duminică, 16 martie 2014

Băncile şi companiile din Rusia retrag miliarde de dolari din băncile occidentale

Randamentul de referinţă al obligaţiunilor guvernamentale cu maturitatea la 10 ani ale Rusiei a închis vineri pe piaţa secundară la 9,7%, faţă de mai puţin de 8% în ianuarie.
Rubla se tranzacţionează aproape de un minim istoric, încheind şedinţa de vineri la un curs de 36,7 unităţi pentru un dolar.
Cel mai bogaţi 10 oameni din Rusia, în frunte cu miliardarul Alişer Usmanov, au pierdut 6,6 miliarde de dolari din avere în ultima săptămână, potrivit estimărilor publicate vineri de compania de cercetare Wealth-X.
Acţiunile companiilor ruse au pierdut 20% din valoare de la începutul acestui an, continuând scăderile vineri.
"Ironia este că sectorul bancar rus a realizat progrese importante în ceea ce priveşte interconectarea cu sistemul financiar global. Asta înseamnă că este vulnerabil, reprezintă o pârghie importantă de presiune", a declarat Strobe Talbott, preşedinte al Brooking Institution şi oficial al Departamentului de Stat al SUA în timpul administraţiei Clinton.
Valoarea titlurilor de Trezorerie SUA deţinute de instituţii străine a scăzut cu 105 miliarde de dolari în ultima săptămână, potrivit datelor publicate de Rezerva Federală din New York, care alimentează astfel zvonurile că şi banca centrală a Rusiei ia măsuri pentru reducerea expunerii la posibile sancţiuni.
Potrivit Trezoreriei SUA, Rusia deţinea la finele anului trecut obligaţiuni guvernamentale americane în valoare de 138,6 miliarde de dolari.
O sursă bancară de la Moscova a afirmat, pentru Financial Times, că 90% dintre investitorii ruşi se comportă deja ca şi cum ar fi fost introduse sancţiuni.
În acelaşi timp, piaţa rusă a suferit în ultimele săptămâni retrageri masive de capital străin. Potrivit unor surse financiare citate de FT, băncile din SUA au vândut masiv obligaţiuni ruseşti. Datele Băncii Reglementelor Internaţionale arată că băncile şi fondurile de investiţii din SUA au o expunere de aproximativ 75 miliarde de dolari pe Rusia.
Deşi băncile străine nu au început încă să oprească creditarea către companiile ruseşti în mod generalizat, surse bancare afirmă că negocierile sunt blocate în mai multe cazuri, deoarece instituţiile de credit sunt în expectativă.
Alexei Kudrin, fost ministru de Finanţe al Rusiei şi membru al echipei de consilieri pe probleme economice ai preşedintelui Vladimir Putin, a avertizat joi că sancţiunile economice ar putea determina retrageri de capital străin de 50 miliarde de dolari pe trimestru din economia rusă.
Ambasada SUA la Bucuresti a precizat, marti, dupa decizia deputatilor de neridicare a imunitatii lui Daniel Chitoiu, ca nimeni nu trebuie sa fie mai presus de lege, iar demnitarii trebuie sa respecte cele mai inalte standarde etice.
"Nu facem comentarii cu privire la cazuri sau anchete aflate in desfasurare. Nimeni nu trebuie sa fie mai presus de lege. Toti demnitarii trebuie sa respecte cele mai inalte standarde etice", a spus misiunea diplomatica, raspunzand unei intrebari a agentiei Mediafax.
Camera Deputatilor a respins, marti, prin vot secret, cererea privind incuviintarea urmaririi penale a lui Daniel Chitoiu.
Au votat impotriva solicitarii de incepere a urmarii penale 248 de deputati, iar in favoarea cererii s-au inregistrat 108 voturi. De asemenea, trei voturi au fost anulate.
Directia Nationala Anticoruptie a cerut Procurorului general al Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa solicite Camerei Deputatilor aviz pentru urmarirea penala a lui Daniel Chitoiu, in dosarul "Carpatica", pentru abuz in serviciu si constituirea unui grup infractional organizat, in perioada in care a fost ministru al Finantelor. Procurorul general, Tiberiu Nitu, a inaintat Camerei referatul DNA privind cererea de aviz pentru urmarirea penala a lui Chitoiu.
Din probele administrate de procurori a rezultat ca, in calitate de ministru al Finantelor, Daniel Chitoiu a initiat proiectul de ordonanta de urgenta care reducea numarul membrilor consiliului si prevedea noi cerinte legate de calificarile profesionale minime, fiind introdusa conditia experientei profesionale de minimum noua ani de la data absolvirii studiilor.
In referatul procurorilor se mai arata ca, prin faptele descrise, au fost aduse vatamari atat intereselor Guvernului si ASF, institutii cu rol esential in garantarea respectarii legii si a principiului transparentei institutionale si care ar trebui sa actioneze exclusiv in interesul public, cat si lui Daniel George Tudor, vicepresedinte pe sectorul de supraveghere a asigurarilor, care a fost nevoit sa demisioneze din functia ocupata.
"In acelasi timp, grupul infractional care viza protejarea intereselor SC Carpatica Asig SA ar fi obtinut un folos nepatrimonial prin adoptarea acestui act normativ, constand in posibilitatea de a influenta deciziile autoritatii de supraveghere si control", potrivit procurorilor.

