vineri, 7 august 2015

Poate un impas al economiei Chinei să trimită datoria Australiei pe o cale nesustenabilă? Un material al publicaţiei britanice The Telegraph avansează acest scenariu. Stocul creditului contractat extern se cifrează deja la 955 miliarde dolari, echivalent cu 60% din Produsul Intern Brut, iar industria minieră a ţării deja este în suferinţă într-un context de piaţă în care cotaţiile internaţionale ale minereului de fier s-au reîntors la minimele crizei financiare din anul 2008.  Principalul motor pentru creşterea nominală a economiei australiene în ultimul deceniu a fost "boom"-ul industrial al Chinei care a creat o cerere majoră pe pieţele de mărfuri, explică un raport al băncii elveţiene de investiţii UBS care avertizează asupra iminenţei intrării într-un nou ciclu.  Guvernul de la Canberra şi Banca Rezervelor a Australiei sunt nevoite să mizeze pe o depreciere a monedei naţionale în vederea susţinerii industriei miniere pe care se bazează întreaga economie a ţării. Din acest punct de vedere, aceasta seamănă cu cea a Arabiei Saudite, dependentă de producţia de petrol.  Declinul din pieţele de mărfuri s-a răsfrânt într-un deficit comercial record de 4,14 miliarde dolari australieni în aprilie a.c. Nimeni nu se aştepta la o asemenea discrepanţă între valoarea bunurilor exportate şi a celor reprezentând necesarul de import. Spre exemplu, minereul de fier se vinde pentru 50 dolari pe tonă faţă de maximul de aproximativ 180 dolari pe tonă atins în anul 2011. Pentru o ţară în care comerţul cu resurse naturale reprezinta, în anul 2012, 65% din balanţa externă, un aşa şoc al preţurilor era imposibil de resorbit în totalitate.

joi, 6 august 2015

"România a făcut paşi importanţi în ultimii şapte ani pentru a-şi îmbunătăţi finanţele publice controversate. Suntem îngrijoraţi că, în forma sa actuală, acest Cod Fiscal, ar periclita aceste realizări. El ar presupune o pierdere anuală de venituri de aproximativ 2,2% din PIB şi o majorare a deficitului bugetar de până la cel puţin 3% din PIB, plasând astfel datoria publică pe o traiectorie ascendentă", se arată într-o opinie cu titlul "Decizie crucială", semnată de şefa misiunii FMI pentru România, Andrea Schaechter, şi reprezentantul rezident al FMI pentru România şi Bulgaria, Guillermo Tolosa.   Cei doi arată că, în mod alternativ, s-ar impune reducerea cheltuielilor statului şi renunţarea la iniţiativele noi de cheltuieli, inclusiv la cele de infrastructură, apărare, salarii, sănătate şi educaţie, pentru a menţine sub control deficitul.  "Mai există oare şi o a treia alternativă care să permită României să îşi reducă treptat datoria publică, să relaxeze povara fiscală şi să finanţeze noi proiecte? Noi credem că există, dacă amploarea şi viteza de implementare a măsurilor de politică fiscală, precum şi noile planuri de cheltuieli sunt mai temperate", notează reprezentanţii FMI.   Ei consideră că măsurile de stimulare fiscală trebuie aplicate la momentul potrivit şi că nu este evident că o stimulare fiscală suplimentară ar fi de dorit în prezent, dacă trebuie finanţată printr-o datorie mai mare, arătând că România are un ritm rapid de creştere, iar salariile au crescut în acest an cu peste 7%, deşi situaţia economică este încă foarte dificilă pentru mulţi români."Austeritatea va deveni în mod inevitabil necesară atunci când finanţarea ieftină şi abundentă va înceta şi datoria va atinge niveluri mai mari. România a trecut deja în ultimul deceniu printr-un astfel de ciclu nefericit de stimulare excesivă în vremuri bune şi de austeritate strictă în vremuri grele. El nu ar trebui să fie repetat", se precizează în document.  FMI punctează că politica fiscală trebuie să fie sustenabilă, mai ales în condiţiile în care, după mulţi ani în care "a strâns cureaua", România a reuşit să ajungă anul trecut la un deficit structural sustenabil, nemaiavând nevoie de alte reduceri de deficit în anii 2015 sau 2016.

