vineri, 6 iunie 2014

Potrivit unui raport la Comisiei Europene, România şi alte şase ţări central şi est-europene nu îndeplinesc toate cele cinci criterii pentru aderarea la zona euro.
România nu îndeplineşte criteriul ratei inflaţiei şi al stabilităţii cursului de schimb.
Potrivit raportului, care evaluează stadiul de pregătire pentru opt state membre ale UE în vederea adoptării monedei unice, progresele realizate de aceste ţări în direcţia adoptării monedei euro sunt inegale, dar Lituania se distinge de restul grupului, îndeplinind criteriile de convergenţă.
Criterii îndeplinite de România sunt nivelul datoriei şi al deficitului şi ratele dobânzilor pe termen lung şi, parţial, criteriile calitatitve.
Rata medie a inflaţiei în România în cele 12 luni care au precedat luna aprilie 2014 a fost de 2,1%, peste valoarea de referinţă de 1,7% şi este probabil să se menţină peste valoarea de referinţă în perioada următoare.
În ceea ce priveşte stabilitatea cursului de schimb, CE notează că în cei doi ani de la precedentul raport leul s-a depreciat faţă de euro cu 1,9%. Pe lângă cele cinci criterii de aderare la zona euro, legislaţia românească în domeniul monetar nu este pe deplin compatibilă cu legislaţia UE. Astfel, Articolul 33, alineatul 10, din Legea privind Statutul Băncii Naţionale a României nu este compatibil cu Articolul 130 din Tratatul de Funcţionare al UE.

joi, 5 iunie 2014

Un petrolier thailandez cu un echipaj de 14 oameni la bord, care transporta motorina intreSingapore si Indonezia a disparut, iar Oficiul Maritim International se teme ca acesta a fost deturnat de pirati.Acesta ar fi cel de-al doilea astfel de caz inregistrat pe una dintre cele mai aglomerate cai maritime din lume, potrivit Reuters.

"Ar putea fi un act de piraterie. Am transmis tuturor vaselor din zona sa fie atente, iar autoritatile au fost alertate", a declarat Noel Choong, directorul Centrului de Raportare a Actelor de Piraterie din Kuala Lumpur,

Autoritatile au pierdut contactul cu MT Orapin 4 dupa ce acesta a plecat din terminalul petrolier din Singapore pe 27 mai. Petrolierul se indrepta spre portul Pontianak din Indonezia.

Piratii au mai capturat un cargou in largul coastei Malaeziei la sfarsitul lui aprilie, jefuindu-l de 3 milioane de litri de motorina.

Au mai existat acte de piraterie si furturi din cargouri in apropierea portului Singapore, fiind raportate 5 astfel de evenimente intre 2011 si 2013.

De asemenea au mai fost raportate 8 atacuri armate in Stramtoarea Malacca si langa Singapore in primul trimestru al acestui an, insa majoritatea s-au soldat cu furturi minore. 

miercuri, 4 iunie 2014

UE - hahahahaha...!!!

Uniunea Europeana a devenit "prea mare, prea autoritara, prea intruziva", a declarat marti premierul britanic David Cameron, solicitand UE sa se "concentreze pe crestere si pe locuri de munca", scrie AFP. Rezultatele alegerilor europene, care au marcat un puternic avans al euroscepticilor, este "un mesaj clar ca nu mai putem sa ignoram si sa continuam ca inainte", a spus Cameron, care a ajuns la Bruxelles, la summitul liderilor europeni.  In opinia sa, UE nu trebuie "sa faca mult", adaugand ca trebuie actionat la nivelul statelor atunci cand este "posibil" si la nivelul Uniunii atunci cand este "necesar". "Avem nevoie in fruntea" institutiilor europene "de persoane care inteleg intr-adevar asta", a subliniat Cameron. O idee apropiata a exprimat si presedintele francez Francois Hollande, care a spus, la Bruxelles, ca "Europa trebuie sa inteleaga ce s-a intamplat in Franta" a alegerile europene si trebuie sa se schimbe. "Europa trebuie sa inteleaga ce s-a intamplat in Franta", a spus el, la sosirea la summitul european, dupa victoria extremei drepte in alegerile de duminica. "Pentru ca, daca in cativa ani, Europa nu va raspunde asteptarilor, atunci vor fi alte voturi, in Franta si in alta parte, care se vor exprima impotriva Europei", a subliniat Hollande.

marți, 3 iunie 2014

 
 