sâmbătă, 15 martie 2014

The Washington Post informeaza ca familiile unora dintre cei 239 de pasageri au reusit sa sune pe mobilele rudelor disparute si ca aveau sunet de apel. Mai mult, rudele arata ca sunt actice inclusiv conturile de pe diverse retele de socializare si de email ale pasagerilor. ”In unele cazuri, rudele i-au putut vedeaactivi online prin reteaua chineza QQ”, scrie Washington Post.
Pe de alta parte, reprezentantii companiei aeriene se apara si arata ca nu au reusit sa obtina semnal de apel pe telefoanele pasagerilor ale caror numere le-au fost oferite de rude. Ei asigura ca vor continua cautarile in zona stramtorii Malacca, de altfe cea mai aglomerata stramtoare din lume.
Publicatii de specialitate din intreaga lume se intreaba cum este posibil ca in secolul XXI un avion dotata cu cea mai moderna aparatura sa dispara pur si simplu, in conditiile in care un smartphone poate fi urmarit prin intreaga lune chiar si de un individ fara prea mari cunostinte informatice, pentru a nu mai vorbi ca tehnologia anilor 1960 permitea unei rachete intercontinentale sa loveasca exact la tinta. Este invocata tot mai des soarta sborului Air France 447, care a disparut in urma cu poatru ani in Atlantic, pe ruta Rio de Janeiro-Paris. Cutia neagra nu a fost gasita, iar pentru recuperarea inregistrarilor din cabina pilotilor au fost necesar un an si mult noroc. Potrivit Le Figaro, misterul apelurilor ce par a gasi telefoanele pasagerilor poate fi explicat relativ usor. Prima ipoteza este ca unele telefoane au ramas intacte, bateria rezista inca si se afla suficient de aproape de un releu. Cu alte cuvinte, ele se afla pe pamant sau plutesc, protejate de apa marii. In acest caz, autoritatile ar trebui sa fi localizat deja avionul, folosindu-se de semnalul telefoanelor, asa cum sustin rudele celor disparuti. O a doua ipoteza este mai tehnica: pe telefonul care efectueaza apelul se aude sunet de apel imediat dupa ce semnalul pleaca catre primul releu si cat timp acest releu incearca sa ”caute” telefonul destinatarului. Cum incercarea aceasta esueaza, sunetul de apel dispare. Este vorba despre un decalaj tehnic, care este accentuat si de abonamentele diferite pe care le aveau pasagerii. Astfel, semnalul apelantului trece, in prima faza, printr-o retea chineza care nu este in mod neaparat cea care fusese aleasa de pasageri la momentul producerii accidentului. Este o explicatie care lasa putine sperante rudelor disperate.
Experti in telecomunicatii citati de Daily Mail sustin teze total diferite. ”Telefoanele nu au cum sa functioneze. Sunt fie in apa, fi in afara acoperirii si acum sigur nu ar mai avea nici baterie. Deci este cat se poate de clar ca nu pot fi folosite pentru triangulatie. Cat despre cazul in care ar exista ton de apel, aceasta este la fel ca in cazul in care s-ar afla in afara ariei de acoperire si apelantul ar auzi un ton de apel, pana la intrarea casutei vocale”, sustine William Webb, de la Royal Academy of Engineering.

