ultima vreme ,nu poate sa fie in afara socotelilor astea care se desfasoara de ceva vreme pe planeta vezi -scaderea pretului barilului de petrol,zavera dintre Ucraina si Rusia,generatoare de niste sanctiuni pentru Rusia dar care lovesc devastator in U.E.,razboaiele din Asia si Africa,creatia ciudata Statul Islamic care sigur nu este itit din spumele Marii Mediterane precum zeita antichitatii Afrodita,afluirea de suhoaie ,miguri ale Rusiei in Siria si bombardarea unora in Siria inclusiv cu rachete rusesti din Marea Caspica peste capul Iranului si al Irakului care consfintesc practic o bipolaritate a Lumii asteia cam prost facute!Complicate ecuatii in zona Europei si nu numai ,sper ca Dumnezeu sa ii ocroteasca pe romani si toate natiile doritoare sa traiasca in pace in Lumea asta atat de prost facuta!

duminică, 18 octombrie 2015

Preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a salutat progresele recente în Grecia şi a cerut Atenei să pună rapid în aplicare reformele structurale convenite cu debitorii internaţionali, într-un interviu publicat duminică, transmite AFP.  "Multe lucruri au luat o întorsătură spre bine în ultima vreme, iar aceasta cu ajutorul prim-ministrului grec, guvernului grec şi poporului grec", a declarat Draghi într-un interviu acordat cotidianului liberal grec Katherimini.  Cu toate acestea, "cred că este în interesul tuturor ca acum să se acorde atenţie punerii rapide în aplicare a măsurilor convenite împreună, în conformitate cu termenii prevăzuţi", a afirmat preşedintele italian al BCE, cerând să nu se pună în discuţie "pilonii şi obiectivele programului".  După luni de criză politică acută, Atena a ajuns la un acord în vară cu creditorii ei pentru eliberarea unui nou ajutor financiar în valoare de 86 miliarde de euro pe trei ani în schimbul unor reforme structurale pentru modernizarea ţării.   Aceste reforme sunt o condiţie prealabilă la recapitalizarea în continuare a băncilor greceşti şi pentru orice noi discuţii cu privire la datoria greacă, consideră Draghi.  Fonduri de aproximativ 10 miliarde de euro au fost deja primite la mijlocul lunii august pentru recapitalizarea sistemului bancar din Grecia. O a doua tranşă de până în 15 miliarde ar putea fi disponibilă după o primă evaluare de către creditori a progreselor făcute de Atena şi "cel mai târziu" pe 15 noiembrie, a adăugat preşedintele BCE, conform AFP. 

sâmbătă, 17 octombrie 2015

"Deutsche Bank" AG, cea mai mare bancă din Germania, anticipează că a consemnat pierderi de 6,2 miliarde de euro (7 miliarde de dolari) în trimestrul al treilea, ca urmare a deprercierii cu 5,8 miliarde de euro a activelor diviziilor de investment banking şi private banking.  Pierderea anunţată de bancă este cea mai mare din ultimii zece ani, iar conform "Deutsche Bank", cea mai mare parte a deprecierii activelor a fost determinată de înăsprirea reglementărilor din domeniu. În aceste condiţii, "Deutsche Bank" a informat că ar putea reduce sau elimina dividendul anual, care a fost de 75 de cenţi/acţiune în 2014. Banca a acordat dividende neîntrerupt cel puţin din 1957, an în care a fost reînfiinţată ca instituţie financiară administrată la nivel central. Totodată, dividendul nu a mai fost redus din 2008.   Presiunile pe profitabilitate şi obligativitatea de creştere a rezervelor de capital vor face ca banca de investiţii, inclusiv divizia "Bankers Trust", cumpărată în 1999, să nu mai înregistreze profiturile de altădată. Banca germană îşi va prezenta rezultatele financiare din trimestrul al treilea la sfârşitul acestei luni, când va anunţa şi schimbări importante de strategie. În acest sens, au apărut zvonuri potrivit cărora "Deutsche Bank" AG vrea să-şi înstrăineze deţinerea la "Huaxia Bank" Co., după ce aceasta a fost clasificată drept "non-strategică".  Bănci străine majore, precum "Bank of America" Corp. şi "Goldman Sachs Group" Inc. din SUA, au obţinut cel puţin 14 miliarde de dolari din vânzarea participaţiilor la băncile chineze, de la începutul lui 2012, pe fondul înăspririi cerinţelor de capital.                                                                                        

