duminică, 27 septembrie 2015

Planuri de independenta - Catalanii se bucura deja de recunoasterea identitatii proprii, a dialectului si a traditiilor, avand si un grad destul de mare de autonomie politica si institutionala in cadrul regatului spaniel.  Madrid, lovit in plin - O victorie a adeptilor independentei catalane ar fi o lovitura serioasa pentru guvernul de la Madrid.  Catalonia este o provincie care conteaza destul de mult in viata economica si politica a Spaniei.  Conform estimarilor facute de Organizatia de Cooperare si Dezvoltare Economica, provincia contribuie cu 19% la PIB-ul Spaniei.  In cazul unei victorii a aliantei pro-independenta, Spania nu doar ca ar pierde o importanta sursa de venituri la bugetul national, dar s-ar putea confrunta cu o serie de miscari separatiste, cu precadere in Tara Bascilor.  Analistii cred ca prezenta la vot va dicta tabara castigatoare, adeptii planurilor de independenta avand nevoie de o prezenta masiva la urne, dupa cum remarca analistul Antonio Barroso, vicepresedinte al Teneo Intelligence.  Intr-o analiza prezentata la mijlocul acestei saptamani, Barroso da sanse miscarii de independenta catalana, mai ales daca partidele din cadrul aliantei vor reusi sa depaseasca diferentele doctrinare.  Din punctul sau de vedere, acestea vor specula treptat avantajul obtinut in alegeri mentinand o tensiune surda in relatia cu guvernul de la Madrid pana la declararea independentei.  Expertii Rabobank sunt ceva mai relaxati, in nota lor de analiza, acestia exprimandu-si indoiala ca cele doua partide, aflate la capete opuse ale spectrului politic, ar putea convietui la guvernare.

sâmbătă, 26 septembrie 2015

Contrar declaratiilor formale ( eventual cu exceptia actiunilor justitiei din ultimii doi ani ), statul roman si societatea romaneasca nu sunt de fapt conduse si administrate dupa o logica economica , sociala  si morala care apartine normalitatii democratice si europene.  Rezultatul vizibil inseamna  o lume intoarsa pe dos in care Presedintia decoreaza persoane cu dosar penal , Parlamentul si guvernul au in componenta lor persoane cu dosare penale,  societatea incurajeaza practic infractiunile prin blandetea sanctiunilor , institutiile promoveaza incompetenta generalizata , iar rezultatul final este un penitenciar social in care , intr-o forma sau alta , cetatenii au  statutul de victime fie ca este vorba de sistemul medical , de sistemul de invatamant, de sistemul de pensii, de administratia fiscala,  de circulatia pe drumurile publice etc.,etc.  Cel mai recent exemplu de non-logica sociala este ilustrarea la scara sociala a principiului leninist " trebuie sa pedepsim nevinovatii ca sa speriem vinovatii" iar in acest scop , cu binecuvantarea Guvernului , ANAF isi incepe opera de asanare sociala sugrumand persoanele fara venituri obligate sa plateasca (adica exact de unde nu au !) CASS-ul sub spectrul sanctiunilor si executarii silite (?!) .  Este  o ilustrare perfecta a mentalitatii de buncar, a cinismului guvernantilor si a guvernarii " tehnocrate" ( prin anii `90 acest termen se referea la fostii securisti ) de tip adminstrativ-birocratic in care cetatenii adusi frecvent in situatii de imposibilitate si captivi in plasa unui penitenciar social mascat *),  devin simultan si victime, si cobai , cu singura functie de platitori de impozite si taxe pentru un buget devalizat  de cei care incalca regulile pe care cetatenii onesti sunt obligati sa le respecte !!!

vineri, 25 septembrie 2015

Cuptoarele si camerele de gazare au fost si ele "reconditionate" ???