vineri, 14 martie 2014

Analiştii Erste consideră că birocraţia excesivă reprezintă principalul obstacol care împiedică îmbunătăţirea ratelor de absorbţie a fondurilor europene pentru statele din regiune.
Deşi statele cele mai sărace ale UE ar trebui să fie principalii beneficiari ai fondurilor structurale şi de investiţii, sumele alocate pentru România şi Bulgaria, cele mai slab dezvoltate economii din UE, sunt "mai mici decât ar fi trebuit", se spune în raport. Pentru a ajunge la un nivel suficient al subvenţiilor, cele două ţări vor beneficia de asistenţă financiară prin intermediul altor programe europene, cum ar fi Politica Agricolă Comună, notează Erste. Tot în vederea îmbunătăţirii ratelor de absorbţie, Erste consideră că executivul UE, Comisia Europeană, ar trebui să comunice în mod regulat evoluţia acestui indicator.
"Pentru a motiva ţările din Europa Centrală şi de Est să valorifice pe deplin fondurile europene aferente perioadei 2014 - 2020, Comisia Europeană ar trebui să înceapă să le supună < oprobriului public >. Deși colectează toate informaţiile relevante privind ratele de absorbţie ale fiecărui stat membru, Comisia Europeană nu merge mai departe cu publicarea acestor rezultate în mod regulat", se arată în raport.  Cea mai mare parte din fondurile UE de coeziune aflate la dispoziţia României pentru perioada 2014-2020 vor fi direcţionate către mediu şi infrastructura de transport (peste 20% pentru fiecare sector). Proiectul feroviar Arad - Braşov - Bucureşti - Constanţa va avea o contribuţie majoră la creşterea economică, prin diminuarea timpului necesar transportului de mărfuri şi de călători, consideră Erste. Totodată, acest proiect ar putea fi un pas important în strategia guvernului României şi cea a sectorului privat de revigorare a turismului pe litoralul Mării Negre şi de creştere a ponderii serviciilor în contul curent, notează banca austriacă.
Cu o rată de absorbţie de 90% în perioada 2014-2020, România şi-ar consolida creşterea economică cu 0,8 puncte procentuale pe an, cel mai ridicat potenţial din regiune, faţă de 0,7 puncte în cazul Ungariei, 0,6 puncte pentru Croaţia, 0,5 în Polonia şi Slovacia, respectiv 0,3 puncte în cazul Cehiei, estimează analiştii Erste.
Guvernul îşi propune, în noul program, creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene între 50-80% până la sfârşitul anului 2015, singura schimbare majoră faţă de programul de guvernare adoptat în 2012 fiind legată de rolul Ministerului Fondurilor Europene (MFE) ca autoritate de management.
 