vineri, 16 octombrie 2015


Furnizorii de gaze nu vor mai accepta, începând cu anul viitor, să scadă presiunea la aragaz, centrală termică sau alte echipamente pentru persoanele fizice și firmele care nu au plătit factura la timp, ci, conform unui document consultat de Profit.ro, vor trece direct la oprirea gazelor până când toate restanțele vor fi achitate.  Măsura va fi aplicată începând cu prima zi a anului viitor.  Dacă în prezent furnizorul de gaze poate și să limiteze cantitatea de gaze către clientul care a întârziat plata unei facturi, începând cu anul viitor nu va mai fi aplicată decât o singură măsură, și anume întreruperea furnizării gazelor.  Livrarea gazelor va fi reluată doar după ce toate facturile scadente sunt plătite integral, cu tot cu majorări de întârziere și taxa de reluare a alimentării, în maximum 24 de ore. Acest termen de 24 de ore nu va mai fi însă calculat de la data efectuării plății, ci de la momentul la care clientul prezintă dovada acestei plăți.

joi, 15 octombrie 2015

Previziunile privind creşterea euro sunt alimentate de incertitudinile privind creşterea dobânzii de referinţă de către FED (Federal Reserve, banca centrală a SUA). Aceste incertitudini sunt invocate de analiştii Erste. Un dolar mai atrăgător ar scoate mare pare din capitalurile de pe pieţele emergente.  Fenomenul a început deja, stimulat şi de problemele economiei chineze, ceea ce complică lucrurile. FED nu a mai crescut dobânda din cauza acestor probleme, dar faptul a îngrijorat suficient de mult pieţele ca neîncrederea în economiile emergente să scadă. Ceea ce iarăşi ar fi rău pentru leu. „Dacă urmărim linia factorilor locali, ar trebui ca finalul anului să prindă EUR/RON în apropierea nivelului prezent”, explică Claudiu Cazacu. Pe de altă parte, însă, „incertitudinea semnificativă provine din parcursul dobânzii de referință în SUA: dacă vom vedea o majorare a costului de finanțare în dolari anul acesta, în decembrie, piețele ar răspunde prin diminuarea pozițiilor de risc relativ ridicat, și EUR/RON ar putea depăși 4,50. Evoluția ar fi însă ”îndulcită” de programul QE european, care furnizează lichiditate în zona Euro, astfel încât ipoteza de lucru ar fi în acest scenariu al ridicării dobânzilor intervalul 4,52 – 4,54”.
Dacă evoluţia ar fi „îndulcită de QE-ul european doar până la  4,52 – 4,54 de lei, ameninţarea este foarte serioasă. QE (quantitative easing) este programul de relaxare monetară accentuată, operată de Banca Centrală Europeană prin achiziţii de obligaţiuni în euro şi scăderea dobânzii de referinţă. Programul este o imitaţie (târzie, spun unii), a programului american similar, care s-a încheiat anul acesta şi care ar trebui să fie urmat de revenirea dobânzii la dolar la niveluri nesubvenţionate de FED Totuşi, posibilitatea deprecierii accentuate nu este neapărat şi foarte probabilă.
„Cu datele perceptibile acum, cred că EUR/RON va rămâne în echilibru la finalul acestui an, în jur de 4.45. Turbulenţele pieţelor financiare din august nu ne-au afectat, iar în absenţa unui cataclism financiar, cândva în următoarele trei luni, mă îndoiesc că leul românesc va fi destabilizat într-o manieră remarcabilă”, conchide analistul de la Tradeville.