Autorităţile Germane pregătesc un adăpost pentru refugiaţi în incinta fostului lagăr de exterminare nazist de la Dachau.  Primarul din Dachau, Florian Hartmann, a emis un comunicat în care precizează că o anexă a fostului lagăr din sudul Germaniei va fi amenajată ca adăpost pentru persoanele fără locuinţă, inclusiv pentru refugiaţi.  Lagărul îşi redeschide porţile pentru “aproximativ 50 de oameni... care şi-au pierdut casele”, a explicat primarul, citat de AFP. Viitorii ocupanţi au fost descrişi de primar drept “cei mai slabi membri ai societăţii”.  Despre clădirea destinată acestora, primarul a recunoscut că “poartă povara istoriei, dar acum îi putem atribui un rol social util”.  Primarul şi-a motivat iniţiativa explicând că regiunea Dachau se confruntă cu o criză severă de locuinţe.  Oraşul Dachau, cu 41.000 de locuitori, se află în apropiere de Munchen, capitala landului Bavaria, care este regiunea din Germania cea mai solicitată de refugiaţi.  43.000 de prizonieri au murit la Dachau ... Lagărul de concentrare de la Dachau, primul din Germania, a fost deschis în martie 1933, la doar câteva săptămâni după ce Hitler a preluat puterea. El a fost destinat mai ales deţinuţilor politici. În timpul regimului nazist, la Dachau au fost trimişi peste 206.000 de oameni, dintre care 43.000 au murit în lagăr. Ultimii prizonieri au fost eliberaţi de armata americană, la data de 29 aprilie 1945. Lagărul are acum statutul unui muzeu. Poarta de fier originală a lagărului, care purta odioasa inscripţie “Arbeit macht frei” (“Munca te face liber”), a rămas în funcţiune până în anul 2014, când a fost furată, menţionează AFP.  Primarul Florian Hartmann face parte din Partidul Social Democrat. Pe blogul personal, Hartmann pledează “pentru un Dachau social”, în care toată lumea, inclusiv “oamenii în vârstă, pesoanele cu handicap, precum şi imigranţii să trăiască cu plăcere”. Hatmann are studii superioare tehnice, fiind specialist în energie regenerabilă şi protecţia mediului...Cine nu vrea la Dachau, poate merge la Buchenwald.

joi, 24 septembrie 2015


Banca centrală a SUA nu a ridicat dobânda la ultima sa şedinţă de politică monetară de la acest mijloc de septembrie, însă investitorii şi analiştii financiari încă se întreabă cum vor reacţiona pieţele. Jamie Dimon, preşedintele executiv al JP Morgan Chase & Co., este printre cei care se aşteaptă la mişcări violente, cel puţin în piaţa titlurilor de stat. "Lucrul care mă îngrijorează un pic, a propos, sunt bonurile de trezorerie", a declarat acesta la o conferinţă organizată la New York de banca britanică Barclays, preşluat de Bloomberg. "Ratele de dobândă au fost atât de jos pentru atât de mult timp", explică el contextul în care traderii şi managerii de fonduri nu au mai experimentat demult parcursul unui ciclu de ridicare a dobânzilor. Dimon afirmă că nu ar fi deloc şocat ca atunci când dobânda-cheie va fi majorată, participanţii la piaţă să-şi schimbe brusc felul în care privesc lucrurile şi să imprime o schimbare a direcţiei în sensul unui declin al preţurilor titlurilor de stat americane cu scadenţa la zece ani. Acesta este contextul în care mişcările ar putea fi mai violente şi mai rapide decât cred oamenii. "Nu prezic asta. Spun că o am în minte şi cred că este o posibilitate", a nuanţat şeful băncii JP Morgan. Comentariile sale au venit chiar într-un context în care oblgaţiunile guvernamentale ale SUA cu scadenţa la doi ani au avut cea mai consistentă apreciere de o zi din ultimii şase ani. Emisiunea benchmark având scadenţa la 10 ani este, în prezent, purtătoare a unui randament de 2,19%.