joi, 13 martie 2014

Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru din Alba Iulia a organizat astăzi un seminar de informare pentru reprezentanţii a 12 beneficiari privaţi care au contractat fonduri nerambursabile de peste 46 milioane lei, pentru investiţii în Regiunea Centru, conform unui comunicat remis azi redacţiei.
După primirea contractelor de finanţare nerambursabilă de reprezentanţii beneficiarilor, întâlnirea a fost continuată de experţii ADR Centru cu prezentarea documentelor ce vor fi întocmite pe parcursul implementării proiectelor, modalitatea de decontare a sumelor contractate, precum şi ce alte oportunităţi de finanţare nerambursabile vor fi disponibile pentru firme pe viitor.
Simion Creţu, director general ADR Centru, a declarat: "Firmele din Regiunea Centru au aşteptat destul de mult, respectiv din 2011, deblocarea acestor fonduri. Toţi au salutat preluarea de către ADR-uri a acestor linii de finanţare. Deja pe parcursul anului 2013 s-a putut vedea că am recuperat perioada în care au fost sistate operaţiunile şi am avansat foarte bine in contractarea şi implementarea proiectelor. Prin finanţarea şi monitorizarea acestor proiecte, sprijinim firmele să fie competitive şi să concureze pe piaţa internă şi pieţele internaţionale, să creeze noi locuri de munca. Axa Prioritară a POS CCE, în cadrul căreia ADR Centru are rolul de Organism Intermediar, susţine şi investiţiile mari, pentru revigorarea mediului de afaceri şi generarea de locuri de muncă în beneficiul cetăţenilor. După semnarea tuturor contractelor de finanţare, vom gestiona la nivel regional proiectele a circa 500 de beneficiari, în valoare totală cumulată de aproape 200 milioane euro, pentru toate operaţiunile preluate din cadrul acestei axe prioritare".
 

miercuri, 12 martie 2014

Cu ocazia Zilei Libertăţii Secuieşti, aproximativ 3.500 de manifestanţi au participat luni seară, la Târgu Mureş, la comemorarea secuilor ucişi în 1854, cerând totodată autonomia Ţinutului Secuiesc, precum şi începerea unui dialog cu noul guvern privind statutul regiunii. Cum o parte dintre protestatari erau extremişti, lucrurile au degenerat, forţele de ordine fiind atacate cu pietre şi petarde. Odată cu manifestanţii paşnici au ieşit din case şi extremiştii maghiari, acoperiţi cu cagule care strigau tot felul de slogane antiromâneşti „Să piară Trianonul”, „Ţinutul Secuiesc nu este România”, „Autonomie” sau „Ţiganilor, plecaţi acasă!”. Forţele de ordine i-au ţinut cu greu în frâu, iar îmbrâncelile nu au lipsit de la eveniment.
De la eveniment nu au lipsit liderul partidului de extremă dreapta Jobbik, extremiştii Gărzii Maghiare şi cei ai Organizaţiei 64 de Comitate.
„Uite cine participă la mitingul anti-românesc de la Târgu Mureş: Vona Gabor în persoană, cu naziştii lui cu tot”, anunţa luni seară deputatul PSD Bogdan Diaconu.
Preşedintele CNS, Izsak Balasz, organizatorul manifestării, a citit o proclamaţie în care se evidenţiază faptul că obiectivul organizaţiei este soluţionarea situaţiei juridice a Ţinutului Secuiesc prin intermediul dialogului şi colaborării. Acesta a precizat că are speranţa că noul guvern va arăta mai multă deschidere, adăugând că în scurt timp va iniţia un dialog între Guvern şi reprezentanţii Ţinutului Secuiesc pe subiectul viitorului regiunii.
"Accentuăm din nou: autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc nu lezează integritatea teritorială şi suveranitatea României, nici interesele locuitorilor români din regiune şi nici Constituţia României. Solicităm ca Ţinutul Secuiesc să devină regiune de dezvoltare distinctă, solicităm garantarea prin lege a autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc, solicităm ca autorităţile române să înceteze de îndată lupta împotriva simbolurilor secuieşti, hărţuirea şi ameninţarea secuilor şi maghiarilor, dar şi ca guvernul să înceapă dialogul referitor la statutul Ţinutului Secuiesc", a declarat Balasz, potrivit Mediafax.