miercuri, 5 august 2015

Încrederea în Grecia şi mai cu seamă încrederea în bănci pare zdruncinată iremediabil. Un apel din partea bancherilor pentru ca oamenii să se reîntoarcă cu banii pentru deschiderea depozitelor stârneşte râsul grecilor, scrie portalul KeepTalkingGreece. "Băncile sunt absolut de încredere", a declarat Louka Katseli, preşedintele Asociaţiei Băncilor din Grecia într-o intervenţie pentru postul elen Mega TV invocând garanţia Băncii Centrale Europene. Fostă ministru din partea partidului vechii stângi PASOK, Katseli i-a invitat pe greci să constituie depozite odată ce băncile au redeschis porţile după trei săptămâni de "vacanţă bancară".
"Hai să ajutăm economia!", îi încurajează Katseli pe greci si adaugă: "Dacă vă luaţi banii din cufere şi din case - unde oricum nu sunt în siguranţă - şi îi depozitaţi în bănci, aceasta va îmbunătăţi lichiditatea". "Nu vor fi tăieri ale depozitelor în viitor dacă acţionăm responsabil", a mai spus ea.
Sunt declaraţiile care doar au stârnit ironia grecilor loviţi de controlul capitalului. "Ooo, da! Să îmi aduc banii înapoi în bancă şi să pot lua apoi doar câte 60 de euro...", spune unul dintre ei. Un alt comentariu arată respingerea totală: "Aaa, sigur! Băncile nu vor mai vedea banii mei vreodată. Prefer să îmi cumpăr tone de alune cu ei."

marți, 4 august 2015

Specialiştii FMI vor participa la negocierile desfăşurate în prezent la Atena pentru un nou program financiar destinat Greciei, însă instituţia nu va lua timp de mai multe luni, sau chiar până anul următor, o decizie dacă va participa sau nu cu fonduri proprii.   Întârzierea din partea FMI ar putea avea consecinţe semnificative, mai ales în Germania, unde oficialii au afirmat în mod repetat că ar fi imposibil de obţinut acordul Legislativului de la Berlin pentru un pachet de 86 miliarde de euro destinat Greciei dacă la acesta nu participă şi FMI.  Potrivit unui sumar de patru pagini al întâlnirii de miercuri a board-ului, marcat "strict confidenţíal" dar obţinut de Financial Times, negociatorii FMI vor participa la discuţiile cu Grecia, pentru a se asigura că noul pachet financiar din partea zonei euro este în linie cu ceea ce are în vedere şi FMI.  FMI nu poate ajunge însă la "un acord la nivelul experţílor tehnici în această etapă" şi va decide într-o a doua etapă dacă va participa la un program de susţinere a Greciei, după ce statul elen "a convenit un set amplu de reforme" şi, esenţial, după ce statele creditoare din zona euro au convenit asupra unor modalităţi de a reduce povara datoriilor Greciei.  Această condiţie s-ar putea dovedi problematică, întrucât Berlinul şi alte guverne creditoare s-au opus vehement sugestiilor de ştergere a datoriilor Atenei.  Potrivit documentului obţinut de Financial Times, reprezentantul Germaniei în board-ul FMI a afirmat că Berlinul "ar fi preferat ca Fondul să se mişte în paralel" cu discuţiile purtate la nivelul zonei euro. În noul context oficialii germani trebuie treacă în cîteva săptămâni prin legislativ, sceptic la ajutoarele pentru Grecia, un profram financiar de 86 de miliarde de euro fără a avea garanţia participării FMI.   Evaluarea negativă a FMI creşte complexitatea problemelor Atenei în contextul începerii discuţiilor pentru un nou pachet de ajutor fianciar, cu obiectivul ca acestea să încheie pănă pe 20 august. În timp ce creditorii sunt sceptici, premierul elen Alexis Tsipras se confruntă cu o posibilă revoltă a membrilor formaţiunii sale, Syriza, nemulţumiţi de condiţiile ataşate unui ajutor financiar.   FMI a decis, săptămâna trecută, că programul în derulare cu Grecia, care urma să se încheie în martie, trebuie anulat, întrucât nu+şi mai poate atinge obiectivul de a ajuta Grecia să-şi revină până la punctul în care să se poată ţmprumuta singură de pe pieţele financiare. Decizia Fondului a forţat Atena să ceară un nou acord cu FMI, care a necesitat întrunirea dce miercuri a board-ului.