miercuri, 23 septembrie 2015

Spaţiul Schengen s-a prăbuşit mai întâi în sudul Mediteranei, acolo unde refugiaţi din Africa au pătruns în Malta şi Italia. A urmat insula grecească Lesbos. Ce a urmat mai apoi nu a fost decât o bâlbâială a actorilor europeni, cu Angela Merkel în frunte. Germania a spus că va primi 800.000 de refugiaţi dar numai după primii 40.000 a anunţat că va suspenda acordul Schengen şi va impune controlul la graniţe.  La fel a procedat şi Austria. Mai nou, Germania a trecut şi la ameninţări pentru statele care nu acceptă cotele obligatorii de refugiaţi: ori primiţi atâţia oameni cât a impus Comisia Europeană, ori vi se taie fondurile structurale. România, după cum se ştie, militează pentru cotele voluntare, nicidecum pentru cele impuse...A trebuit să treacă şapte ani de la aderarea României şi Bulgariei la UE, pentru ca mai multe state (Austria, Germania, Olanda, Belgia, Luxemburg, Franţa, Malta şi Marea Britanie) să ridice restricţiile de pe piaţa muncii impuse muncitorilor din cele două ţări. Isteria maximă a avut loc în Marea Britanie, acolo unde partidul populist UKIP a generat adevărate campanii de denigrare a românilor şi bulgarilor iar cotidianul Daily Mail relata cu câteva zile înainte de data de 1 ianuarie 2014 că la Bucureşti zeci de autocare sunt gata să ia drumul Londrei pentru a aduce inşi care vor destabiliza insula. Evident, intoxicare...Circulaţia capitalurilor, a forţei de muncă, moneda euro şi spaţiul Schengen sunt verigile slabe ale construcţiei europene în ultimii ani. Politicile unor state, criza economică sau criza refugiaţilor au ros fundaţia Uniunii Europene scoţând astfel la iveală fragilitatea unor piloni. De ani de zile Marea Britanie şi nu numai strâmbă din nas atunci când vine vorba de muncitorii din România şi Bulgaria. În 2013, criza cipriotă a scos la iveală posibilitatea ieşirii unui stat din zona euro.

marți, 22 septembrie 2015

Grecia este în prezent cel mai mare client al Fondului Monetar Internațional, cu un volum de credite de 25 de miliarde de dolari. "FMI a depășit deja așa-numitul 'point of no return' în cazul Greciei", crede Rolf J. Langhammer de la Institutul pentru Economie Mondială din Kiel (IfW). "FMI trebuia să părăsească mai devreme corabia. Acum e prea târziu."  Economistul din Kiel, care a consiliat prin altele organizații internaționale ca Banca Mondială și UE, dar și câteva ministere germane, poate foarte bine să înțeleagă de ce mulți din cei 188 de membrii ai FMI nu sunt prea încântați de implicarea atât de adâncă a Fondului în Grecia. Multe state în curs de dezvoltare consideră Grecia drept un stat industrializat bogat din Europa.  "Multe țări în curs de dezvoltare acuză FMI că a adoptat poziții deosebit de dure în cazul lor, iar acum face excepții pentru europenii bogați", explică Langhammer. Aceste state se întreabă de ce trebuie ele să plătească pentru o țară din zona euro. O întrebare foarte rezonabilă, crede profesorul din Kiel.  Pare paradoxal: strategia tăierii datoriilor a fost exclusă de FMI în cazul debitorilor săi din Asia, Africa și America Latină. Acum însă, în cazul statului elen, exact asta cere Fondul. Declarația directoarei Christine Lagarde din 14 august a fost clară: "Pentru sustenabilitatea achitării datoriilor de către Grecia este absolut necesar ca partenerii europeni ai țării să cadă de acord asupra unei anulări a unei părți din actualele datorii, într-o amploare mult mai mare decât se estima până acum."...Chiar dacă FMI va participa cel mai probabil la al treilea pachet de salvare a Greciei, nu se poate spune că a scăpat încă de tema reducerii datoriilor, crede Kaiser. "Problematica a fost doar puțin amânată. Atena trebuie să aplice acum exact aceleași măsuri pe care le-a primit cu literă de lege și acum cinci ani".  FMI și europenii și-au apropiat pozițiile în legătură cu însemnătatea sustenabilității achitării datoriilor. Ar fi vorba nu de o tăiere a sumelor, ci de o extindere a perioadei în care acestea pot fi returnate. Europenii spun că au acordat condiții foarte bune grecilor tocmai pentru ca aceștia să-și poată plăti datoriile la Fondul Monetar Internațional.  Pentru economistul Langhammer este momentul să se renunțe la această fixație privind achitarea datoriilor de către Grecia: "Poate să se prăbușească și cerul, Grecia rămâne mai departe un stat. O țară este un obiect permanent de investiții", explică el. "Este un nonsens economic să spunem că o țară trebuie să își achite într-un anumit moment datoriile. Este mult mai important ca țara respectivă să se afle în condiția de a fi capabilă să-și achite în permanență obligațiile financiare."