 
Riscul deflaţiei pune în pericol redresarea economică a zonei euro, ţările din sudul regiunii făcând eforturi să îşi revină din criza datoriilor care a pus în pericol existenţa uniunii monetare. Inflaţia de 0,7% din aprilie a fost sub jumătate din ţinta BCE, de aproape 2%. Totuşi, indicatorul a avansat de la nivelul de 0,5% înregistrat în martie.
Numeroasele îngrijorări explică gama largă de măsuri pe care vor să le discute oficialii BCE în cadrul următoarei întâlniri oficiale. Măsurile propuse includ reducerea dobânzii de politică monetară sau relaxarea creditării.
În urmă cu câteva săptămâni şeful BCE, Mario Draghi, spunea că euro "reprezintă un motiv serios de îngrijorare", după ce aprecierea de 6% de pe parcursul anului trecut a apropiat moneda de nivelul de 1,4 dolari pentru o unitate. Euro s-a depreciat până la 1,3896 dolari pe unitate, de la 1,3946 dolari pe unitate.
„Zvonurile că BCE vrea să adopte noi măsuri deja a dus la o scădere a cursului. Un euro se cumpăra cu mai puţin de 1,36 de dolari pe data de 28 mai, faţă de 1,39 de dolari cu cât se cumpăra săptămâna trecută”, mai scrie Bloomberg.
Evoluţia euro ar mai putea varia considerabil, chiar dacă măsurile BCE se vor discuta tocmai săptămâna viitoare. Riscul cel mai mare există la tranzacţii, deoarece investitorii împrumută bani în monede cu dobânzi scăzute pentru a cumpăra active ce oferă randamente mai mari.
Investitorii au vizat obligaţiunile cu randament mai ridicat din ţări precum Grecia, Italia, Portugalia şi Spania. Dacă măsurile BCE vor transforma Europa într-o sursă de împrumut, atunci fluctuaţiile valutare vor fi destul de dramatice.
Potrivit Bloomberg, BCE va fi nevoită să urmărească piaţa valutară. Iar cea mai mare provocare va fi ca oficialii BCE să provoace o devalorizare care să se oprească înainte de a submina stabilitatea financiară.

luni, 2 iunie 2014

Asigurarile din Romania trec printr-o perioada grea. Dupa 8 ani consecutivi de scadere, investitorii de calibru din domeniu isi pierd interesul de a activa pe aceasta piata.
Mari companii de reasigurare, precum Munich Re sau Hannover Re, s-au retras sau intentioneaza sa se retraga din Romania, a spus miercuri Sorin Greceanu, directorul general al Fondului de Protectie a Victimelor Strazii (FPVS), la Forumul International de Asigurare Reasigurare (FIAR), eveniment ce se desfasoara la Brasov.
“Tot pleaca reasiguratori si vor mai pleca si asiguratori”, a afirmat Greceanu. El a explicat cum gandesc managerii acestor companii – “nu vrem sa participam la acest razboi de pe piata romaneasca si sa subscriem la tarife nesustenabile”.
Cum sunt tarifele de asigurare obligatorie pentru automobile (RCA) in Romania, comparativ cu alte tari din zona? Revista de specialitate Xprimm Motor a facut o analiza comparativa pentru un conducator auto in varsta de 30 de ani, casatorit, fara copii, care detine un Logan fabricat de Renault in anul 2010.
Pentru acest profil de client, in Romania cea mai ieftina polita este de 115 euro pe an, ceea ce reprezinta 23% din salariul mediu lunar brut. Iata care sunt tarifele in alte state Germania – 695 euro (20% din salariul mediu lunar brut), Slovenia 424 euro (26%), Croatia – 522 euro (49%), Cehia – 222 euro (22%), Polonia – 137 euro (15%), Ungaria 96 euro (13%), Bulgaria – 98 euro (25%), Rusia – 174 euro (25%), Ucraina – 70 euro (23%), Moldova – 32 euro (15%), Belarus – 35 euro (8%).

duminică, 1 iunie 2014

În data de 2 iunie, Comisia Europeană va face recomandări bugetare, referitoare la ocuparea forței de muncă și alte reforme structurale, pe care fiecare stat membru ar trebui să le pună în aplicare în următoarele 12-18 luni în vederea stimulării creșterii economice.
Recomandările anuale specifice fiecărei țări fac parte din semestrul european, calendarul UE pentru coordonarea politicilor economice, special conceput pentru a preveni viitoarele crize prin izolarea și remedierea problemelor înainte ca acestea să se răspândească. Recomandările încurajează, de asemenea, statele membre să își atingă obiectivele pe termen lung în materie de locuri de muncă, educație, cercetare, schimbări climatice și combaterea sărăciei, în cadrul strategiei Europa 2020.
Împreună cu recomandările specifice fiecărei țări, Comisia Europeană va prezenta, de asemenea, mai multe recomandări în contextul Pactului de stabilitate și de creștere, sistemul de supraveghere bugetară al UE.
Recomandările specifice fiecărei țări sunt rezultatul unei analize aprofundate de luni întregi, efectuată de Comisia Europeană și dezbătută cu alte instituții ale UE. Ciclul începe în luna noiembrie a fiecărui an cu Analiza anuală a creșterii, în care sunt propuse prioritățile economice ale UE în ansamblul său. Liderii UE au aprobat aceste priorități în luna martie 2014 și statele membre le-au integrat în planurile lor bugetare și de reforme structurale pe termen mediu, planuri ce au fost prezentate Comisiei în aprilie.
Recomandările Comisiei au la bază analiza detaliată a acestor planuri, precum și a situației economice, bugetare și a ocuparii forței de muncă din fiecare țară. Recomandările vor fi discutate și aprobate de către liderii UE în luna iunie și vor fi adoptate formal de către miniștrii de finanțe în iulie. Statele membre sunt invitate să le ia în considerație în cadrul bugetelor și planurilor de reforme din 2015.
Comisia va face o serie de pași importanți în cadrul Pactului de stabilitate și de creștere. Pactul, care cuprinde o componenta preventivă și o componentă corectivă (procedura privind deficitul excesiv), angajează statele membre să reducă deficitele și datoriile la timp și în mod durabil, prin recomandările și termenele-limită propuse de Comisie. Propunerile Comisiei vor fi discutate și aprobate de către miniștrii de finanțe ai UE în luna iunie.