luni, 3 august 2015

Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 0,4 la sută, până la 88,03 miliarde lei, faţă de luna mai, arată Banca Naţională a României (BNR).   Faţă de 30 iunie 2014, depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au înregistrat o creştere de 8,2 la sută (9,9 la sută în termeni reali). Depozitele în lei ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au majorat cu 2,8 la sută, până la 63 879,2 milioane lei. La 30 iunie 2015, depozitele în lei ale persoanelor juridice au crescut cu 9,1 la sută (10,8 la sută în termeni reali) faţă de 30 iunie 2014. Depozitele în valută ale rezidenţilor gospodării ale populaţiei şi persoane juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, s-au majorat cu 1,2 la sută, până la nivelul de 79 052,3 milioane lei (exprimate în euro, depozitele în valută au crescut cu 0,4 la sută, până la 17671,2 milioane euro). Comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenţilor exprimate în lei au crescut cu 6,6 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor s-au majorat cu 4,5 la sută); depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei exprimate în lei au crescut cu 8,1 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei s-au majorat cu 6,0 la sută), iar depozitele în valută ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) exprimate în lei au crescut cu 3,5 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor persoane juridice s-au majorat cu 1,5 la sută).  Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali s-au majorat în luna iunie 2015 cu 1,3 la sută faţă de luna mai 2015, până la nivelul de 230 966,9 milioane lei. 

duminică, 2 august 2015

sursa - comisarul.ro

Dan Andronic, acționarul majoritar al societăţii Editura Evenimentul şi Capital, a fost audiat, miercuri, la Direcția Națională Anticorupție. Patronul EVZ și Capital a spus, la ieșire, că a fost chemat de anchetatori să ducă mai multe documente, fără a preciza în ce calitate a fost chemat, potrivit Mediafax. Așa sună o știre searbădă, publicată aproape fără excepție, de toată lumea presei. De remarcat că nu au fost ulterior știri din surse juridice. Semn că este un dosar important. Care ar putea avea legătură cu recentul sechestru pus de DNA pe unul dintre apartamentele lui Ponta.
Chiar și în ziarul la care este ,,patron'', Evz, știrea este identică. Aproape o oră au scris că vor reveni cu amănunte dar apoi au șters propoziția. Probabil că revenirea va fi un material scris de Cristoiu despre Binom. 
Recunoaștem, din start, că nici noi nu avem foarte multe informații certe despre motivele audierii de 3 ore la DNA a unuia dintre cei mai toxici șerpi care trăiesc în presa românească. O reptilă-curvă a SISTEMULUI. Racolată din tinerețe de către un fost general DIE.
Știm însă că Andronic a cerut să fie audiat la prima oră. Și mai știm că a venit la DNA cu o cârcă de documente.
Noi n-am făcut public faptul că în campania electorală, după publicarea unui articol despre modul cum și-a cumpărat Victor Ponta apartamentul din complexul rezidențial ridicat de Nicolae Dumitru-NIRO, Dan Andronic, al cărui nume apărea pomenit în articol ca fiind co-proprietarul unui offshore implicat în tranzacție, a sunat-o pe Adriana Săftoiu și i-a cerut scoaterea imediată a materialului de pe fluxul de link-uri distribuit de staff-ul candidatului Iohannis. Asta, după ce a amenințat-o cu judecata. A fost deranj mare!
Însă lucrurile încep să se lege. În același complex rezidențial are apartament, cu balcon comun cu al lui Ponta, și Dan Ioan Gheorghiu, nimeni altul decât mâna dreaptă a lui Dan Ioan Popescu. Miliardarul SISTEMULUI, retras acum, oficial, în Italia. Afacerile din România, din domeniul energetic, sunt conduse de vecinul lui Ponta. 
Așa ajungem din nou la Dan Andronic. Care este, din 2008, finul lui Dan Ioan Popescu. Poate nu știați, dar Andronic, ca orice ,,jurnalist'' român, așa cum se recomandă, s-a însurat pe Coasta de Azur. Ceremonia religioasă s-a ținut la Nisa, în Biserica "Sfinții Constantin și Elena", iar "masa și dansul" au avut loc la Vista Palace, din Monte Carlo, unul dintre cele mai luxoase din Principat. 
Nunta lui Dan Andronic a avut loc imediat dupa incheierea lucrarilor Forumului Crans Montana, in Monte Carlo, printre participantii la lucrari numarandu-se fostul client al lui Andronic, Adrian Nastase, dar si, pe atunci, premierul Calin Popescu-Tariceanu, ambii regasindu-se si pe lista de invitati la nunta. Tariceanu ar fi venit la nunta lui Dan Andronic cu un Ferrari negru, cu numar de Monaco. Singur in masina, imbracat sport, seful Guvernului a avut parte de un antemergator si un taxi in care era un alt sepepist.
Plătit de SIE
Colonel în rezervă Cornel Nemetzi descrie în cartea sa publicată în 2013, cu lux de amănunte, un episod mai puţin cunoscut despre două personaje extrem de mediatizate în ţara noastră. Cartea denumită "Ultimul Curier Ilegal. Memoriile unui spion român" dezvăluie perioada petrecută de către acesta în cadrul SIE, printre care şi câteva evenimente în care au fost implicaţi personaje din mass media românească.
"Chiar înainte cu câţiva ani de campanie electorală, Piticu l-a folosit pe nepotul soţiei sale, ajuns redactor -şef la un cotidian central, în publicarea de articole defăimătoare la adresa politicienilor de centru-dreapta sau pentru sustragerea din redacţie de a unor materiale, scrisori etc prin care se denunţau diferite acţiuni ale fostei securităţii sau ale SIE", menţionează Cornel Nemetzi. Trebuie precizat că "Piticu" evocat în carte de către autor este fostul adjunct a lui Ioan Talpeş de la acea vreme - generalul Cornel Biriş. "După plecarea din SIE a lui Marcu Victor, generalul Vasile Angelescu şi-a ales un nou locţiitor în persoana colonelului Biriş Cornel, conspirativ Neacşu Mihai, fost Brezeanu şi poreclit "Gruber" înainte de fugă lui Pacepa. Pe acesta l-am cunoscut în anul 1965, când am intrat în şcoala de ofiţeri de miliţie din Bucureşti şi l-am reîntâlnit în octombrie 1980, când a fost promovat în unitatea specială 0101. Cornel Nemetzi mai precizează că în "anul 1987, fratele mai mare al lui Cornel Biriş, Radu, care lucra la Direcţia de Paşapoarte a fost dat afară datorită comiterii unor fapte de natură penală, care totuşi nu au putut fi probate prin flagrant. Cei doi fraţi fuseseră colegi de an la şcoală de ofiţeri de miliţie. Orice ofiţer aflat în locul lui Biriş, alias Piticu (înălţimea sa nu atingea 1,60 m) ar fi fost mutat de la unităţile speciale, cu atât mai mult cu cât se descoperise că şi soţia să avea o rudă apropiată stabilită în străinătate. Era protejat de către organele de contrainformaţii, fiind rezidentul acestora în unităţile speciale", afirmă Cornel Nemetzi.
"Cuplul de asociaţi" 
"Pentru serviciile prestate nepotul a fost făcut "asociat" , adică informator plătit permanent şi trecut în legătura unui subordonat, care a recrutat-o apoi şi pe proaspăta soţie a redactorului, fiica unui cunoscut ziarist. Cei doi soţi au format astfel "un cuplu de asociaţi", fiecare cunoscând calitatea de informator a celuilat. Din păcate căsătoria celor doi nu a durat prea mult, instruit şi dirijat de organele de informaţii asociatul a reuşit să se remarce în domeniul politic, ajungând să consilieze ulterior diferiţi politicieni liberali şi socialişti foarte cunoscuţi şi chiar să conducă campanii electorale. Fosta soţie a asociatului s-a implicat şi ea în cercurile politice fiind purtătoare de cuvânt a unor organizaţii sau şefa de cabinet a unor politicieni", precizează fostul ofiţer SIE. Din descrierea făcută de Cornel Nemetzi ar rezulta că doi asociaţi sunt Dan Andronic, nepotul generalul Cornel Biriş, şi Anca Alexandrescu, fiica jurnalistului Horia Alexandrescu. Cei doi au fost căsătoriţi în perioada când lucrau la "Evenimentul Zilei", iar, ulterior, au fost implicaţi în consilierea unor politicieni de top din ţara noastră.
Acum, Anca Alexandrescu este coordonatorul departamentului de comunicare al Guvernului condus de Victor Ponta, postura pe care a deţinut-o şi în mandatul lui Adrian Năstase. Dan Andronic s-a ocupat de campania electorală a lui Adrian Năstase şi a mai multor partide politice de la noi, iar în prezent este acţionarul majoritar al EVZ. Mai trebuie precizat că autorul menţionează sursa informaţiilor prezentate în carte.
"Datele pe care le prezint sunt evenimente şi întâmplări trăite de către mine în proporţie de peste 90%, iar restul, fapte şi acţiuni relatate de foşti colegi şi cunoscuţi. Lucrarea ar putea fi considerată ca un adevărat manual de spionaj clasic, întrucât ea prezintă destul de detaliat "ABC-ul" muncii de spionaj, adică modul de recrutare, pregătire, verificare şi testarea agenţilor, căile de trimitere în misiune externă, mijloace de legătură cu reţeaua informativă, explicarea unor noţiuni specifice muncii specifice", a subliniat Cornel Nemetzi.
"Cei doi indivizi care şi-au legat numele de distrugerea reţelei de ofiţeri şi referenţi avuţi de România în străinătate: Biriş Cornel şi Talpeş Ioan!", a precizat Cornel Nemetzi, fost şef al serviciului de spionaj clasic pe Europa din cadrul SIE, în perioada aprilie 1990-decembrie 1997.
Materialul pentru care a luat foc Dan Andronic
In afacerea Microsoft apare firma off-shore Running Total Group Ltd, controlata de omul de afaceri Nicolae Dumitru (NIRO) care a intermediat o spaga de 7,5 milioane de dolari.Conform datelor de la registrul comertului, Running Total Group Ltd inregistrata cu sediul in Insulele Virgine Britanice a intrat ca asociat in firma Central Residential Park SA pe 07.08.2006 cu 15%. Off-shore-ul controlat de Dumitru Niro achizitionase pachetul de actiuni detinut de Meneldil Associated SA, un alt off-shore inregistrat in Insulele Virgine Britanice, controlat de omul de afaceri Khalil Abi Chahine, care apare si el in documentele trimise de procurori Parlamentului, ca fiind intermediarul unei spagi de 1,25 milioane de dolari in afacerea Microsoft. Ambele companii of-shore aveau aceeasi adresa.
Victor Ponta a fost alaturi de Khalil Abi Chahine unul dintre asociatii fondatori ai Fotbal Club Progresul Bucuresti SA. Conform datelor de la Registrul Comertului pe 11.06.2004, Victor Ponta si Khalil Abi Chaine s-au numarat printre asociatii fondatori ai Fotbal Club Progresul Bucuresti SA cu cate 1% alaturi de alte nume din fotbalul romanesc: Gino Iorgulescu (cu 91% din actiuni), Cosmin Olaroiu, Gheorghe Popescu dar si de Bartolomeu Finis, Bogdan Niculescu Duvaz si Vladimir Soare de la SRI.
Meneldil Associates SA intrase in actionariatul Central Residential Park SA cu cateva luni inainte pe 02.03.2006. Ceilalti asociati la vremea respectiva erau Niro ’95 Impex SA detinuta de Dumitru Nicolae cu 79,9% din actiuni si Volschi Clitemnestra cu 0,002%, fost consilier local in Primaria Sectorului 2 si administrator al Niro Investment Group SA dar si al companiei unde detinea un pachet de actiuni.
Pe 04.02.2008, off-shore-ul, care ar fi intermediat cea mai mare mita in afacerea Microsoft, se retrage total din Central Residential Park SA unde actionar majoritar ramane Niro Investment SA cu 99,9% din actiuni.
Central Residential Park SA este o firma controlata de omul de afaceri Dumitru Nicolae zis Niro fiind cunoscuta pentru construirea complexului rezidential cu acelasi nume din spatele Inspectoratului General al Politiei Romane (IGPR) si din apropierea Circului.
Conform declaratiilor de avere, familia Ponta detine in acest complex rezidential 3 apartamente.
Conform declaratiei de avere a Dacianei Sarbu din 2007 – europarlamentar al Romaniei din partea PSD – aceasta isi cumparase cu 770.000 lei un apartartament de 167 mp pe strada Dinu Vintila nr. 6B, bloc 1, etaj 2 (Central Residential Park este situat pe aceasta strada la acest numar) prin credit ipotecar pe 30 de ani.
Conform declaratiei de avere a lui Ilie Sarbu din 2010 – vicepresedinte al Senatului Romaniei din partea PSD- acesta isi cumparase in 2009 un apartament de 176 de metri patrati in Central Residential Park. Conform aceleiasi declaratii de avere, Ilie Sarbu avea o datorie de 901.323 lei catre Central Residential Park SA firma detinuta de Dumitru Nicolae cel despre care martorul procurorilor DNA sustine ca ar fi intermediat o spaga de 7,5 milioane dolari prin intermediul firmei off-shore Running Total Grup Ltd.
Conform declaratiei de avere a lui Victor Ponta din 2012 – prim ministru al Romaniei din partea PSD – acesta si-a achizitionat in acelasi an un apartament de 94,88 metri patrati. Jurnalistul de investigatii Daniel Befu a sustinut ca acesta este amplasat tot in Central Residential Park si ca fusese achizitionat prin firma G&F Real Estate and Construction SRL Bucuresti. Aceasta a fost detinuta initial de un off-shore din Panama, Sthemko Holding Inc, pentru ca ulterior sa fie cedata unui cetatean grec anonim Giorgios Chatzigiannis care detine si acum 100% din aceasta firma, conform datelor de la Registrul Comertului.
Sorin Rosca Stanescu, mi-a spus ca pe vremea cand a fost director al ziarului Ziua, aflase ca proprietarul off-shore-ului din Panama, care i-a vandut apartamentul lui Victor Ponta, ar fi fost Dan Andronic, consultant politic si director general al ziarului Evenimentul Zilei. Dan Andronic a detinut pentru cativa ani un pachet de 5% din Central Park Residential SA.